Preţurile de consum în luna decembrie 2018, comparativ cu luna decembrie 2017, au crescut cu 3,3%

0
834

Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (ianuarie 2018 – decembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2017 – decembrie 2017), calculată pe baza IPC (indicele prețurilor de consum), este 4,6%, potrivit unui comunicat remis de către Institutul Național de Statistică. Evoluțiile înregistrate în decembrie par a fi mai blânde decât cele pentru întregul an deoarece în a doua parte din 2018 fenomenul inflaționist s-a temperat.

Produsele alimentare și nealimentare care s-au scumpit cel mai mult

Produsele nealimentare s-au scumpit peste cele alimentare. Prima categorie a înregistrat un avans mediu al prețurilor 3,75% în 2018 față de 2017 , in timp ce prețul produselor nealimentare a crescut cu 6,2%.

La prima categorie se distinge majorarea prețurilor la cartofi (prețurile din decembrie 2018 fiind cu 39,64% peste cele din aceeași lună a anului 2017) și a legumelor și conservelor din legume (creștere de 21,5%). O scumpire semnificativă a înregistrată și pâinea, peste 5%.

În cazul produselor nealimentare majorarea cea mai importantă a fost întâlnită la transporturile aeriene, de 23,44%. Gazele s-au scumpit cu 16,61%, iar serviciilor poștale cu 21,54%.

Fructele au fost mai accesibile cu aproape 9% luna trecută față de decembrie 2017

La polul opus, citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cel mai mult în decembrie, respectiv cu 3,46% faţă de luna noiembrie şi cu aprocimativ 9% faţă de decembrie 2017, iar ouăle cu aproape 20%.Preţul zahărului a înregistrat un recul faţă de luna anterioară, cu 0,62% şi cu 8,36% comparativ cu finalul anului anterior.

Cu cât s-au scumpit țigările în decembrie 2018

În cazul preţurilor nealimentare, cele mai importante majorări de preţuri au fost consemnate în decembrie, faţă de noiembrie, la tutun şi ţigări (+1,22%) şi energie termică (+0,75%).

Faţă de luna decembrie 2017 se constată o creştere cu 4,94% la tutun şi ţigări şi cu 4,60% la energie termică, dar cea mai mare creştere este înregistrată la gaze, cu 16,61%, deşi faţă de luna anterioară preţul a rămas acelaşi.

Au crescut prețurile și la biletele de avion

Conform datelor centralizate de INS, pe segmentul serviciilor, în decembrie, comparativ cu noiembrie, cel mai mult s-au majorat serviciile de transport aerian, cu 9,13%, şi cele de igienă şi cosmetică (0,52%), în timp ce faţă de decembrie 2017 creşterile sunt de 23,44%, respectiv de 5,29%.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor, la 3,3%, în luna decembrie a anului trecut, de la 3,4% în noiembrie, potrivit datelor Institutului naţional de Statistică publicate luni.

Rata anuală a inflaţiei se situează astfel, sub prognoza Băncii Naţionale a României anunţată pentru 2018, de 3,5%.

În decembrie 2018 comparativ cu decembrie 2017, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,10%, cele nealimentare cu 3,75% iar serviciile cu 2,44%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here