Premieră pe piață: la Banca Transilvania se poate aplica online pentru credite APIA

0
262

Banca Transilvania lansează opțiunea de a aplica online pentru creditul APIA acordat clienților BT beneficiari de subvenții, direct pe site-ul BT. Aceasta completează oferta băncii privind creditele acordate pe baza subvențiilor, alături de celelalte împrumuturi pentru fermieri.

În funcție de opțiunea clientului, întregul flux de creditare – inclusiv primirea adeverințelor APIA și semnarea contractului de credit – se poate derula online, fără a mai fi necesară deplasarea la bancă.

Creditul APIA este un împrumut în avans, care asigură banii necesari plăților curente din fermă până la primirea subvenției de la APIA și se acordă pentru până la 90% din suma pe care urmează să o primească un client BT.

Banca Transilvania are peste 32.000 de clienți agribusiness. În 2021, BT a acordat 4.300 de credite pentru a susține agricultura, în valoare de 2,5 miliarde lei, din care peste 500 milioane de lei reprezintă creditele APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here