Problemele celor cu credite in franci elvetieni au fost generate si de sistemul bancar, care are o parte din vina.

1
2508
Problemele celor cu credite in franci elvetieni au fost generate si de sistemul bancar, care are o parte din vina.

O parte din vină pentru problema clienţilor care au credite în franci elveţieni (CHF) aparţine şi sistemului bancar, care trebuie să preia consecinţele, alături de Guvern, a declarat aseară ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan.

Ministrul a afirmat: “Aşteptăm să se pronunţe Curtea Constituţională în zilele următoare. Am avut ani de zile discuţii cu reprezentanţii păgubiţilor, tot timpul m-a preocupat o soluţie care să partajeze consecinţele în contul tuturor celor implicaţi. Este nedrept ca să credem că impactul din modul în care a fost permisă creditarea în România la un moment dat trebuie să se localizeze exlusiv la împrumutaţi. O particică din vină are sistemul bancar şi trebuie să preia consecinţele, o parte din vină avem şi noi pe partea de Executiv şi trebuie să preluăm consecinţele şi o parte trebuie să rămână în contul împrumutaţilor, dar într-o manieră echilibrată, pentru că ceea ce este periculos şi ceea ce obligă o intervenţie din partea statului român este faptul că riscă să devină un fenomen social şi atunci avem temei în Constituţie ca statul să intervină în exercitarea rolului lui social în reglementarea acestei chestiuni.(…) Acestor oameni (împrumaţilor în franci elveţieni, n.r.) le dau speranţa că vom fi alături de ei în continuare şi împreună vom identifica o soluţie asupra căreia nu putem discuta până nu vedem decizia Curţii Constituţionale”.

În ceea ce priveşte programul “Prima Casă”, acesta nu va suferi, deocamdată, nicio modificare, a anunţat Viorel Ştefan.

El a adăugat: “Credem că acest program a produs efecte bune pentru economia românească (…) şi încercăm să găsim soluţii ca el să continue. E singurul program care sprijină cetăţenii români, sau tinerii din România, să-şi rezolve problema de spaţiu locativ”.

Totodată, ministrul Finanţelor a făcut mai multe precizări despre presupusa “gaură” de 10 miliarde din bugetul de stat. Astfel, Viorel Ştefan a spus că este “responsabil” şi nu foloseşte termenul de “gaură”.

Potrivit acestuia, nerealizările din buget sunt cauzate de lipsa fondurilor europene, iar dacă s-ar fi încasat aceste fonduri, ţara noastră putea, spre exemplu, să aibă o infrastructură mai bună.

Ministrul a mai spus: “Nerealizările din buget sunt din cauza fondurilor europene. Nu folosesc termenul «gaură», sunt responsabil. Bugetul pe 2016 a fost operat politicianist. S-a dorit evitarea termenului de rectificare negativă. Nu există explicaţie tehnică pentru estimarea eronată. Nu au furat banii, dar s-au comportat politicianist. Ne-am întrebat de ce s-au operat rectificări pozitive. Şi atunci nu am găsit decât un singur răspuns. Au vrut să evite rectificarea negativă, pentru că ar fi transmis că nu gestionează eficient banii. Se ştie de trei zile că o misiune a Curţii de Conturi a intrat la Ministerul de Finanţe, în verificare. Eu nu am pronunţat cuvântul «gaură», dacă intrau mai mulţi bani, aveam o infrastructură, aveam un alt potenţial. Acestea puteau intra din fondurile europene”.

Viorel Ştefan a afirmat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie reformată ca să devină prietenoasă cu contribuabilul şi nu să aibă o poziţie abuzivă, în acest sens fiind necesară o lege a statului lucrătorului fiscal care să-l evalueze în funcţie de competenţă şi de relaţia cu ccontribuabilul.

Ministrul a precizat: “Inspectorii ANAF au inversat procesul juridic şi folosirea probei, iar în loc să dovedească ei dacă o firma face evaziune au încărcat firmele de birocraţie şi le-au cerut să dovedească că sunt corecte. Sarcina probei trebuie să revină Fiscului. Comisia de Contestaţii trebuie scoasă de la ANAF”.

Potrivit lui Viorel Ştefan, rambursările de TVA nu s-au făcut în avans, ci legal, iar Comisia de Contestaţii trebuie scoasă de la ANAF.

1 COMMENT

  1. Nu inteleg de ce se face deosebire intre cei cu credite in franci elvetieni si cei cu credite in euro sau dolari?!

Leave a Reply to Gabriel Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here