Brexit poate costa Scoţia 80.000 de locuri de muncă şi câte 2.000 de lire pentru fiecare locuitor

0
3137
brexit
Economia Scoţiei ar putea suferi un şoc major în urma Brexit, putând pierde 80.000 de locuri de muncă şi câte 2.000 de lire pe an pentru fiecare cetăţean; în total, opt miliarde de lire într-un deceniu, avertizează raportul Fraser of Allander Institute, potrivit The Guardian.

Perspectivele guvernului britanic de a negocia termeni duri ai ieşirii din Uniunea Europeană (UE), bazându-şi comerţul pe tarifele şi înţelegerile bilaterale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ar fi crescut pe fondul discursurilor de la conferinţa conservatorilor, din Birmingham, de săptămâna aceasta.

May promite libertate comercială

În timp ce unii miniştrii discută despre reducerea forţei de muncă externe, Theresa May, prim-ministrul Marii Britanii, a sugerat că un Brexit dificil ar însemna prioritizarea controalelor imigranţilor şi oprirea jurisdicţiei Curţii Europene de Justiţie. Aceste decizii ar putea însemna excluderea din piaţa unică, care necesită libertate de mişcare şi reguli de afaceri standard. May susţine, însă, că insistă să ofere companiilor britanice libertate comercială şi posibilitatea de a opera pe piaţa unică.

Salariile vor scădea cu 3-4%

Cel mai optimist scenariu al studiului FAI implică o pierdere de cinci miliarde de lire în zece ani pentru Scoţia, dacă Marea Britanie adoptă stilul norvegian al accesului pe piaţa europeană. Institutul, care aparţine de Universitatea din Strathclyde, susţine că aproape 30.000 de scoţieni şi-ar putea pierde locul de muncă, în timp ce salariile celor care muncesc ar putea scădea cu 3-4% pe an, adică 800-1200 de lire.

Industriile care se bazează pe comerţul cu Marea Britanie, precum transporturile sau serviciile, vor fi cele mai afectate, peste 25.000 de locuri de muncă putându-se pierde în aceste domenii, avertizează comisia de experţi. Companiile cu o piaţă globală mai mare nu vor fi la fel de afectate. Industria scoţiană de whisky, care generează cinci miliarde de lire din exporturi, dar susţine puţine locuri de muncă, ar putea să îşi mărească vânzările pe pieţele din afara Uniuni, pe fondul unei lire scăzute.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here