Nefuncționalitatea Secției de Arși de la Floresca

0
3401

Probabil le este rușine să zică, dar secția este nefuncțională în special pentru că – cel puțin până acum, două echipe complete, adică medici, anesteziști și asistenți, au fost trimise la specializarea specifică secției de Arși în Franța și – cum era de așteptat, toți au rămas acolo.  Asta pentru că și patriotismul post-decembrist trece prin stomac.  Dar de unde putem observa cât de apreciată este în Franța școala de medicină românească.

Plângerea penală trebuia îndreptată – de această dată, împotriva guvernului care nu asigură climatul calitativ la nivelul uniunii în spitalele romanești – inclusiv salarizarea.  Medicina costă iar medicii nu pot sta în spitale la nesfârșit pentru lipsă de cadre medicale – nici pe vremea lui Stalin nu era așa ceva. Toate spuse – nu mai este de mult un secret că după ’89 toate sectoarele economiei naționale au fost dezafectate cu buna știință și complicitatea guvernelor post-decembriste care-au vândut pur și simplu țara la mezatul puterilor europene – și nu numai.

Vânzare fără rușine și cu o determinare fioroasă – dar de care serviciile de informații romanești nu pot fi străine.

Pentru că – în cazul și mai nefericit în care n-au știut la timp ce se întâmplă, atunci ar trebui acuzate de crasă incompetență.  Dar cine poate spune care este cazul mai nefericit aici – între trădare și incompetență?  Rezultatul în ambele cazuri este distrugerea infrastructurii economice a României.  Pentru foarte mulți, această infrastructură a avut o valoare exclusivă de fier vechi… după cum prea bine știm.  Enjoy :))

“…Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au început urmărirea penală in rem pentru fapte de abuz în serviciu în cazul sesizării Corpului de Control pentru nefuncţionalitatea Secţiei de Arşi de la Spitalul Floreasca…”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here