Oamenii de paie ai miliardarilor de carton. Denuntul la DNA al lui Lucian Grecu-varul sotiei lui Poteras

0
1172

>>>>Tatăl fostului europarlamentar Ramona Mănescu a fost folosit de către ginerele său, Rareș Mănescu, ca om de paie în tranzacții imobiliare.

>>>>În respectivele tranzacții, a fost implicat și fostul primar al sectorului 6 Cristian Poteraș, care acționa, de asemenea, prin intermediul unui om de paie.

>>>>Tranzacțiile în cauză îl aveau drept coordonator pe multimilionarul Dragoș Dobrescu.


Cele trei informații de mai sus se găsesc în declarația făcută, sub jurământ, de un denunțător care și-a mărturisit coparticiparea la acest tip de operațiuni, în fața procurorilor DNA.

Denunțul lui – acoperind o serie de fapte consumate în 2006-2007 – a condus, în septembrie 2018, la o nouă trimitere în judecată a lui Cristian Poteraș, sub acuzația de luare de mită.

Afirmațiile citate la începutul acestui articol le întăresc pe cele făcute de RISE Project la adresa Ramonei Mănescu, în cadrul anchetelor pe care le-am publicat în 2017 și 2018, prin care am susținut că politiciana s-a îmbogățit, prin interpuși, din tranzacții cu terenuri retrocedate.

Practic, cu insignifiante deosebiri de nuanță, RISE Project a afirmat exact aceleași trei lucruri ca și denunțătorul de la DNA.

Singura deosebire de nuanță vine din faptul că, în timp ce noi am scris că Ramona Mănescu și-a folosit tatăl ca interpus în afaceri imobiliare, martorul DNA a spus că nu ea, ci soțul ei, se ocupa cu acest tip de întreprinderi.


Deși denunțul de la DNA a fost făcut în decembrie 2016, iar articolele noastre au început să fie publicate în februarie 2017, RISE nu a avut cunoștință de existența acestei depoziții până astăzi.

Dosarul penal în care depoziția se găsește a devenit accesibil abia în 2019, abia după ce a fost trimis în judecată și a ieșit din faza nepublică, a „camerei preliminare”.

La acel moment, cea mai mare parte a investigațiilor noastre fusese deja publicată.


Autorul denunțului de mai sus se numește Lucian-Viorel Grecu, iar rolul lui, în faptele pe care le-a relatat la DNA, a fost de om de paie; de „paravan de confidențialitate” pentru operațiunile derulate de fostul primar Cristian Poteraș.

Propriu-zis, Grecu afirmă că îl înlocuia pe primar în tranzacții imobiliare sau în acționariatul unor societăți comerciale, ajutându-l pe acesta din urmă să dobândească – neștiut de nimeni – bani și terenuri.

Denunțul lui Grecu îi vizează, exclusiv, pe Poteraș și pe fosta soție a acestuia, cu care Grecu este văr primar, însă, episodic, conține referințe care trec dincolo de faptele comise de aceștia doi.


DENUNȚUL


În acest fel, meteoric, Grecu îl pomenește și pe Rareș Mănescu, membru al Camerei Deputaților și președinte al filialei PNL Sector 6, în anii asupra cărora mărturiile sale se concentrează.

Pasajul în care Rareș Mănescu e menționat este acesta:

„Conform celor indicate de Cristian Poteraș, eu am mers la sediul firmei lui Dragoș Dobrescu (n.r. – multimilionar cu averea înmulțită din afaceri cu terenuri retrocedate) sau la sediul unor birouri notariale, unde am semnat mai multe documente ce atestau dobândirea de către mine a drepturilor asupra unor terenuri. (…)

Nu am intrat în detalii cu Cristian Poteraș despre acele tranzacții.

Eu eram mulțumit că mi se acordă încredere și eram inclus în cercul lor, respectiv primeam un salariu.

În cadrul acelor tranzacții imobiliare coordonate de la firma lui Dragoș Dobrescu, au mai fost implicate, în același mod ca și mine, persoane care-l reprezentau pe Rareș Mănescu.

Nu rețin dacă lucrul ăsta l-am aflat de la Cristian Poteraș sau de la ceilalți prezenți la semnarea actelor.

Știu însă că erau discuții de genul <<care sunteți ai lui Poteraș și care sunteți ai lui Mănescu>>.

Astfel, am aflat că Mihai Bolboceanu (n.r. – tatăl Ramonei Mănescu) și un anume Valeriu Pandor l-au substituit în cadrul acelor tranzacții pe Rareș Mănescu.

Eu nu am interacționat cu acele persoane. (…)

Eu mergeam doar să semnez actele”.

(Extras din denunțul lui Lucian Grecu, disponibil la fila numărul 11 a volumului I din dosarul de urmărire penală nr. 907/P/2016 al DNA, dosar înregistrat în circuitul instanțelor de judecată cu numărul 45168/3/2018).


Grecu a scris un micro-roman la DNA, povestind cum a devenit om de casă al verișoarei sale, în anii în care Cristian Poteraș a ocupat funcția de primar al Sectorului 6. Și descriind paleta largă de „atribuții” cu care, pe parcurs, cuplul Poteraș a ajuns să-l însărcineze. O parte dintre faptele penale pe care le-a povestit s-au prescris. Altele încă mai pot fi urmărite în justiție. FOTO: facebook

 

O DEDUCȚIE ELEMENTARĂ


Deși nu am avut cunoștință de declarațiile lui Grecu până acum, în cadrul articolelor pe care le-am publicat în 2017 și 2018, l-am nominalizat pe tatăl Ramonei Mănescu ca fiind un om de paie al fiicei sale.

Nominalizarea noastră – fără să se sprijine pe o confesiune atât de neechivocă, cum e cea de mai sus – avea la bază un cumul de informații și o deducție logică elementară, care ni s-au părut că duc, în mod implacabil, la această concluzie:

– Faptul că Bolboceanu era tatăl Ramonei Mănescu, deci o persoană din cercul intim al acesteia, de felul celor pe care politicienii le folosesc, de obicei, ca oameni de paie.

– Faptul că Bolboceanu și soția lui erau niște persoane de condiție modestă din Constanța, deci ar fi fost improbabil ca aceștia să ajungă, dintr-o dată, să facă afaceri de ordinul milioanelor de euro, la București, pe cont propriu.

– Faptul că celelalte personaje prezente în respectivele afaceri – Grecu și interpuși consacrați ai magnatului Dragoș Dobrescu – îndepliniseră, de-a lungul vremii, în mod notoriu, roluri de oameni de paie.

– Ar fi fost neplauzibil ca rude ale Ramonei Mănescu, rude ale familiei Poteraș și interpuși ai lui Dobrescu – persoane din straturi sociale diferite, cu domicilii în orașe diferite – să fi acționat, în mod concertat, în tranzacții cu niște mize enorme, altfel decât sub coordonarea extrem de influentelor lor familii sau a extrem de influentelor lor cunoștințe.

Probabilitatea matematică ca acești „nimeni” să se apuce, dintr-o dată, să facă afaceri de acest nivel, reunindu-se în mod spontan din diverse colțuri ale țării, era infinitezimală, ținând cont de relația arhicunoscută de apropiere dintre Mănescu și Dragoș Dobrescu, precum și de faptul că Mănescu și Poteraș erau colegi în cadrul Alianței „D.A.”, la nivelul Sectorului 6.


PROCESUL DE CALOMNIE


Reamintim faptul că, în urma publicării articolelor noastre, Asociația RISE Project a fost dată în judecată de către Ramona Mănescu, sub acuzația că am fi defăimat-o. 

În cadrul plângerii pe care a depus-o în instanță, Mănescu nu a negat, în mod expres, identitatea de interese dintre ea și rudele ei, implicate în acele afaceri.

Nu a spus, în niciun moment al procesului, că faptele părinților ei îi privesc doar pe aceștia, nu și pe ea.

Ci a acuzat doar limbajul articolelor noastre și presupusa lor intenție manipulatorie, „de a inocula publicului ideea” că ar fi făcut fapte ilicite.

(Acțiunea judiciară a Ramonei Mănescu poate fi citită AICI).

Judecătorii care au judecat dosarul au mers însă mai departe decât acuzațiile formulate de Ramona Mănescu împotriva RISE Project și au stabilit că articolele noastre au afirmat – pe nedrept, fără probe – că Mănescu s-ar fi aflat în spatele operațiunilor derulate de părinții ei.

Cu alte cuvinte, i-am fi atribuit Ramonei Mănescu fapte care nu îi aparțineau.

Magistrații au ținut să precizeze că simpla legătură de rudenie dintre Mănescu și părinții săi nu e o dovadă a faptului că aceștia din urmă au acționat sub coordonarea politicienei.

Și că am fi avut nevoie de o dovadă suplimentară, palpabilă, ca să putem susține, cu titlul de certitudine, acest lucru.

Prin urmare, constatând că am fi defăimat-o, punându-i în seamă faptele părinților săi, ne-au obligat să îi plătim Ramonei Mănescu daune morale de 4.000 de euro, plus cheltuieli de judecată de încă 4.000 de euro.

(Hotărârile judecătorești care ne-au sancționat – a Judecătoriei Sector 3, respectiv, a Tribunalului București – pot fi citite AICI și AICI).


Nu știm dacă denunțul lui Grecu, de care RISE a aflat abia acum, ar fi schimbat cursul procesului, în cazul în care le-ar fi fost prezentat judecătorilor.

Dacă acest denunț ar fi constituit o probă de felul celor pe care magistrații le considerau necesare, pentru a putea afirma că tatăl Ramonei Mănescu a fost, într-adevăr, un om de paie în tranzacțiile menționate în articolele noastre.

Însă, pe lângă lectura pe care niște judecători o fac unor anchete de presă, există și lectura făcută de publicul larg.

Iar publicul larg e îndreptățit să cunoască acest denunț și să măsoare, cu mintea proprie, gradul de adevăr al celor relatate în articolele pe care le-am publicat.

(Cele mai importante dintre acestea pot fi citite AICIAICIAICI și AICI).

ACTUALIZARE (18 august 2021): Denunțul lui Grecu conține un pasaj și mai elocvent decât cel citat mai sus, în care el vorbește explicit despre faptul că terenurile care le-au fost trecute pe nume – lui și tatălui Ramonei Mănescu – proveneau din retrocedări ilegale, pentru care Poteraș se afla deja la închisoare:

„După ce Poteraş Cristian a devenit primar, acesta mi-a cerut să închei mai multe acte juridice în baza cărora am primit diferite bunui care trebuiau de fapt să ajungă în proprietatea acestuia. Eu am acceptat, iar în acest mod am primit, fie în nume propriu, fie prin intermediul unor societăţi comerciale, următoarele bunuri:

– În perioada 2005 – 2006, mai multe loturi de teren de la Dragoș Dobrescu dintr-o suprafaţă de teren retrocedată de Primăria Sectorului 6, în legătură cu care Poteraş Cristian este în prezent condamnat.
Nu îmi amintesc cu exatitate cine figura ca vânzător, ştiu că acele contracte s-au încheiat la sediul lui Dragoș Dobrescu, iar alături de mine au primit suprafeţe de teren Pandor Valeriu şi Mihai Bolboceanu, care îl reprezentau în realitate pe Rareş Mănescu, aşa cum eu îl reprezentam pe Poteraş Cristian. Aceste loturi nu au fost plătite în realitate”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here