OMV a încălcat clauze ale contractului de privatizare. Statul român urmează să preia de la OMV toate acţiunile Petrom

0
1192

Statul român urmează să preia de la OMV toate acţiunile Petrom. Iar motivul este că OMV a încălcat cele mai importante clauze ale contractului de privatizare, menţionează jurnalistul citând surse PSD.

În prezent, OMV Petrom este moştenitorul unei averi colosale. Care constă nu numai în rafinării, funcţionale sau închise, nu numai în reţele de distribuţie ci şi sau mai ales în importante zăcăminte de petrol şi gaze, unele în exploatare, altele, cum sunt cele din subsolul Mării Negre, urmând să fie exploatate.

“Tot OMV, acum şi cu un masiv capital rusesc, este una dintre multinaţionalele care au exercitat presiuni pe toate canalele şi toate formele posibile asupra autorităţilor statului român – Preşedinţie, Guvern, Parlament – astfel încât Legea offshore să fie în aşa fel concepută încât să aducă companiilor care urmau să exploateze subsolul Pontului Euxin un profit cât mai mare, în detrimentul cetăţenilor români”.

Desigur, această operaţiune de natură juridică are şi o dimensiune comercială. Ministerului Industriilor, dar şi Ministerului Finanţelor le revine obligaţia de a estima corect cuantumul obligaţiilor neîndeplinite de către OMV, precum şi cel al investiţiilor făcute de societatea austriacă. În funcţie de rezultat, cu ocazia acestei preluări a acţiunilor Petrom, OMV va primi şi compensaţiile cuvenite.

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here