PricewaterhouseCoopers, ameninţată cu dispariţia

0
2526
PricewaterhouseCoopers

PricewaterhouseCoopers a fost chemată în judecată pentru că “nu a detectat un caz de fraudă care a condus la colapsul unei bănci în timpul crizei financiare globale”.

Au fost odată cinci mari companii internaţionale de audit, consultanţă fiscală şi contabilă. Arthur Andersen a dispărut în 2002, după ce a fost condamnată pentru implicarea în frauda pusă la cale de compania Enron. De atunci au rămas patru giganţi pe această piaţă, PricewaterhouseCoopers (PwC), Deloitte Touche Tohmatsu, Ernst & Young şi KPMG, iar unii dintre cei mai mari clienţi ai lor sunt instituţiile financiare.

Credite ipotecare

Bloomberg şi Financial Times au scris recent că PricewaterhouseCoopers a fost chemată în judecată pentru că “nu a detectat un caz de fraudă care a condus la colapsul unei bănci în timpul crizei financiare globale”. FT apreciază că procesul din Statele Unite “poate aduce mai multe firme de audit în bătaia focului”. Cel mai mare proces împotriva unei firme de audit, după cum scrie Financial Times, a fost iniţiat ca urmare a plângerii depuse de compania care se ocupă de lichidarea Taylor, Bean & Whitaker (TBW), un intermediar de credite ipotecare din SUA, aflat într-o relaţie de lungă durată cu Colonial Bank din Alabama. În perioada bulei imobiliare din Statele Unite, care a condus la criza creditelor subprime, TBW acorda credite ipotecare, iar acestea erau finanţate de Colonial Bank. Conform articolului din FT, compania care administrează ce a mai rămas din activele TBW acuză PwC că “nu a detectat conspiraţia de mai multe miliarde de dolari dintre fondatorul TBW şi conducerea executivă a Colonial Bank”.

Locul 6 în topul falimentelor bancare

Documentele înaintate instanţei de judecată arată că PwC a semnat opinii de audit “curate” între 2002 şi 2008, iar în 2009 Colonial Bank s-a prăbuşit şi a “urcat” până pe locul 6 în topul celor mai mari falimente bancare din SUA. Costul pentru FDIC (n.a. Federal Deposit Insurance Corp., instituţia de garantare a depozitelor bancare din SUA) a fost de 4,2 miliarde de dolari, conform estimărilor Bloomberg. Administratorul TBW mai arată că “PwC a certificat existenţa unor active de peste un miliard de dolari, dar prezenţa lor nu a fost dovedită, fie au fost vândute sau nu valorau nimic”, după cum mai scrie FT.

 “An după an, PwC nu şi-a îndeplinit obligaţiile, nu a acţionat conform regulilor şi nu a detectat frauda”, a declarat un avocat al administratorului judiciar al TBW, conform unui articol Bloomberg.

 65 de milione de dolari pentru … neglijenţă

Agenţia de ştiri americană mai aminteşte că PwC a plătit, în urma unor acuzaţii de neglijenţă, 65 de milioane de dolari pentru a închide un caz legat de colapsul MF Global Holdings, fost dealer primar al Federal Reserve, condus în acea perioadă de Jon Corzine, fost director executiv al băncii de investiţii Goldman Sachs, fost senator şi fost guvernator democrat al statului New Jersey.

Avocaţii PwC susţin că “au fost respectate standardele de audit, iar TBW este responsabilă pentru pierderile sale”. De asemenea, “nu trebuie uitat că proprietarul TBW şi jumătate din consiliul director erau infractori”, a mai precizat un avocat PwC în faţa juriului, iar “aceştia nu au luat în considerare raportul de audit PwC, deoarece erau conştienţi de frauda comisă”, se mai arată în articolul Bloomberg. Ce mai înseamnă atunci un audit, mai ales că datele trebuiau făcute publice pentru investitori şi instituţiile de supraveghere? Oare auditorul nu avea datoria să sublinieze “scăpările” conducerii?

În documentele înaintate curţii, avocaţii lichidatorului TBW arată că “PwC a certificat active ipotecare false drept vânzări legitime către Colonial Bank” şi “au încercat să ascundă neglijenţa în faţa autorităţilor federale”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here