OUG 114 este un pas înapoi în reforma pensiilor în România. Administratorii Pilonului II cer modificarea acesteia

0
958

Noile cerinţe de capital pentru fondurile de pensii pe Pilonul II, de circa 800 de milioane de euro, pun o povară imensă, nejustificată şi nesustenabilă asupra industriei, iar acţionarii administratorilor de Pilon II au solicitat autorităţilor de la Bucureşti reconsiderarea, pe baza economice sustenabile, a acestora.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cei şapte acţionari ai administratorilor de Pilonul II s-au întâlnit, marţi, cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, cu consilierul de stat al premierului, Darius Vâlcov, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Leonardo Badea, şi cu o parte dintre membrii Consiliului ASF.

“Acţionarii administratorilor de Pilon II au remarcat că din păcate OUG nr. 114/2018, adoptată în ultimele zile ale anului 2018, a introdus o serie de modificări semnificative la Pilonul II, care pun în pericol acest echilibru favorabil până acum tuturor părţilor implicate. Cu ocazia întâlnirilor a fost accentuat faptul că, dintre toate prevederile acestei OUG, noile cerinţe de capital de circa 800 de milioane de euro pun o povară imensă, nejustificată şi nesustenabilă asupra industriei, iar acţionarii companiilor de administrare văd aceasta ca pe un pas înapoi din direcţia unei reforme eficiente a pensiilor în România”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, acţionarii au solicitat argumentat reconsiderarea cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile, prin consultări tehnice reale între industrie şi autorităţi.

“Partenerii de dialog din partea română au înţeles argumentele referitoare la cerinţele de capital oferite de acţionari şi au solicitat informaţii suplimentare legate de practica altor state”, se mai arată în documentul APAPR.

În cadrul întâlnirilor cu oficialii români, acţionarii administratorilor au explicat că, în cei 11 ani de existenţă, fondurile de pensii Pilon II au funcţionat ireproşabil, investind în România majoritatea covârşitoare a activelor administrate (peste 90%), în condiţiile cadrului legislativ în vigoare. “Gradul ridicat dar eficient de reglementare, standardele înalte de transparenţă şi rezultatele investiţionale foarte bune obţinute în beneficiul contribuabililor români au primit recunoaştere din partea tuturor instituţiilor internaţionale de specialitate”, se arată în comunicat.

Acţionarii au reconfirmat interesul deja manifestat în ultimii ani de administratori în diversificarea universului investiţional, astfel încât fondurile de pensii private să fie implicate şi mai mult în finanţarea economiei româneşti, ţinând cont în primul rând de interesul participanţilor.

“Acţionarii au apreciat acest prim dialog avut cu autorităţile române şi au exprimat speranţa că acesta va continua, pentru a duce în final la modificarea OUG 114/2018 pe baze fundamentate economic, care să asigure dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare. Nu în ultimul rând, acţionarii au subliniat importanţa luării unor decizii de modificare a OUG 114/2018 în perioada imediat următoare, dată fiind urgenţa termenelor aplicabile în prezent”, se mai arată în comunicat.

Administratorii de Pilon II gestionează în prezent (final 2018) fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro în beneficiul a 7,25 de milioane de români, obţinând în toată perioada de funcţionare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa, menţionează documentul.

“Pilonul II reprezintă cea mai mare acumulare istorică de capital românesc, care este folosit de fondurile de pensii pentru a finanţa în mod eficient atât creşterea economică şi crearea de locuri de muncă din România, cât şi nevoile curente ale statului român”, subliniază comunicatul APAPR.

Potrivit Ordonanţei 114/2018, comisionul de administrare la Pilonul II de pensii a fost redus de la 2,5% la 1%. Pentru fondurile pe Pilonul II actul normativ prevede şi cerinţe suplimentare de capital, astfel: dacă administrează fonduri de până la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor, dacă administrează fonduri între 100 de milioane de euro şi 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 10%.

Toate detaliile pe:

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2019/03/05/actionarii-administratorilor-de-pilon-ii-solicita-reconsiderarea-pe-baze-economice-sustenabile-a-cerintelor-de-capital-din-oug-114–269382

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here