Primavara turceasca

0
2578
Mai întâi de toate – Malia Obama va merge la Harvard.  Precum tăticul, foarte frumos, felicitări.
Acum înapoi la turcii noștri.
De ce cred eu că o Primăvară Arabă e pe drum pentru turci.  Cred că – în sfârșit, “lumea” s-a deșteptat după ultimele declarații ale oficialilor turci, declarații care cer recunoașterea Turciei ca stat musulman și – drept urmare și incident cu incident, se anunță dezobidiența-revoluționară pentru înlăturarea islamiștilor extremiști de la guvernarea Turciei “noastre” – adică al Turciei membru  NATO de elită – cu strâmtorile adiacente…  Plecarea de la statul musulman turc la turcia secularistă a fost baza Turciei moderne.  Ei bine, astăzi Erdogan vrea înapoi la Turcia religioasă, musulmană.
Farsa aici – zic eu, este că Turcia a căzut – sau va cădea, în propria cursă a destabilizării Syriei.  Turcia s-a aflat pentru mai bine de 4-5 ani în fruntea “luptei” de destabilizare a Syriei – Turcia facilitând sub ochiul închis al Alianței (pentru că NATO și SUA pot fi acuzate de orice – dar nu de prostie) transferul neîntrerupt din toate colțurile lumii musulmane de luptători islamiști către Syria – de asemenea armament, muniției, logistică, etc, etc, – finanțarea acestui război islamist e o poveste și mai importantă.  Și mai este ceva – la fel de important, încă de la începuturi – “famiglia Erdogan”, a fost lăsată la ciolanul de sute și sute de milioane de dolari din vânzarea – ilegală, a petrolului Syrian furat.  Vânzătorul nevăzut de nimeni până la declarațiile rușilor – Nimeni altul decât “Dușmanul” numărul 1 – “nevăzutul” și la fel de “atotputernicul”, ISIS.
O mică paranteză aici: destabilizare Syriei a început cam la un an de la conflictul turco-israelian – alt conflict inițiat tot de Islamiștii lui Erdogan prin nereușita Turciei de-a crea un conflict regional cu faimoasa flotilă turcă de spargere a blocadei israeliene în Gaza.  Și atunci Erdogan a invocat tot felul de legi internaționale pentru a crea un conflict al lumii civilizate cu Israelul.  N-a mers.  Nu-mi exprim aici păreri în conflictul Palestinian, nu e locul și eu nu-s chiar așa bun cu religiile lumii, dar cred că și palestinienii și israelienii au dreptul – fiecare, la autodeterminare, asta chiar dacă și unii șialții își bazează cererile teritoriale pe “drepturi biblice” de acum 2000 de ani.  Cine-a fost primul, al doilea… sau cine-a aprins focul sfânt, cine-a găsit ce pietre scrise de Dumnezeu pe muntele sfânt – sau cine-a scris primul testament și cine l-a schimbat după…  Firește că fiecare citește-n Biblia lui bineînțeles, și cred sincer că fiecăruia Dumnezeu îi zice ce vor ei s-audă – dar Unde-s romanii??  Ce se va întâmpla dacă și romanii vor cere să vină înapoi?  Well, la asta cred că știu răspunsul – ei n-au avut Biblie la vremea aia, nu se califică la cerut…  Ce să zic, un mare subiect…
Înapoi la turcii noștri.
Scopul declarat al operațiunii Syriene a fost eliminarea lui Assad – de-acord cu eliminarea oricărui dictator – adică cine stă la putere cu veacul… sau a fost lăsat acolo drept Moștenitor de alt Tătuc al neamului…
Scopul ne-declarat însă, a fost destabilizarea Syriei până la punctul – mult dorit, de împărțire a acesteia între vecinii “cei buni” – unde Turcia s-ar fi uitat la platoul Golan cu tristețe – dar din capul mesei.  Din păcate sau poate din fericire, Trei Evenimente majore au dinamitat acest – presupus, plan pentru “stabilitatea” Orientului Mijlociu.  Spun plan-presupus, pentru că numai Serviciile care l-au creat știu planul adevărat tot așa cum – pentru că astăzi este Paștele, numai Bunul Dumnezeu știe cu adevărat viitorul.
Primul eveniment – ar fi să fie împingerea Ucrainei înspre NATO sub acoperirea generoasă a integrării în UE.  N-a mers, a produs doar implicarea militară a Rusiei la granițele Europei – și-ale României și Poloniei.  Rezultatul îl știm.  Între timp europenii – după răspunsul Rusiei de aducere înapoi a Crimeei și ocuparea – de facto, a resurselor Ucrainei – estul, și-au cam pierdut apetitul pentru pretențiile Kievului și planurile belicoase americane – nu spui aici nimic de planurile americane de vânzare a enormului surplus de gaze naturale către Europa decând cu descoperirea fracking-ului – desigur, o simplă coincidență a calendarului american cu cel ortodox.
Al doilea – expansiunea rapidă ISIS – doar nu se opunea nimeni, doar se comenta pe posturi, care amenințau instalațiile militare Rusești în Syria sau pierderea complet a controlului de către regimul Assad – o altă Amenințare Directă a intereselor rusești în Syria – în mod special portul Tartus, singura bază rusească în Mediterană.  Desigur, de unde un atac fulger asupra Turciei sau a sudului Europei ar fi un fleac.  Rezultatul îl știm – Rusia se angajează în conflictul Syrian de partea lui Assad, de partea guvernului Syrian – care deși blamat în egală măsură atât de UE cât și de americani, guvernul lui Assad este încă și astăzi recunoscut drept guvernul legitim al Syriei cu capitala și Parlamentul încă la Damascus.  Nici un stat ONU, inclusiv nici unul dintre membrii permanenți, nu a spus sau propus altfel.  Înțeleg aici Rusia, dar ceilalți?  Ceilalți se-ascund cu bărbăție în spatele sloganurilor jurnalistice – “grupul rebelilor nu recunosc regimul lui Assad”, sau “Assad să plece, nu mai are legitimitate în Syria”.  Între timp ONU doarme liniștit până sună Marele Licurici.  Dar e an electoral și șanse sunt să nu sune…
Al treilea – Turcia doboară, din exces de zel – sau la o analiză mai profundă, din pură prostie, doboară cu nonșalanță un avion militar rusesc angajat în bombardamente asupra rebelilor Syrieni.  Care rebeli s-au întâmplat să fie tocmai Turkmenii – de serviciu, care asigurau continuitatea nestingherită – către Turcia, a petrolului furat de la Syrieni de ISIS.  Nu a existat niciodată pericolul unui atac asupra Turciei – niciodată și nicicum.  Nu a existat nici măcar un motiv pentru un atac rusesc asupra Turciei.  Nimic.  Rezultatul îl știm.  Turcia a cerut imediat adunare generală a alianței militare din care cu mândrie făcea parte – NATO, și cere invocarea articolului 5.  Adică spune că a fost atacată.  Adunarea s-a făcut dar Turciei Nu i se acordă aberația cu articolul 5 și alianța începe imediat un dialog mai moderat cu Rusia în Ucraina – ca să calmeze spiritele încinse ale armatei rusești și – în același timp, cedează de facto Rusiei operațiunile militare în Syria.  Moscowa nu clipește la așa o șansă și profită mutându-se cu “arme și bagaje” în Syria.  Foarte curând, Assad este din nou în controlul Syriei iar Turcia – deși a încercat în fel și chip, are Interdicție de-atunci la operațiuni militare în Syria.
Acum, după acest al treilea eveniment care aproape a dus la un conflict armat cu Rusia – Turcia este din ce înce mai mult marginalizată de mai toată lumea dar în special de americani.  La asta se Adaugă goana lui Erdogan – și-a clicii lui de islamiști-extremiști, de-a crea o Turcie musulmană, cu o Constituție musulmană.  Lucru care cred eu, a început să cam îngrijoreze – nu numai Israelul.
Desigur, sunt vaste interese geopolitice în regiune care reclamă prezența Turciei în Alianța Nord Atlantică.  Fără îndoială.  Dar Rusia rămâne totuși o mare putere militară – cu o guvernare mai mult impusă decât stabilă și nu chiar democratică – deși pașii parcurși de Rusia spre democrație sunt Uriași și-mi permit a spune, în multe privințe sunt mai mari decât ai noștri – care-am beneficiat de ghidul UE dar cu leaderii n-am stat prea bine.  Mai puțin marinarul, dar și el până a căzut sub fuste…  Sunt tare curios la următoarea mutare de destabilizare a Rusiei.  Bătălia continuă – așa cum am mai scris aici, cel puțin până la alegerile din Octombrie.  Deși incursiunile armatei americane la granițele Rusiei în zona Mării Baltice au ajuns să fie aproape zilnice, este totuși un an electoral și-n SUA – nu cred că deșteptul – dar altfel foarte plin de el, Obama, poate face așa o mișcare, așa o greșeală.  Mai mult, un eventual conflict – la fel ca și aceste incursiuni, îl fac și mai puternic pe Putin și alianța lui.
Toate spuse, eu unul nu cred într-o Turcie musulmană, cu femei îmbrobodite sau în Burka pe străzile mereu pitorescului Istanbul.
Nu cred că Turcia modernă a lui Araturk merită așa ceva sau – în egală măsură, că merită să fie abandonată în acest abis de noi, de presupusa lume civilizată…
Deci, mă întreb retoric, asistăm cu adevărat la începutul sfârșitului extremismului în Orientul Mijlociu?  – începuturile primăverii arabe Turcești?  Bineînțeles că, Casa Saud este – dintotdeauna și-n continuare, la concurență mondială în Leadership-ul lumii musulmane.  Să nu uităm Wahhabism-ul – care rămâne totuși puritanismul Islamului.  Numai că Puritanismul implică o formă de extremism, de rigiditate.
Și-n același context al doctrinei religioase în acea zonă, să nu-i uităm pe iranieni și pe israelieni.  Fiecare la rândul lui crede că Dumnezeul lui e mai bun decât Dumnezul celuilalt – și bineînțeles că Vaticanul e doar o parte a Romei, iar Patriarhul Kirill doar un prieten cu Putin.  Tot Orientul Mijlociu, inclusiv conflictul de-acolo, are la bază – numai, prezumții religioase – de-o parte și de alta.
În context, am auzit de multe ori că, credința tămăduiește, te face fericit.  Așa o fi.  Dar Bernad Shaw ca de obicei ne înveselește aici pe pământ și ne spune – “faptul că un credincios este mai fericit decât un sceptic este același lucru cu un om beat fiind mai fericit decât unul treaz”.  Enjoy :))

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here