Panică economică inutilă

0
918

Orice economie, într-un trend natural circumscris unei societăți democratice și libere poate și trebuie să producă azi mai multă bogăție decât ieri – pe baza acumulărilor succesive de experiență, capital și tehnologie; dacă are și un sistem antreprenorial, adică binomul educație antreprenorială -finanțare – RO le are pe sfert, altfel era SUA cu birocratie atasata, e peste orice țară construită economicește exclusiv pe resurse naturale.

Aici se poate intra într-o logică f lungă și complicată dacă sistemele financiare moderne prin instrumentele specifice – ca să vorbim polițienește – creează criză prin amplificarea unor dezechilibre economice deja existente
Aparent e așa, o inflatare artificială a cererii prin credit fără acoperire cu ofertă imediată, sau acoperirea unor deficite bugetare exorbitante la fel – cum e la noi, justifică poziția

Dar, un mare dar, economia privată a României e una f solidă fundamental. Are și o mare fragilitate în schimb, pentru că e masiv sub-finanțată de către bănci. Intermedierea financiară în RO e sub 30% din PIB, în Bulgaria peste 50% vs UE 100%; în termeni echivalenți înseamnă peste 50 miliarde euro (ne)infuzate în economie vs Bulgaria.

Subterfugiul / soluția antreprenorilor români la pasivitatea băncilor a fost creditul furnizor. Side effects, indicatori operaționali deficitari și instabilitate financiară: dacă pică veriga bancabilă din lanțul sectorial prin retragerea / blocarea finanțării, s-a compromis toată industria respectivă

E extrem de interesant de aflat câți finanțatori români vor avea curajul să discearnă între deficitul temporar de cash-flow al companiilor sau problemele lor fundamentale, a la long

PS să nu deziluzionăm, economia US de azi o duce f bine; de sute de ani pe doi factori: sistemul antreprenorial și cel ce-i asigură finanțarea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here