Pe fondul creşterilor salariilor, a cursului valutar şi a preţurilor importurilor, BNR se aşteaptă la scumpiri accentuate

0
1047

Creşterea economică va încetini în cel de-al doilea şi cel de-al treilea trimestru din 2019, decelerare ce va fi menţinută şi anul viitor, consideră membrii Consiliului de Administraţie al BNR, în minuta de politică monetară, aşteptându-se totodată şi la creşteri progresive şi chiar uşor mai intense a preţurilor de consum.

Unii membri ai Consiliului au avertizat însă că dinamica venitului real disponibil al populaţiei, dar şi încrederea consumatorilor ar putea fi afectate de eventuale măsuri adoptate, inclusiv în contextul rectificării bugetare, în vederea menţinerii deficitului bugetar în limita prevăzută de Pactul de Stabilitate şi Creştere.

Membrii Consiliului de Administraţie al BNR au concluzionat, potrivit minutei şedinţei de politică monetară, că din partea factorilor fundamentali sunt de aşteptat presiuni inflaţioniste în creştere progresivă şi chiar uşor mai intense decât în prognoza anterioară pe orizontul mai îndepărtat de timp, date fiind previziunile privind poziţia ciclică a economiei, costurile salariale şi anticipaţiile inflaţioniste pe termen scurt, precum şi dinamica preţurilor importurilor în a doua parte a orizontului, reflectând inclusiv evoluţia cursului de schimb al leului.

S-a observat că evoluţia inflaţiei de bază va continua însă să fie marcată şi de influenţe în dublu sens venite din recentele şocuri pe partea ofertei, reprezentate de introducerea taxei în sectorul telecomunicaţii şi de creşterea preţurilor internaţionale ale unor produse agroalimentare, mai ales pe fondul epidemiei de pestă porcină.

Prin urmare, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat este aşteptată să urce deasupra intervalului ţintei mai evident decât se anticipa anterior în următoarele două trimestre – până la 3,9% în decembrie 2019 -, pentru ca, după uşoara corecţie descendentă pe care o va cunoaşte probabil în primul semestrul din 2020 datorită unor efecte de bază, să rămână marginal deasupra limitei de sus a intervalului, respectiv la 3,6% la finele orizontului proiecţiei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here