Pe unde a trecut “Drujba lul Dumnezeu” abia daca mai crește iarba

0
7111

De-a lungul vremii au curs râuri de cerneală virtuală, pe toate site-urile şi blogurile, s-au făcut reportaje şi documentare şi s-au organizat nenumărate talk-show-uri, pe tema defrişărilor ilegale din România, fenomen care în pofida tuturor luărilor de poziţie se pare că a fost scăpat de sub controlul autorităţilor.

Dincolo de toate vorbele spuse sau scrise, pentru a vedea dimensiunile uriaşe ale dezastrului rămas în urma tăietorilor de „aur verde”, secular, românesc, am realizat un fotoreportaj dramatic şi revoltător, deopotrivă.

Fotografiile au fost realizate dintr-un helicopter care a survolat, la înălţimea de 1000 m, dealurile şi pădurile din zone rămase aproape „chele” în urma trecerii Drujbei lui Dumnezeu, aşa cum mai este numit Verestoy (zis și Kerestoy) Atilla. Spiritul ludic al poporului român a găsit rapid supranume senatorului Verestoy care, într-un dispreţ total faţă de popor şi lege a continuat să sacrifice codrii seculari ai ţării noastre. Doar intervenţia energică a lui Marian Oprisan, Preşedintele Consiliul Judeţean Vrancea a oprit Drujba lui Dumnezeu să ajungă la Focşani.

Suprafeţele cu păduri chele, pe care le veţi vedea în fotografiile prezentate, sunt de la 400ha până la 800ha. Astfel, insumate, sute de mii de hectare au fost pur şi simplu rase, fără nicio autorizaţie sau  logică iar cele mai agresive tăieri sunt, unde altundeva decât în zona Covasna-Harghita, fieful senatorului cu drujbă.

Zonele fotografiate sunt: dealul Cislău, judetul Buzău, Patarlagele, Nehoiu, Valea Buzăului, Covasna, Târgu Secuiesc, Vrancea, zona barajului de pe râul Siriu şi limita dintre Întorsura Buzăului cu judeţul Covasna.

Pe imagini puteţi vedea singurul drum din zonă, construit la standarde internaţionale, care face legătura între localităţile Lepsa, prin Focşani şi Tg Secuiesc. Lucrare amplă care inculde: 50 poduri, 300 de podeţe, un zid de sprijin, unicat din punct de vedere al realizării, ca dificultate şi performanţă şi alţi 24 de kilometri de ziduri de susţinere, înalte de 5m, de-a lungul şoselei. Cel care a realizat complexa lucrare de artă este constructorul român Dorinel Umbrarescu şi echipa din subordinea sa care, dezgustat de maşinaţiunile miniştrilor responsabili cu realizarea “marilor proiecte”, nu a mai participat de 4 ani la nici o licitaţie organizată de autorităţi. A ales să lase locul liber pentru reprezentanţii multinaţionalelor, care îşi trimit la licitaţii reprezentanţii, îmbrăcaţi la 4 ace şi cu câte un laptop în braţe. Se pare că oamenii fac impresie din moment ce câştigă aceste licitaţii al căror obiect îl realizează, ulterior, cu constructori români, angajaţi pe preţuri de mizerie.

Priviţi şi trageţi singuri concluziile.

Fotoreportaj realizat de sfin.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here