Piața construcțiilor are cel mai bun an după 2009

0
1944
Piața construcțiilor are cel mai bun an după 2009

Piaţa construcţiilor a fost foarte dinamică în acest an, 2016 având şanse să fie cel mai bun an după 2009 până în prezent, a spus Bogdan Bulgaria, general manager la ASA Cons România şi ASA Epitoipari Hungary.

“Pe parcursul acestui an piaţa a fost foarte dinamică, iar din estimările noastre, 2016 ar trebui sa fie cel mai bun an în industria construcţiilor, din 2009 şi până în prezent. Doar 2008 a fost peste nivelul lui 2016, cel puţin prin prisma obiectului nostru de activitate”,a precizat managerul.

Cifre de afaceri mai mari

Producătorul de prefabricate ASA Cons din Turda, judeţul Cluj, parte a grupului francez Consolis, a obţinut în primele nouă luni o cifră de afaceri de peste 13 mil. euro, mai mult cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută în principal de proiectele de construcţii greenfield câştigate de companie.ASA Cons mizează în acest an pe afaceri totale de 15,7 mil. euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut. Grupul francez Consolis a finalizat în urmă cu doi ani operaţiunile de integrare a companiei ungare ASA Epitoipari KFT în cadrul ASA Cons România, activitatea companiei maghiare fiind coordonată în prezent în totalitate de managementul local.

Joburi disponibile pentru muncitori calificați

Compania are 175 de angajaţi şi joburi disponibile pentru muncitori calificaţi în meseriile de bază aferente procesului de producţie (sudori, electricieni, mecanici, fierari), dar şi pentru tineri ingineri absolvenţi ai Facultăţii de Construcţii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here