Organizatorii târgului imobiliar tIMOn dau în judecată Primăria București. Reprezentanţii târgului acuză faptul că au primit cu mare întârziere acordul de organizare

0
1124
Firea CGMB

Târgul imobiliar tIMOn, programat pentru perioada 19-22 aprilie în Piaţa George Enescu, a fost amânat „din cauza neprimirii într-un timp util a protocolului necesar organizării evenimentului din partea Primăriei Captialei”, arată un comunicat transmis de organizatori.

„După 11 ani şi 33 de ediţii desfăşurate până în prezent, tIMOn – târgul imobiliar naţional – este nevoit să îşi închidă porţile din cauze independente de voinţa şi capacitatea organizatorilor. Analizând toate situaţiile ivite, organizatorii consideră că, începând din septembrie 2016, Primăria Municipiului Bucureşti a dus o campanie sistematică de decredibilizare a mărcii tIMOn, punctul culminant fiind acest moment în care ediţia tIMOn de primăvară 2018 nu mai poate fi organizată”, spun organizatorii.

Reprezentanţii tIMOn susţin că târgul întins pe o suprafaţă indoor de 1.200 mp şi outdoor de 1.800 mp (3.000 mp de expoziţie în total) a generat un interes crescut din partea vizitatorilor care îşi doresc achiziţia unei locuinţe, dovadă fiind cele peste 300 de invitaţii achiziţionate în decurs de numai câteva ore de pe site-ul târgului imobiliar la data de 16 aprilie.

„Deşi timpul necesar organizării unui eveniment de o asemenea amploare este de câteva săptămâni, am fost puşi în situaţia de a aştepta până în ultima zi, 16 aprilie 2018, emiterea de către Primăria Municipiului Bucureşti a Protocolului privind organizarea şi desfăşurarea adunării publice, protocol absolut necesar în vederea organizării evenimentului. Am fost puşi, astfel, în faţa imposibilităţii de a începe amenajarea expoziţiei (delimitarea prin gard a zonei de expoziţie, amplasarea şi montajul pavilionului expoziţional), dar mai ales am fost puşi în imposibilitatea de a asigura siguranţa şi ordinea publică a evenimentului, în condiţiile în care lipsa Protocolului respectiv conduce la imposibilitatea contractării unei companii specializate de pază (aceasta având nevoie de un plan de pază avizat de către Jandarmerie şi Poliţie, în baza acestui protocol dintre PMB şi organizator)”, precizează organizatorii în comunicat.

Organizatorii spun că sunt puşi „în imposibilitatea contractării unor servicii adiacente (furnizare energie electrică prin branşament provizoriu, salubrizare, ocupare a domeniului public) în lipsa Protocolului semnat de către PMB şi organizator, deşi avizarea evenimentului a avut loc în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Avizare încă din februarie 2018, în baza unei cereri depuse de către organizator încă de la începutul lunii ianuarie 2018, avizare care ne-a format credinţa că vom putea organiza evenimentul”.

„În aceste condiţii, ca organizatori ai tIMOn, ne vedem puşi în situaţia ingrată de a comunica partenerilor noştri, furnizorilor de servicii şi, mai ales, publicului vizitator că ediţia din această primăvară se anulează contrar tuturor demersurilor şi activităţilor noastre de promovare de până acum. Dincolo de resursele materiale şi umane implicate, eforturile noastre financiare, ca şi eforturile financiare şi de timp ale furnizorilor noştri, precum şi investiţiile de marketing realizate până în acest moment de către Partenerii Expozanţi, se dovedesc a fi fost irosite în van, fapt care atrage şi o povară greu de purtat pe imaginea evenimentului de referinţă pentru piaţa imobiliară din România, urmare a inacţiunii nejustificate a PMB, care este singura responsabilă atât de neorganizarea evenimentului, cât şi de devalorizarea mărcii tIMOn”, arată comunicatul.

„În calitate de Organizatori ai tIMOn, ne dorim ca, în materie de evenimente, Bucureştiul să fie al tuturor bucureştenilor şi al tuturor organizatorilor de evenimente, iar dacă aproape două luni nu au fost suficiente pentru reprezentanţii PMB în semnarea unui Protocol privind organizarea şi desfăşurarea adunării publice, ne întrebăm retoric: de câte zile este nevoie pentru semnarea unui act ce ar aduce Primăriei Municipiului Bucureşti un venit de 137.000 de lei?”, conchid organizatorii târgului imobiliar.

Primăria ar fi încasat 30.000 de euro de la organizatorii târgului pentru închirierea spaţiului din Piaţa George Enescu.

Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei, a declarat: “Ieri, primarul a semnat acest protocol. Aşa se semnează, cu o zi înainte de intrarea în locaţie, pentru că poate te răzgândeşti. Ieri , după Spotlight, s-a debarasat zona respectivă, pentru ca astăzi la 08.30, să ne întâlnim cu solicitantul în piaţa George Enescu şi să îi predăm locaţia. Oamenii noştri s-au dus, însă din partea solicitantului nu s-a prezentat nimeni. Cred că este vorba despre incapacitatea lui de a se organiza şi de aceea a apelat la o astfel de variantă.”

Viceprimarul neagă că primăria ar fi încasat 30.000 de euro de la organizatorii târgului.

Reprezentanţi ai târgului imobiliar au declarat că se fac demersurile pentru a da Primăria în judecată. Pierderea se ridică la câteva sute de mii de euro, în condiţiile în care doar campania outdoor a costat 50.000 de euro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here