PIB-ul pe cap de locuitor în trei regiuni din România este sub 50% din media UE, regiunea Nord-Est fiind printre cele mai sărace

0
1476
PIB-ul pe cap de locuitor în trei regiuni din România

Potrivit datelor aferente anului 2015 publicate joi de biroul european de statistică Eurostat, trei regiuni din România au un PIB pe cap de locuitor de sub 50% din media Uniunii Europene, iar regiunea Nord-Est se află în continuare între cele mai sărace, după ce în anii trecuţi era pe ultimul loc din UE.

Astfel, Nord-Est, Sud-Est Oltenia şi Sud-Muntenia sunt cele trei regiuni care au PIB pe cap de locuitor de sub 50% din media UE, dintre cele 19, în total, în Europa, alte cinci fiind din Bulgaria, câte patru în Ungaria şi Polonia, două în Grecia şi una în Franţa.

Cele mai scăzute nivele ale PIB pe cap de locuitor din Uniunea European sunt în ordine în regiunile Severozapaden, Bulgaria (29%), Mayotte, Franţa (32%), Severen tsentralen şi Yuzhen tsentralen, în Bulgaria(ambele cu 33%) şi Nord-Est, în România (34%).

În România, regiunea Sud-Est Oltenia are un PIB pe cap de locuitor de 40% din media UE  şi Sud-Muntenia de 47%.

În schimb, cel mai ridicat nivel, de 580% din medie, este în Inner London-West. Între regiunile europene cu cele mai ridicate niveluri ale PIB pe cap de locuitor se mai află Marele Ducat al Luxemburgului, cu un PIB pe cap de locuitor de 264%, Hamburg, din Germania (206%), Bruxelles, Begia (205%) şi Bratislava, Slovacia (188%).

În UE există 20 de regiuni cu un PIB pe cap de locuitor mai mare cu peste 50% faţă de media europeană. Dintre acestea, cinci sunt din Germania, patru din Marea Britanie, câte două din Olanda şi Austria şi câte una din Belgia, Cehia, Danemarca, Franţa, Slovacia, Suedia şi Marele Ducal al Luxemburgului.

 Eurostat precizează că datele din unele regiuni pot fi influenţate de numărul mare de navetişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here