Peste 500 de antreprenori au ales de pe BT Store soluții complementare bankingului, în decurs de şase luni

0
998

Peste 500 de antreprenori au accesat de pe BT Store soluții complementare bankingului pentru propria afacere, în decurs de şase luni. BT Store are acum un design nou şi un număr mai mare de firme partenere față de varianta de test lansată în august, anul trecut.

12 firme prezintă pe BT Store soluții la principalele provocări ale antreprenorilor

  • Partenerii BT Store oferă produse şi aplicații inovative, digitale, care sunt cu discount pentru clienții Băncii Transilvania.
  • Firmele care prezintă pe BT Store oferte pentru antreprenori sunt: Smart Bill, Blugento, eJobs, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Ebriza, ThinkOut, Calendis Business, REGnet, DocAv, iFactor, IT Hit şi, în curând, ro. Soluțiile, destinate managementului şi gestionării afacerii, ajută la rezolvarea principalelor provocări ale antreprenorilor: facturare, contabilitate primară, gestionarea cashflow-ului, recrutare de angajați, soluții de eCommerce, programări online, generator online de documente, web development etc.
  • IT Hit powered by SoftOne prezintă o soluție personalizată de Customer Relationship Management (CRM) pentru IMM-uri, creată special pentru clienții Băncii Transilvania.
  • ro va veni în BT Store cu o soluție completă prin care antreprenorii au acces la informații oficiale despre datele financiare și juridice ale firmelor din România, cum ar fi: cifra de afaceri, profit, pierderi sau datorii, fondatori, istoric în mediul de afaceri etc.

BT Store – design şi facilități online noi

Noul design al platformei cuprinde şi secțiuni noi, iar blogul va deveni mai dinamic datorită comunicării multimedia:

  • Comparator de pachete: antreprenorii pot compara ofertele BT Store şi se pot asigura că fac alegerea cea mai potivită.
  • Multi-select de categorii: clienții pot filtra foarte simplu ofertele prin selectarea nevoilor pe care doresc să le acopere, cum ar fi: consultanță, resurse umane etc.

“Am învățat foarte multe lucruri în aceste 7 luni de la lansarea BT Store, iar cel mai important lucru este că ideea de la care a plecat ne-a fost validată de clienți. Antreprenorii simt nevoia unor instrumente care să îi ajute în managementul businessurilor proprii şi ne bucură că am putut să acomodăm cele mai bune soluții pentru ei. Iar noi oferim mai mult decât banking. Avem o comunitate de parteneri BT Store cu care vom dezvolta în continuare platforma, pentru a oferi  cea mai bună experiență clienților, cele mai bune soluții şi cei mai relevanți parteneri”. – declară Raul Rîşniță, Digital Banking Manager, Direcția Clienți IMM & Microbusiness, BT.

Mai mult decât banking pentru antreprenori

BT susține peste 250.000 de clienți companii – clienți corporativi mari şi medii, IMM-uri şi micro-întreprinderi. Banca are cel mai diversificat ecosistem de susținere a IMM-urilor din România, prin abordare, echipă, produse şi servicii. Cele mai importante programe şi facilități complementare bankingului pentru antreprenori sunt următoarele:

  • BT Club oferă cursuri educație financiară pentru cei peste 25.000 de membri. În 2018, prin intermediul acestuia au fost organizate în țară 60 de întâlniri la care au participat aproape 7.000 de antreprenori.
  • Întreb BT este o platformă online cu 1.000 de întrebări şi răspunsuri despre banking, produse şi servicii. În 2018, aceasta a avut un număr record de vizitatori, peste 1,26 de milioane.
  • Robotul Raul este unul dintre canalele de comunicare în timp real, prin Facebook Messenger şi Skype, cu privire la despre conturile, produsele şi serviciile BT.
  • Bucureştiul Întreprinzător este o platformă online care prezintă oameni şi idei care au contribuit la transformarea capitalei în cel mai întreprinzător oraş din România.

BT Store este completat periodic cu idei, parteneri şi oferte, pentru a acoperi cât mai bine  nevoile unui business IMM în 360°.

În curând, Banca Transilvania va facilita integrarea unuia dintre partenerii BT Store în BT Open Banking, platformă care perminte colaborarea mai strânsă cu fintech-urile, ceea ce aduce clienților o experiență superioară în relație cu banca.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here