Pe portalul Ministerului Finanțelor Publice este publicat un proiect de lege privind funcționarea Fondului de Compensare a Investitorilor

0
1405

Aceasta nouă entitate care va înlocui Fondul existent de drept privat al comunității de brokeraj urmând să aibă criterii de accesare mai clare, inspirate din experiența casei de brokeraj vâlcene Harinvest, unde investitorii au fost despăgubiți abia după 2 ani.

Entitatea intră sub jurisdicția ASF, contribuțiile extinse la societățile de aministrare, limita de compensare rămâne la 20.000 de euro. Un Fond de Compensare a Investitorilor mai mare prin gama mai largă a contributorilor, cu criterii de accesare mai coerente și aflate sub un regim al sancțiunilor, totul sub umbrela Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Acestea ar urma să fie caracteriticile noii scheme de compensare a investitorilor în cazul unui faliment al unei casei de brokeraj în care investitorii și-ar vedea golite portofoliile. Un proiect de lege pentru funcționarea unui nou Fond de Compensare a Investitorilor ar urma să plece către Parlament în această toamnă, iar acesta a fost publicat pe portalul Ministerului Finanțelor Publice. Este un act normativ care va așeza sub criteriul legii o schemă de funcționare care înainte funcționa doar ca structură de drept privat, a comunității de brokeraj și care și-a dovedit limitele în cazul accesării sale anevoioase în cazul Harinvest.

Experiența investitorilor cu portofoliile devalizate la casa de brokeraj vâlceană – care au fost compensați abia la 2 ani de la izbucnirea scandalului – a fost utilizată la redactarea actualului proiect. Fondul de Compensare a Investitorilor va deveni entitate de drept public, a cărei organizare și funcționare va fi în baza unui statut propriu aprobat de reglementatorul pieței ASF, spune proiectul de lege. Scopul acestuia este de a compensa investitorii „în situația incapacității membrilor Fondului de a returna fondurile bănești și/sau instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor, care au fost deținute în numele acestora, cu ocazia prestării de servicii și activități de investiții sau de administrare a portofoliilor individuale de investiții”. Mai mulți bani de la mai mulți.

Noutatea o contituie instituirea sub sancțiune a obligației de a contribui și extinderea acesteia de la casele de brokeraj locale, ca în cazul actualului Fond, la societățile de servicii de investiții financiare care operează pe pașaport la BVB sub autorizarea ASF, dar și la societățile de administrare a activelor financiare și la instituțiile de credit care prestează servicii și activități financiare.

Fondul va fi finanțat în principal printr-o contribuție inițială și apoi o contribuție anuală. Neplata la termen a sumelor cuvenite atrage sancțiuni. Amenzile contravenționale pentru diverse încălcări ale legii sunt între 2.500 de lei și 5.000 de lei. Aceasta mărește semnificativ capacitatea de adunare de resurse financiare pentru Fond, în contextul în care, anterior, societățile nerezidente care activează pe piața de capital românească nu contribuiau, iar acestea ajung în unele luni să intermedieze până aproape de 50% din tranzacțiile de la BVB.

Toate detaliile pe:

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/piata-de-capital/statul-pregateste-un-nou-fond-pentru-persoanele-fizice-pagubite-pe-piata-de-capital-cu-reguli-inspirate-din-experienta-compensarii-fraudei-harinvest-17191496

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here