Previziuni sumbre ale analiștilor financiari în privinţa economiei: moneda euro şi preţurile vor continua să crească

0
1021

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în bază căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut în luna aprilie 2019, faţă de luna anterioară cu 11,6 puncte până la valoarea de 46,6 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioara cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 6,1 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,1 puncte până la valoarea de 39,9 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,2 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/LEU, peste 86% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481.

Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2019/mai 2020) a înregistrat o valoare medie de 4,15%. Sunt de remarcat anticpatiile de majorae a dobânzilor pentru scadenţele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanţi anticipând această evoluţie, precum şi anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, peste 81% dintre participanţi anticipând această evoluţie.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here