One United, K.O. definitiv în instanță: cum a încercat cel mai mediatizat dezvoltator imobiliar din România să cumpere tăcerea presei cu 100.000 de euro — și de ce judecătorii i-au respins pretenția de două ori

Curtea de Apel București a pus, miercuri, 10 iulie, capac unui dosar care spune mai multe despre modelul de afaceri al One United Properties decât orice comunicat de presă al companiei: un proces în care liderul pieței imobiliare premium din Capitală a cerut ștergerea a trei articole și 100.000 de euro daune morale de la o mică publicație independentă de investigații. A pierdut la fond. A pierdut și în apel. Definitiv.

Nu e o poveste despre o eroare judiciară izolată. E o poveste despre bani, despre reputație bursieră și despre limitele — testate sistematic — până la care un emitent listat la categoria Premium a Bursei de Valori București este dispus să meargă pentru a controla narativa publică din jurul propriilor proiecte.

Cronologia unei înfrângeri anunțate

Totul a pornit din trei articole publicate de o publicație independentă de investigații, care documentau legăturile One United Properties cu desființarea Asociației Salvați Bucureștiul, finanțarea bancară a companiei și intrarea în acționariat a lui Sacha Dragic, fondatorul Superbet.

One United nu a contestat informațiile pe fond, în regim normal de drept comun, ci a ales calea rapidă și presantă a ordonanței președințiale — o procedură de urgență menită, în teorie, situațiilor în care o pagubă iminentă și ireparabilă impune o măsură provizorie imediată. Compania a cerut scoaterea articolelor de pe site „provizoriu, până la lămurirea bazei factuale a acestor afirmații” — o formulare care, tradusă din limbaj juridic în limbaj comun, înseamnă: cenzurați acum, discutăm despre adevăr mai târziu.

Tribunalul București a respins ferm această logică. Instanța a constatat, în motivare, că articolele nu conțineau judecăți de valoare, ci doar imputări de fapt, expunând elemente aparent obiective care conturau o conduită prealabilă de minimă documentare a autorilor — ceea ce înlătură, din start, ideea unui abuz vădit de presă. Cu alte cuvinte: jurnaliștii nu au inventat nimic — au raportat fapte verificabile.

One United a făcut apel și la această respingere. Fără succes: Curtea de Apel a confirmat definitiv, în iulie 2025, că nu există temei pentru cenzurarea preventivă a materialelor.

Compania nu s-a oprit aici. A deschis un al doilea proces, de data aceasta pe fondul cauzei, cerând nu doar ștergerea definitivă a celor trei articole, ci și 100.000 de euro daune morale plus cheltuielile de judecată de la publisher-ul publicației. Tribunalul București a respins și această cerere, ca neîntemeiată, obligând-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.

One United a atacat cu apel și această hotărâre. Curtea de Apel București, prin decizia din 10 iulie 2026, a fost la fel de tranșantă: a respins apelul ca nefondat și a obligat compania reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, hotărârea rămânând definitivă.

Doi ani de litigii. Două instanțe. Patru hotărâri. Rezultatul: zero euro încasați, zero articole șterse, cheltuieli de judecată suportate de compania reclamantă. Singura cale rămasă deschisă este recursul — ultima armă procedurală, dar una care nu mai poate readuce în discuție fondul faptelor, ci doar eventuale vicii de legalitate ale hotărârii.

De ce contează juridic: anatomia unei tentative de SLAPP

Ceea ce s-a întâmplat în acest dosar corespunde aproape manual definiției internaționale a unui SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation) — un proces strategic menit nu neapărat să câștige în instanță, ci să epuizeze financiar și psihologic o publicație mică, obligând-o să cheltuiască resurse pe apărare în loc de investigații.

Uniunea Europeană a adoptat în 2024 o directivă anti-SLAPP tocmai pentru a proteja jurnaliștii și organizațiile societății civile de acest tip de litigii abuzive, pornind de la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului privind articolul 10 din Convenție — libertatea de exprimare. Instanța română a aplicat, practic, exact acest standard european: a verificat dacă afirmațiile aveau o bază factuală minimă, nu dacă erau agreabile pentru subiectul lor.

Semnificativ este și un detaliu de strategie procesuală relevat chiar de motivarea apelului One United: avocații companiei au susținut, pe de o parte, că publicația „nu este larg cunoscută publicului” — deci prejudiciul ar fi limitat —, dar, în același timp, că articolele „vor fi propagate […] de alte publicații sau persoane active în mediul online” — deci prejudiciul ar fi, de fapt, extins. Această contradicție logică — site-ul descris, în același document, deopotrivă drept necunoscut și drept larg propagat — a fost remarcată chiar de comentatorii dosarului, fiind o incoerență care a subminat suplimentar credibilitatea argumentației companiei în fața magistraților.

Nu e prima dată când mecanismul acesta e pus în mișcare de One United împotriva unor voci critice. Compania a mai obținut, într-un alt dosar, dizolvarea Miliției Spirituale — un ONG care contestase autorizații de construire emise pe numele companiei — după ce instanța a admis cererea de cheltuieli de judecată de peste 300.000 de lei, sumă pe care organizația nu a putut-o achita. Modelul se repetă: presiune financiară asupra unor entități mici, cu resurse limitate, indiferent dacă miza inițială e o autorizație de construire sau un articol de presă.

Diferența, de această dată, este că instanța nu s-a lăsat impresionată. Iar precedentul juridic creat — respingerea definitivă a unei cereri de cenzurare provizorie plus respingerea pe fond a pretenției de 100.000 de euro — devine un reper util pentru orice altă redacție care se va confrunta cu presiuni similare din partea unor dezvoltatori imobiliari.

Miza reputațională din spatele celor trei articole

Nu întâmplător compania a vizat exact aceste trei materiale. Primul documenta relansarea Asociației Salvați Bucureștiul — organizația a cărei desființare anterioară fusese obținută chiar de companii din sectorul imobiliar — și un val de donații de 130.000 de lei strânse în doar șase zile, semn că subiectul are audiență și susținere publică reală.

Al doilea articol lega finanțarea bancară a companiei de un finanțist descris ca fiind apropiat de cercurile de putere de la Moscova — un subiect extrem de sensibil pentru un emitent listat la Bursa de Valori București, într-un moment în care investitorii instituționali europeni aplică, tot mai des, filtre de conformitate legate de expunerea la capital sau finanțare cu origini rusești.

Al treilea articol semnala intrarea lui Sacha Dragic, fondatorul Superbet, în acționariatul One United — o conexiune între imobiliarele premium și industria jocurilor de noroc, domeniu supus unei percepții publice și unei reglementări fiscale distincte, cu potențial impact asupra imaginii de „dezvoltator sustenabil” pe care compania și-o cultivă activ în comunicarea investitorilor.

Pentru o companie listată, aceste subiecte nu sunt simplă bârfă online — sunt exact tipul de informație pe care analiștii de piață și fondurile de investiții o scanează înainte de a decide alocarea de capital. De aceea miza reală a proceselor nu a fost, probabil, niciodată suma de 100.000 de euro — derizorie pentru un grup cu cifra de afaceri de peste un miliard de lei —, ci controlul narativ asupra unor teme care ating direct guvernanța corporativă și percepția de risc.

Radiografia financiară: o companie mare, care se apără ca una fragilă

Ironia situației e cu atât mai acută cu cât dimensiunea companiei face suma cerută aproape nesemnificativă din punct de vedere contabil, dar poate justifica interesul strategic pentru control reputațional.

One United Properties (simbol bursier ONE) a închis 2025 cu o cifră de afaceri consolidată preliminară de aproximativ 1,4 miliarde de lei și un profit net de 425,8 milioane de lei, în creștere cu 14% față de anul anterior, potrivit raportărilor curente publicate pe platforma Bursei de Valori București. Compania avea, la finalul anului trecut, o poziție de numerar de 655 de milioane de lei și o datorie netă reprezentând 14% din activele totale de 6,6 miliarde de lei.

Anul 2026 a adus însă o schimbare bruscă de peisaj: cifra de afaceri din primul trimestru a scăzut cu 51% față de perioada similară din 2025, ajungând la 176,5 milioane de lei — o corecție pe care compania o pune pe seama unui nou cadru legislativ privind plățile în avans ale clienților rezidențiali, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026, care a decalat momentul recunoașterii contabile a veniturilor conform IFRS 15.

În paralel, compania a derulat o ofertă publică de cumpărare pentru răscumpărarea și anularea a până la 4.770.000 de acțiuni proprii, aprobată de ASF în iunie 2026 — o mișcare tipică pentru susținerea cotației bursiere în perioade de presiune asupra rezultatelor raportate.

Într-un asemenea context — venituri raportate în scădere accentuată, nevoie de a menține încrederea acționariatului și a pieței de capital — orice narativă negativă capătă o greutate disproporționată. Nu miza financiară imediată a celor 100.000 de euro a motivat, plauzibil, cele două procese, ci nevoia de a controla percepția publică într-un moment de vulnerabilitate a indicatorilor financiari raportați.

Ce spune legea despre limitele libertății de exprimare economică

Din punct de vedere strict juridic, dosarul confirmă un principiu bine consolidat în jurisprudența română și europeană: simpla nemulțumire a unei companii față de conținutul critic al unui articol nu constituie, prin ea însăși, temei pentru cenzură sau despăgubiri. Pentru a obține daune morale pentru afectarea reputației, reclamantul trebuie să dovedească, cumulativ, caracterul neadevărat al afirmațiilor, reaua-credință a autorilor și un prejudiciu real, nu doar disconfortul provocat de expunerea publică a unor fapte incomode.

Instanțele au aplicat, implicit, testul proporționalității consacrat de CEDO în materia articolului 10: interesul public al subiectului — guvernanța unei companii listate, sursele sale de finanțare, structura acționariatului — a cântărit mai greu decât pretinsa atingere adusă imaginii companiei, mai ales în absența oricărei dovezi de rea-credință din partea jurnaliștilor. Este exact rațiunea pentru care presa de investigație economică există: să pună presiune de transparență asupra actorilor cu putere de piață, nu să le valideze necondiționat comunicatele.

Ce urmează

One United Properties mai are, teoretic, la dispoziție calea recursului — ultimul instrument procedural într-un dosar în care a pierdut deja, succesiv, patru runde în fața a două instanțe diferite. Recursul nu permite însă rejudecarea faptelor, ci doar invocarea unor motive limitate de nelegalitate, ceea ce face improbabilă o răsturnare de situație.

Rămâne de văzut dacă acest eșec judiciar dublu va determina o schimbare de strategie de comunicare din partea companiei — dinspre litigii costisitoare și pierdute, către un dialog mai deschis cu presa economică — sau dacă modelul „procesul ca armă” va fi reluat, așa cum s-a întâmplat deja în precedentul Miliția Spirituală.

Ceea ce e cert, cu hotărâre definitivă în dosar, este că justiția română a trasat, cel puțin pentru acest caz, o linie clară: informarea publicului despre finanțarea, acționariatul și conduita corporativă a unui emitent bursier nu este cenzurabilă doar pentru că displace managementului companiei vizate.