Săptămâna aceasta am avut un interviu cu un contabil. Mi-a spus că nu se dă jos din pat pentru mai puţin de 2.000 euro. Am avut un deja vu. În anul 2008 un contabil mi-a spus acelaşi lucru.
În 2009, foarte mulţi contabili se dădeau jos din pat şi pentru 700 euro. Unii oameni cred că lucrurile sunt garantate pe viaţă. Că-ţi garantează cineva jobul. Salariul. Team buildingul. Sau aparatul de cafea de pe hol.
De fapt nu-ţi garantează nimeni nimic. Generaţia mea ştie acest lucru. În anul 2000 nu-ţi garanta nimeni nimic. Generaţia mea a trecut printr-un roller coaster economic. În 2000 în România erau două multinaţionale: Connex şi Dialog.
Ne-am angajat pe 300 euro şi introduceam facturi în contabilitate. În 2005-2008 roller coasterul a fost în vârf. Am început să câştigăm 2.000 euro. Să mergem în team building-uri. Eu am fost în team building în Egipt în 2007 şi în Elveţia în 2008. Clădirile de birouri au început să aibă relaxing rooms cu mese de tenis de masă şi PlayStation.
În 2009 roller costareul a luat-o puternic la vale. Nu am mai mers în niciun team building.
Mesele de tenis de masă şi PlayStation au dispărut. Relaxing rooms se transformaseră în birouri unde stăteam patru colegi la un birou de două persoane deoarece nu mai puteam să plătim chiria şi am renunţat la trei etaje. Făceam economie la pixuri şi rechizite.
Copiilor mei le-am explicat că viaţa este ca un roller coaster. Dar nu trebuie să fii exuberant când roller coasterul este sus. Şi nici în depresie când roller coasterul este jos.
Eu cred că o problemă importantă pentru cei sub 35 de ani este că nu au avut parte de un roller coaster adevărat. Încă.
Dacă aş fi în HR, eu nu aş face niciun team building. Şi nu aş pune mese de tenis de masă în birouri. În schimb, aş pregăti toţi angajaţii pentru roller coaster. I-aş învăţa să vândă şi să se vândă. I-aş trimite la cursuri de marketing. Aş chema antreprenori să-i înveţe cum să dezvolte o afacere.
