Orlando Teodorovici a declarat că nu există o gaură în buget de 9 miliarde de lei, aşa cum a afirmat preşedintele ALDE, Popescu Tăriceanu

0
1002

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat pe 26 august că bugetul de stat s-a închis la rectificarea din august „prin soluţii miraculoase”, urmând să aibă loc o nouă rectificare, în noiembrie, care „o să scoată la iveală problemele peste care s-a trecut”.

„Noi am avut discuţia asta şi în cadrul coaliţiei (despre o eventuală gaură de 9 miliarde de lei în buget, n.r.), ne-am întâlnit, am discutat foarte clar de foarte multe ori care este situaţia. Să nu uităm că rectificarea a trecut prin guvern, guvern la care au fost la masă toţi miniştrii, inclusiv colegii de la ALDE. A fost o intervenţie, la un moment dat, din partea unui coleg ministru de la ALDE, dar intervenţia mea pe bandă în şedinţa de guvern a fost mult mai complexă şi mai la subiect, cu trimitere la această posibilă gaură. Ca şi concluzie, nu există o astfel de situaţie, ceea ce într-adevăr trebuie să facem, am spus-o foarte clar, vizavi de partea de colectare, veniturile estimate să se realizeze, cheltuielile, insist foarte mult ca acestea să fie reduse, acolo unde ele nu se justifică. Nimic altceva. Este o abordare şi pentru creşterea veniturilor şi pentru scăderea cheltuielilor, dar fiecare ministru să se poarte ca un ministru de Finanţe, este ceea ce am cerut mereu şi sper ca undeva, cândva, să se întâmple chestia asta”, a spus Teodorovici, conform Agerpres.

Întrebat dacă atunci când s-a discutat în coaliţie acest subiect Tăriceanu a spus că nu este de acord cu cifrele prezentate, ministrul de Finanţe a precizat că i-a indicat acestuia o analiză făcută la minister.

„Domnul preşedinte Tăriceanu, la discuţia respectivă, a citit ceea ce eu i-am indicat ca şi document, o analiză făcută de noi la Ministerul de Finanţe şi de la acea analiză probabil că înţelegerea a fost alta decât cea corectă. Am adus argumente, am explicat, pe moment s-a înţeles, dar văd că după aceea au fost şi reacţii. Ştiu că acest subiect, datoria guvernamentală, deficitul şi astfel de subiecte au devenit foarte interesante peste noapte. România se împrumută ca orice ţară normală de ani de zile, o face în fiecare an, o face în mod transparent, acea diferenţă de costuri este o aberaţie în capul unora, pentru că ei compară ţări din Zona Euro cu ţări din afara Zonei Euro, ţări cu un anumit rating de ţară cu ţări cu alt rating, adică sunt comparaţii total anapoda. Am să fac o conferinţă de presă la Ministerul de Finanţe, probabil că săptămâna viitoare, în care am să prezint foarte clar ceea ce este azi în România vizavi de datorie, ce împrumută România, cât împrumută, la ce costuri, comparativ cu alte state, ce înseamnă ea ca şi instrument pentru orice economie, exprimând speranţa ca toţi cei care astăzi contestă această abordare să înţeleagă”, a afirmat Teodorovici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here