Prea saraci sa ne permitem o saptamana de vacanta

0
1614
o saptamana de vacanta

Într-un comunicat dat publicitatii luni 20 iulie Eurostat arata ca în 2019, 29% dintre rezidenții statelor membre ale UE cu vârsta de peste 16 ani nu și-au putut permite să plătească pentru o vacanță anuală de o săptămână departe de casa.

Evolutia în ultimii 10 ani este totusi îmbucuratoare deoarece această cotă a scăzut treptat începând cu 2010, când 39% dintre europeni nu și-au putut permite să își ia o săptămână în vacanță departe de casa.

Cu toate acestea, datorită blocajelor și închiderii frontierelor implementate în întreaga lume în 2020 pentru a încetini răspândirea rapidă a coronavirusului, această tendință descendentă este probabil să se mentina si în 2020.

Din pacate Romania este si în acest clasament pe un nedorit loc întai.

54% dintre români nu îsi permit o saptamana de vacanța pe an departe de casa.

Ca suntem printre cei mai saraci din UE nu e noutate  dar dincolo de veniturile mici, romanii au si o problema legata de atitudinea fata de munca si vacanta. Tendinta generala în România esta ca romanii sa nu îsi planifice vacantele din timp si astfel sa nu beneficieze de reducerile pe care operatorii le ofera cu 4-5 luni înaintea începerii sezonului de vacante.

Pe langa lipsa unei educatii in ceea ce priveste planificarea vacantelor si a bugetului acestora, nici mediul economic foarte putin predictibil din tara noastra nu contribuie la crearea acestui obicei sanatos.

O problema de atitudine mai degraba

Daca ne uitam la tarile din jur Bulgaria  sau Polonia, dar si tarile baltice, care au urmat aceeasi traictorie politico-economice vom vedea scaderi majore ale acestui indicator. Bulgaria si Polonia au înregistrat scaderi ale procentului celor care nu îsi permit o vacanta departe de casa cu 27 de puncte procentuale. In tarile baltice situatia e la fel de încurajatoare,  Letonia a înregistrat o scadere  de 35 de puncte porcentuale – cea mai mare din Uniunea Europeana iar Estonia o reducere de 26 de pp.

Cum diferentele de venit mediu pe gospodarie dintre Romania si Bulgaria nu sunt semnificative putem spune ca e mai degraba o problema de atitudine si de planificare a bugetului familial.

O pozitie surprinzatoare, pe locul al doilea o au rezidentii greci. 49% dintre acestia nepermitandu-si o vancanta de o saptamana departe de casa. De notat ca Grecia alaturi de Italia, au fost singurele tari din UE în care acest indicator a crescut. Daca în cazul Italiei datele sunt din 2018, în cazul Grecie se poate ca revenirea dupa criza financiara din 2008 sa fi lasat ceva sechele iar veniturile populatiei înca nu sunt stabile si la un nivel apropiat celui de dinainte de criza din 2008.

Majoritatea nordicilor îsi permit vacante

La capatul celalalt al clasamentului  se afla tarile nordice. Suedia , Danemarca ,Finlanda. In aceste tari doar 10% – 12 % din populatie nu isi permite o vacanta departe de casa. Acestea sunt urmate indeaproape de  Germania si Austia unde procentul celor ce nu isi permit o vacanta departe de casa este de doar 13%.

La final se ridica o intrebare:

Prea saraci sa ne permitem o saptamana de vacanta sau doar needucati ?

sursa foto :pinterest.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here