Până în noiembrie, managerii din România se aşteaptă la creşterea afacerilor în industrie, comerţ şi servicii

0
522

Directorii firmelor din România se aşteaptă la o creştere a activităţii în industrie, comerţul cu amănuntul şi servicii în perioada septembrie-noiembrie şi la o creştere a preţurilor în aproape toate domeniile, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Datele arată unele modificări faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii august, când managerii estimau o creştere mai mare a afacerilor. Pentru intervalul septembrie-noiembrie, cel mai mic sold conjunctural privind activitatea este în construcţii, -3%, în scădere faţă de cel din raportul anterior (+9%).

 „Potrivit estimărilor din luna septembrie 2017, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -3%)”, se arată în raportul INS. Soldul conjunctural reflectă diferenţa dintre aşteptările pozitive şi cele negative exprimate de către managerii chestionaţi. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au aşteptări de creştere a activităţii sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă aşteptări de scădere a activităţii în sectorul analizat.

Managerii au aşteptări ceva mai optimiste în privinţa industriei prelucrătoare, cu un sold conjunctural de +9% (+6% în raportul precedent).   Activitatea din servicii este aşteptată să crească, dar estimările sunt mai reduse, soldul conjunctural pentru perioada septembrie-noiembrie fiind de +12% (+11% în raportul anterior).

În comerţ, activitatea economică este aşteptată să înregistreze o creştere accelerată, soldul fiind +15% (+18% în raportul anterior). Managerii prevăd o creştere moderată a numărului de angajaţi doar în comerţ şi o relativă stabilitate în restul sectoarelor. Astfel, în comerţ se aşteaptă o creştere uşoară a numărului de salariaţi, cu un sold conjunctural de +17 (+12% în raportul anterior).

Citeste si  Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata in aprilie, scaderi drastice in majoritatea sectoarelor

Ancheta Institutului Naţional de Statistică mai arată că managerii se aşteaptă la o creştere a preţurilor în aproape toate sectoarele până în octombrie. Cele mai mari creşteri de preţuri sunt aşteptate în comerţ, cu un sold conjunctural +25%, şi în construcţii (+11%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here