Pentru un comision de 14%, Mânăstirea Sfânta Cruce a spălat aproape 1 milion de lei pentru compania farmaceutică Ropharma. Banii erau destinaţi medicilor care promovau produsele şi serviciile companiei

0
3609

În primăvara anului 2013, procurorii DIICOT din Târgu Mureş care aveau în lucru o anchetă începuta în vara anului 2012, au dispus efectuarea percheziţiilor la sediile mai multor sucursale și puncte de lucru, din Ardeal şi Moldova, ale companiei Ropharma, în baza unei sesizări din oficiu privind derularea unor contracte dubioase, de sponsorizare, prin intermediul cărora se rulau sume importante de bani. Principalul beneficiar al sumelor primite cu titlul de sponsorizare a fost Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea şi într-o măsură mai mică, un club sportiv din județul Mureș.

În urma cercetărilor efectuate, şase angajați ai Ropharma și Stareța Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea au fost puși sub acuzare și trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional organizat, spălare de bani și delapidare în formă continuată, respectiv cu consecințe deosebit de grave.

7 ani de proces

După şapte ani, atât cât a durat procesul la Tribunalul Mureș, în cadrul căruia au fost administrate probe şi au fost audiați zeci de martori, trei dintre inculpați, directorul sucursalei Ropharma Târgu Mureș, contabila-șefă a aceleiași unități, precum și contabilul-șef al sucursalei Ropharma din Bacău și-au recunoscut faptele.

Matorii audiaţi în dosar s-au poziţionat diferit faţă de faptele incriminate. Astfel, mai mulţi dintre aceştia au declarat în faţa judecătorilor că „plăţile făcute la negru”, către medici, reprezintă o practică uzuală în industria farmaceutică în timp ce alţii au negat faptele sau au invocat faptul că nu aveau cunoștință că ar fi fost vorba despre un circuit infracțional.

14% comision pentru Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea

Cert este faptul că, potrivit probatoriului administrat în instanță, timp de doi ani a fost virată, din conturile companiei Ropharma, în contul Mănăstirii Sfânta Cruce din Oradea, în baza unui contract de sponsorizare, suma de 914.000 de lei, destinată efectuării unor lucrări de reabilitare și consolidare. Numai că, la scurt timp după ce banii intrau în conturile mănăstirii, aceştia se întorceau prin intermediul conturilor personale ale unor angajați, înapoi la Ropharma, mai puţin comisionul de 14% din suma virată pe care Maica Stareţă Mina, cu voia Domnului, îl primea pentru serviciul prestat.

Returnarea banilor se făcea prin conturile angajaţilor Ropharma

86% din suma încasată în baza contractului de sponsorizare a fost virată, la scurt timp, în conturile personale ale unui număr de 17 angajați ai sucursalelor Ropharma din Mureș, Bacău, Iași și Vaslui. În momentul în care aceştia primeau în cont consistentele sume, serviciul de contabilitate al companiei le transmitea că este vorba despre o eroare, motiv pentru care li se cerea ca, la rândul lor, să vireze banii în conturile Ropharma.

O parte dintre aceşti angajați au declarat în fața instanței că la mijloc a fost vorba despre o schemă financiară prin care compania a încercat să acopere sumele importante care erau folosite pentru „plata la negru” a medicilor care promovau produsele şi serviciile companiei.

În timp ce directorul sucursalei Ropharma Târgu Mureș, contabila-șefă a aceleiași unități, precum și contabilul-șef al sucursalei Ropharma din Bacău, inculpaţi în dosar și-au recunoscut faptele, Maica Stareță Mina a negat toate acuzațiile, însă, din motivarea instanţei a reieşit că, în baza probelor administrate, preacuvioasa cu frică de Dumnezeu, a mințit.

Răsaduri, tablă şi lemn iconostas

Probele administrate au arătat instanţei că din cei 914.000 de lei intrați în conturile Mănăstirii Sfânta Cruce, 781.895 de lei s-au întors în conturile personale ale unor angajați Ropharma din județele Mureș, Bacău, Iași și Vaslui, având trecut la scopul plăţii: „contravaloare răsaduri”, „contravaloare tablă” sau „contravaloare lemn iconostas” etc. În ziua efectuării acestor tranzacții, serviciul de contabilitate informa angajaţii că, din greșeală, le-a fost virată o sumă care ar fi trebuit să intre în conturile Ropharma, motiv pentru care le se solicita redirecționarea acesteia în conturile companiei. Majoritatea acestor angajaţi au crezut povestea livrată, însă unii au intuit că la mijloc ar putea fi vorba despre tranzacții ilegale motiv pentru care au solicitat, să nu li se mai folosească contul. „Având suspiciuni cu privire la sumele intrate, martora a luat legătura cu bancă și a cerut să i se arate proveniența banilor, aflând astfel că banii provin de la o mănăstire. Viramentele au fost efectuate cu titlul «contravaloare cherestea», «contravaloare răsaduri». Martora și-a dat seama că dobândește sume de bani care ar putea avea proveniență ilegală și l-a sunat pe Ciprian Șerban Nițulescu, căruia i-a spus că banca pare suspectă la tranzacțiile efectuate și să nu îi mai utilizeze contul bancar”, se menționează în hotărârea instanței din Mureș.

Sponsorizări impuse de la sediul central al Ropharma

Contabilul-șef al SC Ropharma – Sucursala Bacău, Ion Scorțanu, a declarat că mai multe contracte de sponsorizare au venit gata semnate și ștampilate de la sediul central al companiei farmaceutice, nefiind negociate direct. De asemenea, Ion Scorțanu a declarat că existau mai multe poziții neacoperite reprezentând avansuri acordate, care nu fuseseră acoperite prin documente justificative sau prin depunerea sumelor respective, aşa cum au fost mai multe avansuri ridicate de președintele C.A. al Ropharma, prin intermediul cardului de firmă aflat în posesia sa. „Atât inculpatul Scorțanu Ion (contabilul-șef al sucursalei Bacău – n.r.), cât și casiera unității, martora M.S., confirmă faptul că, în baza dispozițiilor contabilului-șef, sumele virate și ridicate din conturile personale ale lui S.I., P.D. și V.A. au fost depuse la casierie, fiind eliberate chitanțe de restituire a avansurilor ridicate din casă, de către directorul general și președintele C.A. al SC Ropharma SA, scopul fiind acoperirea acelor avansuri ridicate de către acesta ce nu erau acoperite prin documente justificative”, arată magistrații Tribunalului Mureș în motivarea hotărârii de condamnare.

Avansuri ridicate din companie pentru „plata la negru” a medicilor

La sucursalele Ropharma din Târgu Mureș și Iași a fost constatată aceiaşi situaţie. Din declarațiile martorilor și din declarația contabilului-șef al sucursalei (Târgu Mureș – n.r.), inculpata Cioloca Luminița, rezultă limpede motivul pentru care erau efectuate aceste operațiuni ilicite. Aceştia precizează faptul că din casieria societății erau ridicate, cu titlul de avans, sume importante de bani care erau destinate efectuării de plăti „la negru” către diferiți medici pentru ca aceștia să-și îndrume pacienții către farmaciile societății. În hotărârea Tribunalul Mureș se arată că practica acestor plăți către medici a fost confirmată în instanță și de alți martori, care au precizat că „în domeniul farmaceutic, toată lumea cunoaște această realitate”.

Preacuvioasa Maică Mina neagă tot

Maica Mina, stareța Mănăstirii Sfânta Cruce, pe numele de mirean Maria Bădilă, a negat, sub jurământ, toate acuzațiile aduse împotriva sa, însă, declaraţiile i-au fost contrazise de martorii audiați în instanță. Preacuvioasa a declarat cu smerenie că este singura persoană care administrează conturilor bancare ale mănăstirii şi care are drept de semnătură, invocând faptul că nu are cunoștință de existența vreunui contract de sponsorizare între Mânăstirea Sfânta Cruce și Ropharma SA. Mai mult, sfinţia sa spune că nici nu a auzit de această societate, chiar dacă, în urma cercetărilor, s-a constatat că abonamentele telefonice ale mănăstire, inclusiv cel al maicei starețe, erau înregistrate pe SC Ropharma SA, cu utilizator declarat Mănăstirea Sfânta Cruce Oradea. Mai mult, stareța a declarat că mănăstirea ar avea deschise conturi bancare doar la BCR și Raiffeisen Bank, prin urmare, în niciun caz, la Nextebank, unitate prin care au fost efectuate viramentele în cauză. Sfinţia Sa a mai declarat că nu a intrat niciodată, nu a făcut plăți, nu a semnat sau nu a depus ordine de plată la respectiva bancă. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că toate semnăturile din documentele specifice deschiderii contului aparțineau maicii Mina, iar una dintre funcționarele băncii a declarat că în momentul deschiderii contului bancar în anul 2008, Maica Stareţă a fost în biroul directoarei adjuncte a băncii, vecina mănăstirii.

În schimb, Maica Mina a confirmat relația apropiată pe care o are cu farmacistul Ciprian Șerban Nițulescu. Acesta venea des la mănăstire și ar fi ajutat-o de multe ori, context în care i-ar fi cerut să ștampileze facturi fiscale și chitanțe necompletate, precizând că, la un moment dat, actul său de identitate și ștampila mănăstirii s-au aflat în posesia acestuia.

Ancheta a stabilit că Ciprian Șerban Nițulescu ar fi confecţionat, ulterior şi un duplicat după ștampila mănăstirii.

Concluziile Tribunalului Mureş

Instanţa a admis că probele administrate pe parcursul celor șapte ani de cercetare judecătorească demonstrează caracterul fictiv al documentelor întocmite, respectiv contracte de sponsorizare, în vederea justificării transferurilor de bani, efectuate de către Ropharma în contul Mănăstirii Sfânta Cruce, cunoscându-se că această sumă provine din săvârșirea de infracțiuni, respectiv delapidare cu consecințe deosebit de grave. Transferurile succesive au avut ca scop ascunderea originii ilicite a sumelor cu scopul vădit de a le spăla și însuși pentru acoperirea unor avansuri de trezorerie nedecontate. Toți cei șapte inculpați au fost găsiți vinovați pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În cazul directorului Ropharma Târgu Mureș, judecătorii au reținut și infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, iar în cel al contabilului-șef de la Ropharma Bacău – delapidare în formă continuată. Inculpații au atacat sentința, iar pe 23 februarie, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Târgu Mureș. Primul termen în judecarea apelului a fost stabilit pentru data de 31 martie, 2021.

Condamnările

Michael Varctic, director Ropharma, sucursala Târgu Mureș – trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru spălare de bani și delapidare cu consecințe deosebit de grave.

Ciprian Șerban Nițulescu, farmacist – doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată.

Ionuț Scorțanu, contabil-șef Ropharma, sucursala Bacău, nouă luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru spălare de bani și delapidare în formă continuată.

Cristian Teodor Cărare, manager financiar al SC Ropharma SA, cu activitate preponderentă în cadrul Sucursalei Iași, doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la spălare de bani, în formă continuată.

Maria Bădilă, Maica Mina, stareța Mănăstirii Sfânta Cruce, doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru spălare de bani.

Luminița Cioloca, contabil-șef Ropharma sucursala Târgu Mureș – opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru spălare de bani.

Mărioara Luminița Bojan, șef serviciu resurse umane Ropharma – Sucursala Târgu Mureș, doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru spălare de bani.

Compania Ropharma, parte vătămată în dosar, nu a formulat pretenții civile, iar în calitate de parte responsabilă civilmente, a achitat prejudiciul cauzat.

Compania Ropharma S.A.

De profesie farmacist, Mihai Miron, este cel care controlează reţeaua de farmacii Ropharma care la sfârșitul anului 2019, conform Ziarului Financiar, deținea 147 de unități, fiind al cincilea cel mai extins lanț de retail farmaceutic, cu unități în Moldova și Ardeal.

În urma percheziţiilor efectuate de DIICOT în anul 2013, Mihai Miron a declarat, pentru Mediafax, că acuzațiile sunt nefondate: „Faptul că am considerat să fac sponsorizări și chiar am participat personal la renovarea și construcția unor lăcașe de cult din niște sate din Transilvania și Moldova (este) pentru că sunt un bun creștin, mi s-a părut un lucru absolut normal. Chiar astăzi am vorbit cu directorul economic și am verificat și au fost plătite toate taxele aferente sponsorizărilor către stat. Deocamdată, acuzația mi se pare nefondată, dar vom vedea ce se întâmplă până la sfârșitul anchetei.”

Hotărârea Tribunalului Mureş arată că lucrurile au stat cu totul altfel, ocupată fiind cu lucruri lumeşti, se pare că Maica Stareţă Mina nu s-a rugat îndeajuns.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here