Interviu cu Florin Dobre, Partener fondator FIDASmart
Suntem martorii unei etape interesante în economia românească în care înregistrăm atât o creștere economică, cât și o majorare a numărului procedurilor de insolvență. În concret, conform statisticilor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), pentru T1 vorbim de o creștere a numărului de insolvențe cu 19% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Cum se explică insuficiența lichidităților raportat la datoriile curente într-o perioadă de boom?
Un prim “vinovat” pentru acest fenomen paradoxal poate fi, în mod neașteptat, trendul ascendent pe care l-a cunoscut accesul la creditare. Astfel, în goană după clienţi, instituțiile financiare au deschis mult mai larg porțile pentru finanțarea unor afaceri insuficient pregătite pentru un grad ridicat de îndatorare. Accesul la lichidităţi nu echivalează cu un business sănătos, dacă fluxul de numerar nu este gestionat corespunzător.
Peste un model de business bazat pe finanțare la un nivel cât mai ridicat, deficitul intre termenele negociate pentru plata furnizorilor şi durata în care pot fi încasate creanțele de la clienți a pus şi continuă să pună o presiune accentuată pe afacerile locale.
Finanțarea acestui deficit a devenit mai scumpă, ROBOR a înregistrat o creștere de 2 puncte procentuale în intervalul 2017-2018, iar lipsa unei culturi economice și a unei poziții comerciale care să permită transferul imediat al acestui cost suplimentar în prețurile practicate a constituit un factor catalizator pentru numărul insolvențelor înregistrate în ultima perioadă.
Criza forței de muncă, creșterea costurilor cu salariile și a cursului de schimb constituie elemente complementare, ce au îngreunat și erodat competitivitatea firmelor mici și medii și au contribuit pe deplin la numărul crescut al insolvențelor. Mai mult, aceste firme nu au sau nu alocă, din rațiuni de cost, resursele necesare pentru a face o analiză internă preliminară a partenerilor comerciali şi nici nu încheie polițe de asigure de credit comercial, fiind astfel cele mai expuse riscului de insolvență.
De cealaltă parte, creşterea economică s-a bazat pe un consum în creștere având ca punct de sprinjin o serie de majorări salariale iar încrederea populaţiei a condus la revigorarea vânzărilor pe piața FMCG, piața imobiliară şi a serviciilor.
De ce este îngrijorătoare creșterea numărului insolvențelor?
Pe piețele măture din vest existenţa unui procent constant al firmelor care fac obiectul procedurii de insolvență este acceptat și gestionat corespunzător. În România, în calitate de practicieni şi consultanţi în proceduri de insolvență am constatat un fenomen îngrijorător: dacă urmărim statisticile, mai mult de 95% dintre firmele care ajung în insolvență vor intra în mod direct sau vor ajunge, până la urmă, în faliment. Cu alte cuvinte, din păcate, firmele debitoare şi ceilalți jucători implicați în procedura insolvenței nu au cultura reorganizării, redresării financiare a firmelor aflate în dificultate.
O atare situaţie este extrem de devaforabilă pentru partenerii comerciali ai firmei aflate în insolvență, întrucât falimentul se traduce, de cele mai multe ori, în pierderea în totalitate a creanțelor pe care le dețin față de debitorul insolvent.
Așa fiind, considerăm că accentul ar trebui să fie pus pe redresarea firmelor aflate în insolvență, iar nu conducerea acestora spre etapa cea mai puţin favorabilă pentru toți actorii implicați – falimentul.
Un procent ridicat al firmelor care intră în faliment va avea efecte negative în lanţ asupra partenerilor comerciali ai acestora şi asupra economiei românești în ansamblu. Cu alte cuvinte, creșterea constantă a numărului dosarelor de insolvență soldate cu falimentul debitorilor (iar nu redresarea acestora şi reluarea activităţii) ar putea împiedica performanţele economiei româneşti.
Ce soluții există?
Ameliorarea acestui status quo nefavorabil – anume, intrarea majorităţii debitorilor insolvenţi în faliment – se poate realiza pornind de la schimbarea poziţionării antreprenorilor față de deschiderea procedurii de insolvență. În prezent se pune semnul egalităţii între deschiderea procedurii insolvenței, pierderea reputației debitorului, solicitarea plății în avans și pierderea creanțelor partenerilor comerciali.
Or, recunoașterea și declararea insolvenței într-o fază incipientă a stării de dificultate financiară, coroborate cu menținerea activelor în patrimoniul debitorului și evitarea încheierii unor acte frauduloase în perioada premergătoare deschiderii procedurii, este calea către o diminuare a numărului de proceduri de insolvență încheiate prin falimentul debitorului.
În același sens, acceptarea de către antreprenor a dificultăţilor financiare ale propriului business, completată cu cooptarea creditorilor pentru redresarea economică și sprijinul de specialitate al practicianului în insolvență desemnat în cauză vor crea premizele creșterii numărului de proceduri de reorganizare implementate cu succes.
Numai prin abordarea onestă a procedurii de insolvență, aceasta va acţiona ca un element de salvgardare a business-urilor cu şanse reale de redresare şi va neutraliza efectele negative în raport cu partenerii lor comerciali, indiferent de trendul economiei locale.
