Omul de rand ajunge tot la coada

0
2086
tariceanu

N-am auzit de o țigăneală mai mare nicăieri în lume – și slavă domnului, dacă nici eu n-am umblat și n-am știut ce să văd și unde să mă uit…

Incredibil, dar în România te poți așteapta ca oricine să-ți arunce cu piatra-n cap – oricine se trezește a fi “deșteptul-zilei” – de obicei un purtător de diplome – cum s-a trezit această avocată, și îți arată ce poate face ea cu tine – adică câte lături poate să-ți arunce-n cap numai pentru că are dreptul – pentru că poate.  Mi-este silă de asemenea semeni.  Și nu-i vorba aici de vreo grijă față de Tăriceanu – nicidecum, deși se știe că la el este astăzi sezon-deschis de vânătoare – dar aici este vorba de al doilea om în stat – de următorul în linie la președinția țării – vorbim de președintele senatului.

Dar în același timp vorbim și de Țigănia fără margini a românilor – care încă mai cred în vorbele de “egalitate între căței” ale lui tătucului Ceaușescu – înaintea lui românii au crezut în celălat Tătuc – Stalin, la care – deși cumva cu distanța, s-au închinat și Dej și Ceaușescu la vremea lor.  Deși piticul a fost ceva mai îndrăzneț – a cochetat cu vestul pentru a-i cunoaște și controla slăbiciunile.  I-a mers o bucată bună de timp, spre deliciul aplaudacilor din toate păturile sociale – doar marele conducător cică ținea cu “poporul” și se bătea când cu Moscova când cu Vestul, după cum era nevoie pentru stabilitatea internă.  Poate de la Învățăturile Ceaușiste o fi învățat deșteapta doamnă avocat cum să ia partea celor mulți – adică celor mulți la coadă la Ghișeele statului / adică la Ghișeele guvernării care cică ar reprezenta voința poporului și administrarea acestei voinței…  Sau poate nu?  Poate reprezintă alte voinței, ale altora?

Ceea ce însă nu vede deșteapta lumii – pentru că în nivelul ei de cunoaștere se cheamă “Normalitate” și-atunci îi scapă atenției – nu-i vede pe cei 1000 de oameni la coadă la acest – atât de necesar, serviciu public.  Nu-i vede și – sunt convins, că nici nu le înțelege durerea și amărăciunea celor 1000 de români care-au schimbat un sistem cu același pentru omul de rând.  Care tot la coadă au ajuns.  Și care tot ei sunt folosiți în durerea lor pentru a garanta unor deștepți dreptul de exprimare publică…  Omul de rând care-a rămas în continuare o masă de manevră pentru ceilalți – foarte foarte puțini, dar cu abilitatea de-a justifica teroarea în care-i țin pe oamenii de rând.  Abilitatea asta a doamnei avocat – abilitatea de-a arăta exact inversul problemei, de-al face pe omul de rând să se gândească la nedreptatea ce-i este făcută de “tințele politice la zi”…  Mda, suntem cât putem să fim – și-atunci să nu ne mai mirăm sau să vrem mai mult.  Ce păcat de noi ceilalți, ce păcat de un neam așa frumos și plin de viață între neamurile lumii – dar se pare, așa de nenorocos…

Și pentru toată lumea, folosesc cuvântul “țigănie” în sensul mizeriei intelectuale și – nicidecum, al etniei.  Cunosc mulți țigani drept oameni extraordinari – creativi, inteligenți și de-un bun simț de invidiat… Enjoy :)).

Călin Popescu Tăriceanu s-a ales cu o nouă plângere penală la DNA! Trimis în judecată deja într-un dosar, șeful Senatului poate avea iar probleme cu procurorii. O cunoscută avocată, căreia îi protejăm identitatea, deocamdată, a anunțat că îl denunță pentru pentru folosirea influenței în scopul obținerii unui beneficiu. Acuzațiile au plecat după ce șeful ALDE a mers, joi dimineata, sa isi reinnoiasca permisul de conducere. El nu a stat la coada formata in fata Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, unde erau aproximativ 1000 de oameni. A intrat pe o usa din curtea interioara, unde era asteptat de reprezentanti ai institutiei, care l-au condus in cladire si i-au facut procedurile pentru eliberarea documentului inainte ca publicul sa aiba acces. Totul a durat aproximativ 20 de minute, timp in care sutele de oameni asteptau linistiti deschiderea institutiei.

”Mi se pare că e o folosire a influenței în vedere obținerii unui beneficiu. Oamenii stăteau la coadă și domnul Tăriceanu a intrat prin spate. El nu avea nicio prioritate legală, ca președinte al Senatului sau al unui partid. A folosit influența ca să-și procure influența. Art 13 din legea 78. Eu bănuiesc că s-au întâmplat mai multe, s-a înțeles cu niște oameni de acolo. Și acei angajați care l-au ajutat trebuie să răspundă, alături de el.”, a spus, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.ROavocata.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here