Companiile mari care înregistrează venituri de peste un milion de euro vor avea cel mai mult de suferit de pe urma impozitului pe venit, iar aproape 60% dintre acestea sunt firme cu acționariat străin, se arată într-o analiză realizată de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și lector la Institutul Bancar Român (IBR).
El a realizat un studiu de impact cu privire la introducerea impozitului pe venitul companiilor, măsură introdusă recent în programul de guvernare.
„ Acest studiu de impact concluzionează faptul că, sub auspiciile actuale, aproape jumătate din firmele active în România sunt expuse unor impozite în creștere începând cu anul 2018, în timp ce 60% dintre acestea nu vor putea suporta povara fiscală suplimentară. Astfel, aproximativ una din trei companii care activează în România este expusă riscului de a intra în insolvență din cauza noilor măsuri fiscale privind impozitarea tuturor firmelor în funcție de venit. Noile măsuri fiscale, așa cum sunt prezentate în stadiul actual, par să trateze efectul și mai puțin cauza. Personal, cred că ar fi mai indicată o intervenție chirurgicală asupra cauzei, respectiv identificarea companiilor care reduc sau evită impozitarea profitului la nivelul real și normalizarea acestuia, conform realității. Dacă nu se înțelege și nu se rezolvă cauza, se va trata efectul într-un mod greșit”, a spus Guda.
Potrivit acestuia, mediul de afaceri care activează în România suferă de o boală foarte gravă, respectiv lipsa păturii de mijloc, din cauza polarizării excesive.
„Cele mai mari 1% dintre companii generează două treimi din veniturile întregului mediu de afaceri și prezintă o sarcină fiscală mai mică decât restul companiilor mici. În acest context, prin înlocuirea profitului brut cu cifra de afaceri ca bază impozabilă, noul guvern dorește, conform declarațiilor oficiale, să combată practica multinaționalelor de optimizare fiscală și diminuare a impozitelor plătite. Personal, confirm afecțiunea de polarizare a mediului de afaceri și faptul că firmele mari înregistrează o sarcina fiscală inferioară celor mici, dar nu cred că un tratament în masă este cea mai fericită soluție, din cauza efectelor colaterale generalizate asupra tuturor companiilor care activează în România”, a explicat președintele AAFBR.
Conform studiului, impactul diferă semnificativ de la un sector la altul, în funcție de două variabile importante, respectiv nivelul veniturilor (rulajele) și al profiturilor obținute.
„Astfel, sectorul distribuției și al vânzărilor cu amănuntul înregistrează tradițional rulaje mari, cuplate cu margini de profit mai scăzute. În acest context, aceste sectoare sunt cel mai afectate de noile măsuri, povara fiscală în măsura în care noile norme vor fi aplicate ajungând de aproape trei ori mai mare decât cea actuală. În general, cel mai puțin afectate sectoare sunt cele de prestare ale serviciilor, intermedieri sau producție, unde nivelul veniturilor este mai mic, în timp ce marginile de profitabilitate sunt mai mari. Doar două sectoare vor înregistra un nivel mediu al impozitării inferior celui actual, respectiv sănătatea și asistența socială (-6%) și tranzacțiile imobiliare (-27%)”, spune analiza.
Concluziile exprimate în studiul de impact reprezintă opinia autorului și nu implică, în nici un fel, instituțiile în care autorul este asociat/implicat, se subliniază în document.