Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-au aflat proiectele de hotărâre privind înfiinţarea a zece din cele 19 societăţi pe acţiuni ale Primăriei Capitalei

1
2276
Consiliului General al Municipiului Bucureşti

Consilierii generali urmează să se pronunţe asupra înfiinţării următoarelor firme: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA.

“Primarul general, Gabriela Firea, a explicat că, prin crearea acestor societăţi comerciale pe acţiuni, municipalitatea va reuşi să administreze eficient patrimoniul public, să furnizeze servicii publice la standarde europene şi să deruleze mari proiecte de investiţii care vor duce la creşterea calităţii vieţii bucureştenilor, care vor beneficia, în cel mai scurt timp, pe lângă creşterea calităţii serviciilor publice, şi de reducerea substanţială a costurilor pentru acestea”, arată reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Ei susţin că noua organizare va creşte semnificativ calitatea serviciilor publice şi va duce la reducerea cheltuielilor pentru aceste servicii, prin preţuri mai mici, întrucât societăţile nu au ca scop urmărirea unui profit pe termen scurt.

‘Potrivit estimărilor, activitatea acestor societăţi va determina reducerea cu 25 la sută a efortului de la bugetul local. Personalul care va deservi aceste societăţi va fi preluat din instituţiile subordonate CGMB, inclusiv din direcţiile de specialitate ale PMB. Nu se vor face disponibilizări de personal”, mai spun reprezentanţii municipalităţii.

Ei precizează că toate firmele în cauză vor acţiona precum centre de cost, orientate pe principiul profitabilităţii.

“În cazul în care rezultatele sunt negative există posibilitatea încetării mandatului conducerii, spre deosebire de regiile autonome sau administraţiile municipale, ale căror posturi de conducere sunt ocupate pe durată nedeterminată, fără obligativitatea respectării unor criterii de performanţă”, mai arată Primăria Capitalei.

Totodată, noua abordare ar duce la descurajarea corupţiei, prin controlul direct pe care îl va exercita administraţia locală asupra operatorilor serviciilor publice şi prin transparenţa în care firmele îşi vor desfăşura activitatea, spun reprezentanţii municipalităţii.

“Toate aceste societăţi comerciale vor alcătui un Holding Municipal, după un model brevetat cu succes şi în alte capitale europene, cum ar fi Paris, Madrid, Viena, Praga, Lisabona etc. De exemplu, Wiener Stadwerke Holding AG, holdingul Primăriei Viena, are peste 16.000 de angajaţi şi acţionează atât în domeniul serviciilor de infrastructură, imobiliar, energie termică, transport urban sau organizare de evenimente. La Madrid, serviciul de apă şi canalizare este asigurat de Canal de Isabel, companie cu răspundere limitată, aparţinând Guvernului, Consiliului Local Madrid şi altor consilii locale”, precizează Primrăria Capitalei.

Consilierul PNL Ciprian Ciucu a scris pe Facebook că în Comisia de Buget a CGMB s-a discutat despre cele 10 companii, pentru care nu există nicio “viziune”.

“La Comisia de Buget a Consiliului General s-a discutat despre cele 10 companii pe care Minunea Minunilor din Primăria Capitalei şi le doreşte din cele 19. Membrii PSD şi ALDE nu ştiau nici ei mai mult decât noi. Ce vrea cu companiile astea? Nu este clar. Vrea să le dea la toate câte un capital de pornire de câte 25.000!!! Păi hai să facem un calcul simplu: 25.000 x 19 = 475.000!

Deci toate, nu contează dacă este firmă de construcţii (cu necesar de capital pt. buldozere, macarale, muncitori etc.) sau firmă de managementul voluntarilor (e nevoie doar de câteva birouri), toate au 25.000 euro, capital de pornire (minim prevăzut de lege pentru S.A.-uri). I-am întrebat care este viziunea lor cu aceste companii, dacă au planuri de afaceri, că investitorii se uită la planuri de afaceri. Nema! Cică planurile de afaceri le vor face cei pe care-i vor pune ei directori”, spune Ciprian Ciucu.

El mai susţine că cei 475.000 de euro ar putea fi cheltuiţi pe salarii acordate “oamenilor PSD, ALDE şi, probabil, PMP”.

“Deci ei vor companii şi pace! Nu este clar pentru ce vrea să dea cei 475.000 în afară de salarii pentru oamenii lor, PSD/ALDE şi, probabil, PMP. În comisie au argumentat clar: acolo vor aduce oameni bine pregătiţi (zic ei) şi vor muta oamenii buni din Primăria Capitalei. Asta ar fi catastrofal pe termen lung. În teoria administraţiei, executivul (în cazul nostru primăria) îşi asumă mereu funcţia strategică, adunând cei mai buni oameni din propriul sistem în aparatul de lucru al primăriei. Companiile, instituţiile subordonate, nu fac nimic altceva decât să pună în practică ce se gândeşte în Primărie! Aşa e logic, aşa e normal. Ce face Gabriela Firea/PSD/ALDE? Taman invers! Vrea să ducă expertiza, plătită din bani publici, în afara Primăriei! În companii!”, mai scrie Ciprian Ciucu.

Consilierul PNL susţine că în cele 10 societăţi vor fi oameni care depind direct de Gabriela Firea şi care nu vor mai fi funcţionari publici.

“Hai să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie. Imaginaţi-vă că veţi prelua dvs. Primăria din 2020, veţi fi primar. Aveţi nevoie cu oameni cu care să lucraţi. Îi mai găsiţi în Primărie? Nu! Sunt oameni care depind direct de Gabriela Firea şi nu sunt func’ionari publici! Nu răspund conform obligaţiilor funcţiei publice. Te pot ignora cu zâmbetul pe buze şi cu asta basta! Vor putea lua acasă documente, ascunde contracte, se vor putea face că plouă. (…) Se pare că vrea să ignore şi votul cu 2/3, chiar mâine (miercuri, n.r.)”, a adăugat Ciucu.

Consilierul Ciprian Ciucu i-a transmis şi vinerea trecută, pe Facebook, primarului Capitalei, Gabriela Firea, că este datoare cu explicaţii şi analize vizând proiectele de înfiinţare a societăţilor primăriei. El a precizat că, pentru aprobarea înfiinţării respectivelor companii, este nevoie de votul PNL şi USR.

“Pentru a trece aceste companii acum, pe 29 martie, aveţi nevoie de două treimi (din voturi, n.r.) şi, implicit, de votul opoziţiei PNL şi USR. Cei de la PMP nu vă sunt suficienţi. Unde sunt argumentele beton, din care să înţelegem ce aveţi de gând? Argumente care să ne facă să vă votăm proiectele? Unde este dezbaterea publică temeinică? Faptul că dumneavostră staţi mai mult pe la televiziuni decât la primărie nu ţine loc nici de dezbatere publică şi nici de analize serioase. Pentru că nu vedetele TV trebuie să vă voteze proiectele, ci cei aleşi de bucureşteni. Şi, îmi pare rău să vă zic, dar, diletantismul argumentaţiilor aferente acelor 10 companii pe care le vreţi create nu ne provoacă mai mult de un zâmbet amar”, a mai spus Ciprian Ciucu.

Consilierii generali ai municipiului Bucureşti şi-au dat, în 28 februarie, acordul de principiu pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale proprii care să se ocupe de furnizarea energiei electrice şi termice, iluminatul public, administrarea spitalelor, construirea de baze sportive şi terenuri de sport, promovarea oraşului, administrarea parcurilor, pază, consolidarea clădirilor cu risc seismic, administrarea spaţiilor publicitare, dar şi a unui dispecerat de taxi.

Consilierii din partea PNL şi USR au votat împotriva înfiinţării societăţilor. La rândul său, primarul Capitalei a declarat că cei care votează împotriva înfiinţării firmelor susţin corupţia şi birocraţia din administraţie.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here