Cum ar putea influența cursul valutar alegerile din Statele Unite. Victoria lui Clinton nu ar produce mișcări semnificative, în timp ce alegerea lui Trump ar putea stârni valuri pentru leu

0
1977
clinton-trump

Un euro este cotat la 4,5 lei la acest sfârșit de săptămână. Eventuale mişcări ar trebui să aşteptăm abia pe miercuri încolo, susțin analiștii.

Luni şi marţi vor fi zilele de aşteptare, pentru că pe 8 noiembrie sunt alegerile din Statele Unite. În funcţie de ce va ieşi, se va da o direcţie pieţelor.

Leu ar putea câștiga cu Hillary Clinton și pierde cu Donald Trump

Continuitatea, asociată cu Hillary Clinton, ar trebui să aducă un optimism şi apetit pentru risc, care vor juca în favoarea leului.O eventuală victorie a lui Trump ar genera ieşiri de capitaluri şi refugiu către activele sigure. Iar pentru cursul nostru ar presupune o presiune de scădere a leului.

Însă şi aceste variante ar trebui, totuşi, adaptate la specificul pieţei româneşti. Optimismul va aduce cel mai probabil mişcări foarte mici în jos, posibil chiar să nu aibă efect, din cauza anchilozării de la noi, pe când o victorie a lui Trump s-ar putea să stârnească valuri mari şi atunci efectul să fie amplificat şi la noi. Trebuie însă să aşteptăm să vedem cine va ieşi.

Hillary este în avantaj 2-6 procente

Ultimul sondaj o plaseaza pe candidata democratilor la Casa Alba, Hillary Clinton, cu un avans fragil in fata republicanului Donald Trump.In cercetarea de piata facuta de Fox News, fostul secretar de stat american e la o distanta de 2 procente fata de Trump.Mai exact, cifrele sunt de 45% la 43% in favoarea lui Hillary Clinton. Ceilalti candidati se afla la o distanta uriasa: Gary Johnson are 5% din intentiile de vot, iar Jill Stein – 2%. Doar 4 la suta dintre cei intervievati sunt indecisi. Un alt sondaj, realizat de data asta de Reuters si Ipsos, o plasează pe Clinton la o distanță de 6% în fața lui Trump.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here