PROFESORUL NEAGU DJUVARA VICTIMĂ A MANIPULĂRII ABJECTE A PDG-ULUI SRR, OVIDIU MICULESCU

1
3728

Vorbeam într-un articol anterior despre metodele de manipulare folosite de cârmaciul SRR şi considerăm că acestea reprezintă un adevărat manual în materie. Constat, în lumina ultimelor fapte, că s-a intrat într-o nouă etapă, una extremă care îmbracă forme cu adevărat abjecte.

Însuşi faptul de a te gândi să atragi, în jocurile murdare pe care le practici, personalităţi proeminente ale culturii române, aşa cum este domnul profesor Neagu Djuvara, reprezintă un act de o gravitate excepţională.

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier român, aristocrat prin naştere, decorat de România cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” şi de Franţa cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer, considerat unanim “una dintre personalităţile marcante din România şi din Franţa”, domnul profesor Neagu Djuvara, aflat la venerabila vârstă de 100 de ani, este inclus fără ştiinţă domniei sale, în mod mizerabil, în maşinaţiunile de manipulare gândite şi coordonate de securistul Miculescu.

UN INTERVIU „OTRĂVIT

Sub pretextul unui interviu despre trecutul domnului profesor, despre copilăria şi educaţia domniei sale, la final, doamna Georgiana Petrache de la Radio România Cultural, îi propune înregistrarea unui testimonial „Eu sunt Radio România!” fără a-i explica contextul în care acesta va fi folosit. La difuzare, domnul profesor constată cu stupoare că numele şi vocea domniei sale sunt folosite într-o campanie de manipulare publică menită să susţină poziţia conducerii SRR, a atotputernicului conducător Miculescu, vis-a-vis de propunerea de schimbare a Legii 41/1994 privind funcţionarea SRR.

Într-o discuţie telefonică purtată cu doamna Petrache, domnul profesor indignat dezaprobă acest tip de comportament. „V-am primit să vorbim despre copilăria mea, despre educaţie dar văd că s-a cârmit spre altceva. Nu vreau să fie folosit numele meu în direcţii care nu mă privesc, pe care nu le aprob.”

Culmea ipocriziei, în cursul aceleiaşi întâlnirii, doamna Gergiana Petrache îl informează pe domnul profesor Neagu Djuvara, că i se va decerna un Premiu de Excelenta. Aceasta în condiţiile în care, în ultimii trei ani, domnia sa nu a mai fost plătit de SRR pentru emisiunile făcute, ba mai mult a primit şi o adresă oficială din partea directorului de programe prin care i se aduce la cunoştinţă că „rubricile Neagu Djuvara nu se ridică la nivelul Radio România”.

O LECŢIE DE MORALĂ

Vădit dezamăgit de tot acest matrapazlâc degradant, domnul profesor Neagu Djuvara spune:” Ajung la concluzia că trebuie să refuz sistematic orice declaraţie… să nu mai primesc pe nimeni. Premiul pur şi simplu îl refuz chiar dacă Radioul face parte din tinereţea mea, din tot trecutul meu politic şi este alături de sufletul meu. Viitorimea o să spună, cu siguranţă, cum au stat lucrurile. Eu trec peste aceste probleme cu sufletul liber.”

Ce lecţie de morală, de caracter, de superioritate intelectuală faţă de micimea unui personaj, care îşi poartă încă epoleţii de securist pe sub sacourile foarte scumpe.

1 COMMENT

  1. vertebrata cu pricina isi depaseste prescriptiile de status… Cand va avea un post de radio privat , numai atunci va putea sa faca ce doreste…
    Sa il ierte bunul Dumnezeu !

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here