Tony Blair tocmai a publicat o lungă analiză a situației politice din Marea Britanie. Nu este surprinzător faptul că aceasta se concentrează în jurul construirii unui mediu politic nou, mult mai atractiv. În plus, fostul prim-ministru al Marii Britanii a propus o înțelegere care pare destul de periculoasă şi anume că britanicii sunt dispuşi să uite de Brexit dacă Uniunea Europeană va fi de acord să limiteze libertatea de mișcare în ţările membre.
Această propunere sună ca o idee dintr-un univers paralel, deoarece știm că Brexit înseamnă Brexit, așa cum premierul Theresa May și majoritatea partidului său conservator reamintesc de fiecare dată, în timp ce un ingredient important al succesului electoral al lui Jeremy Corbyn a fost reprezentat de asigurările date că Partidul Laburist nu se va pronunţa nici pro nici contra Brexit.
Cu toate acestea, lucrurile se pot schimba rapid. Există încă negocieri foarte dure, pentru că britanicii încep să înțeleagă, în cele din urmă, daunele economice pe care Brexit-ul le va aduce țarii, respectiv, creștere economică scăzută, inflație galopantă și șocul care va afecta industriile orientate spre export.
Până la începutul verii anului viitor, se va căuta, frenetic, o soluţie de renunţare la Brexit. Singurul argument care i-ar putea convinge pe alegătorii britanici ar fi limitarea semnificativă a libertății de mișcare în interiorul Uniunii Europene.
Economia britanică este foarte dependentă de forţa de muncă provenită din Uniunea Europeană care contribuie, semnificativ, mai mult la Trezoreria Regatului Unit decât cetățenii britanici și migranții din țări din afara UE. Cu toate acestea, imperativul politic britanic a fost şi este același, “trebuie să limităm migrația, indiferent de cost”.
Prin urmare, este perfect logic ca Tony Blair să propună limitarea liberei circulații în Uniunea Europeană, ca beneficiu pentru Regatul Unit, în cazul în care acesta renunţă la Brexit. Pe de altă parte, fostul premier crede, că propunerea sa reprezintă o afacere excelentă pentru Regatul Unit, în ciuda costului mărit al forţei de muncă pe care va trebui să-l plătească. Astfel, consideră Tony Blair, Regatul Unit ar putea evita costurile economice și politice semnificativ mai mari ale unui acord “dificil” sau al lipsei unui acord pe Brexit. Fostul prim-ministru spune că disprețul britanic faţă de “oamenii din Est” este împărtășit de mulți alţi politicieni vest-europeni.
Când David Cameron, în cursul negocierilor purtate la Consiliul Europei în anul 2016, a încercat să obţină o înțelegere care să permită Regatului Unit să rămână în Uniunea Europeană, problema care s-a pus nu a fost numai despre acceptarea limitării numărului de persoane care lucrează în Marea Britanie. Câțiva lideri importanţi din Europa de Vest au agreat acest proiect de acord și au cerut să primească, la rândul lor, aceleași puteri ca şi britanicii, pentru a limita libera circulație.
Astăzi, se poate renunța cu ușurință la ideea lui Blair privind limitarea liberei circulații, în schimbul Brexit-ului, deoarece acesta a fost deja refuzată de conservatori. Chiar Partidul Laburist, a încercat să scoată din agendă această idee pentru a evita exprimarea unei opinii tranşante în această stringentă problemă.
Europa de Vest nu mai este foarte îndrăgită de țările postcomuniste iar problemele se agravează pe zi ce trece din cauza neîncrederii pe care noile state membre o manifestă în abordarea problemelor spinoase legate de migrație, politica de azil sau de situaţia lucrătorilor detașați.
Acest fapt, combinat cu înrăutățirea imaginii generale, din cauza situației din Polonia și Ungaria, din păcate, solidifică percepţia asupra Europei Centrale și de Est ca regiune interesată numai de beneficiile Uniunii Europene în timp ce încearcă să ignore costurile aderării.
Este o părere greșită, cel puțin pentru unele țări din regiune, dar nici nu se întreprinde nimic eficient pentru a fi schimbată.
Fără îndoială, va exista un preț, care va fi plătit, pentru acest eșec. Vom fi norocoși dacă acesta va reprezenta doar o parte din fondurile Uniunii Europene, după anul 2020, însă nu trebuie să subestimăm pericolul ca dezbaterea privind libertatea de mișcare să scape de sub control.
În plus, dacă motorul fanco-german al integrării europene, va fi, în cele din urmă, repornit, este clar că o mare parte din energie va fi dedicată unei integrări mai profunde a zonei euro.
În acest caz, nimeni nu va acorda prea multă atenție problemelor ţărilor din estul şi centrul continentului, chiar dacă aceste se află, din punct de vedere geografic, în mijlocul Europei, iar bunăstarea lor este atât de strâns interconectată cu zona euro.
