Presedintele ASF Mişu Negriţoiu, nu a scăpat, încă, de demitere

1
2472
misu_negritoiu

Campania electorala si febra alegerilor au „impiedicat”  parlamentarii sa mai discute, la finalul anului trecut, raportul pentru demiterea preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Mişu Negriţoiu, făcut de patru comisii din Senat şi Camera Deputaţilor, în luna octombrie 2016.

Este de aşteptat, însă, ca procedura să fie reluată, în actuala legislatură, deşi, la finalul anului trecut, s-a zvonit că propunerea de demitere a lui Mişu Negriţoiu nu a mai ajuns în plenul Parlamentului, fiind blocată, de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

“Raportul privind demiterea lui Mişu Negriţoiu este făcut, probabil procedura va continua în luna februarie, la reunirea plenului”, preciza Viorel Arcaş, senator PSD şi preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat. Domnia sa a mai mentionat: “Aşteptăm să începem sesiunea normală, deocamdată ne-am ocupat de ches-tiuni organizatorice, cu instalarea Guvernului”.

De asemenea, deputatul PSD Mihai Tudose, preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, a marturisit că raportul pentru demiterea preşedintelui ASF este înaintat Biroului Permanent şi că acesta va trebui să ia o decizie. Mihai Tudose a fost unul dintre cei mai vehemenţi critici ai lui Mişu Negriţoiu, la finalul anului trecut.

Întrebat, atunci, ce îi reproşează preşedintelui ASF, Mihai Tudose a spus: “Dumnezeule! Aş întreba cu «ce l-aş lăuda»? Şi aş răspunde «cu nimic». El invocă o mulţime de rapoarte făcute de fantome, neprezentate nimănui. Îi reproşez o lipsă de interacţiune cu piaţa reală, o lipsă de decizie. Avem informaţii că, în cazul celor două societăţi care au ieşit din piaţă (n.r. Astra şi Carpatica) au fost luate nişte decizii controversate şi domnia sa, în calitate de executiv, nu şi-a făcut treaba. Au fost decizii ale Consiliului ASF, iar domnia sa, pur şi simplu, nu le-a pus în practică”.

Acum, Mihai Tudose spune că procedura respectivă nu mai este în mâinile sale. Domnia sa a precizat: “Da, am fost vocal, dar, din păcate, persoana respectivă (n.r. Mişu Negriţoiu) a beneficiat de faptul că au venit alegerile”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea spunea, înainte de alegeri, că se aşteaptă la o demisie a lui Mişu Negriţoiu, după data de 11 decembrie 2016, potrivit presei.

Pe parcursul audierilor sale în parlament, însă, Mişu Negriţoiu a repetat faptul că nu intenţionează să demisioneze, neavând nimic să îşi reproşeze. În luna noiembrie 2016, preşedintele ASF a spus că aşteaptă să fie demis, prin procedura parlamentară.

Deocamdată, Mişu Negriţoiu şi-a păstrat fotoliul în fruntea ASF, în ciuda oponenţei unor parlamentari şi a protestelor transportatorilor, pe fondul scandalului legat de tarifele RCA. În schimb, vicepreşedintele ASF pentru asigurări Marius Vorniceanu şi-a prezentat demisia, în septembrie 2016 şi s-a reîntors la vechiul loc de muncă – Curtea de Conturi

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here