Locuinţele din Constanţa au trecut luna trecută de pragul de 1.000 de euro/m.p. util, fiind al IV- lea oraş cu preţuri peste acest nivel

0
1853

Potrivit indicelui imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) a crescut în aprilie cu 1,2%, de la 1.092 de euro pe metru pătrat util, la 1.105 euro pe metru pătrat, potrivit indicelui. Valoarea actuală este cu 8,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 1.016 euro pe metru pătrat util. Cu o singură excepţie, tendinţa general ascendentă a preţurilor s-a resimţit luna trecută în toate marile oraşe analizate, atât pe piaţa veche, cât şi pe cea nouă.

Bucureşti

În Capitală, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,2% pe parcursul lui aprilie (de la 1.175 la 1.201 euro pe metru pătrat util) şi cu 7,1% în ultimul an (de la 1.121 de euro pe metru pătrat util). Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,6% luna trecută (de la 1.112 la 1.130 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi au consemnat un avans mai semnificativ, de 2,5% (de la 1.225 la 1.256 de euro pe metru pătrat util).

Braşov

În oraşul de la poalele Tâmpei, preţul locuinţelor s-a apreciat cu 1,1% în ultima lună (de la 925 la 935 de euro pe metru pătrat util) şi este cu 1,3% mai mare decât în perioada similară a anului precedent (când era 923 de euro pe metru pătrat util). De menţionat este că aceasta este cea mai mică diferenţă anuală de preţ consemnată în marile oraşe analizate. Aşteptările vânzătorilor au crescut în aprilie cu 0,9% pe segmentul apartamentelor vechi (de la 930 la 938 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, cu 1,2% pe piaţa nouă (de la 912 la 923 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca

După un plus de doar 0,1% în martie, locuinţele din capitala Transilvaniei au consemnat luna trecută cel mai mare avans dintre cele şase mari oraşe analizate: este vorba, mai exact, despre o creştere generală de 2,7% (de la 1.260 la 1.294 de euro pe metru pătrat), ce contribuie la diferenţa de 8% faţă de perioada similară a anului precedent (când o locuinţă ajungea la 1.198 de euro pe metru pătrat). În aprilie, preţurile au crescut, în medie, cu 2,2% (de la 1.315 la 1.344 de euro pe metru pătrat) în cazul apartamentelor vechi şi, respectiv, cu 2,6% (de la 1.196 la 1.227 de euro pe metru pătrat) în cazul celor noi.

Constanţa

În oraşul de la malul mării, indicele a consemnat, per ansamblu, un avans  de 2,1% în aprilie, de la 992 la la 1.013 euro pe metru pătrat – Constanţa devine, astfel, cel de-al patrulea mare oraş al ţării în care preţurile locuinţelor depăşesc pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat. Spre comparaţie, un apartament costa, în urmă cu un an, 957 de euro pe metru pătrat, respectiv cu 5,9% mai puţin decât acum. Luna trecută, unităţile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 2,2% (de la 992 la 1.014 euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au apreciat cu 1,4% (de la 993 la 1.007 euro pe metru pătrat).

Iaşi

După un salt de 3,3% în martie, pretenţiile proprietarilor din capitala Moldovei s-au mai temperat în aprilie, înregistrând un recul de 0,5% (de la 914 la 909 euro pe metru pătrat); valoarea actuală este cu 2,2% mai mare decât cea consemnată în urmă cu un an, respectiv 889 de euro pe metru pătrat. Tendinţa de scădere a preţurilor de luna trecută nu a fost însă una general valabilă: astfel, apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,6% (de la 885 la 908 euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au ieftinit cu 2,4% (de la 931 la 909 euro pe metru pătrat).

Timişoara

În oraşul de pe Bega, indicele imobiliare.ro arată un avans al preţurilor de 1,6% în aprilie, de la 1.065 la 1.082 de euro pe metru pătrat – cea din urmă valoare fiind cu 8,2% mai mare decât cea valabilă în perioada similară din 2016, respectiv 1.000 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3% luna trecută (de la 1.067 la 1.081 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,2% (de la 1.059 la 1.082 de euro pe metru pătrat).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here