Predictiile managerilor pentru mai-iulie: scaderi si stagnari in majoritatea industriilor, doar preturile din retail vor creste

0
953
Predictiile managerilor

Într-un comunicat dat publicitatii ieri 28 mai, INS – Institutul National de Statistica face o analiza a trendului activitatii economice din urmatoarea perioada : mai – iunie, din Romania. Aceste predictii sunt facute de catre managerii din mai multe industrii pe baza unui indicator numit soldul conjuctural.

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.
Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Predictiile managerilor pe sectoare economice

Industrie prelucrătoare

În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -21%; în luna aprilie sold conjunctural -70%).

Pentru activitatea de fabricare a echipamentelor electrice se va înregistra cea mai semnificativă scădere (sold conjunctural -38%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului se va înregistra creștere (sold conjunctural +37%).
Activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice va înregistra o scădere moderată (sold conjunctural -13%), comparativ cu perioada precedentă în care se estima stabilitate (sold conjunctural -4%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere, soldul conjunctural fiind de -26% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%)

Construcţii

Potrivit estimărilor din luna mai 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural 0%; în luna aprilie sold conjunctural -57%).
Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%).
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +5%).

Comerţ cu amănuntul

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +3%; în luna aprilie sold conjunctural -58%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -4%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%).
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +22%).

Servicii

Conform estimărilor din luna mai 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere în următoarele trei luni (sold conjunctural -29%; în luna aprilie sold conjunctural -62%). Dintre activitățile care vor înregistra cele mai însemnate scăderi menționăm: activitățile de creație și interpretare artistică (sold conjunctural -100%), activitățile agențiilor turistice și ale tur-operatorilor (sold conjunctural -82%) și
activitățile sportive, recreative și distractive (sold conjunctural -81%).
În sectorul de servicii se estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -15%).

Conform predictiilor managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -9%).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here