O NOUĂ CONDAMNARE PENTRU ROMÂNIA, LA CEDO!

0
165

În anul 2010, într-un caz instrumentat de procurorul, Giorgiana Hosu, actualul şef al DIICOT, aceasta ar fi instituit abuziv, sechestru pe bunuri aparţinând Credit Europe Leasing IFN, companie care nu era parte în cauză. Este vorba despre cazul Rodipet în care este vizat omul de afaceri libanez Hassan Awdi, al cărui dosar încă se află pe undeva, prin sertarele DIICOT.

Avocaţii Credit Europe Leasing IFN au cerut la CEDO daune materiale de peste 2,5 milioane euro şi daune morale de 10.000 euro, pentru că timp de 8 ani şi 8 luni companiei i-a fost instituit un sechestru abuziv, pe mai multe bunuri, în cauza Rodipet. În situaţia în care Curtea va încuviinţă plata acestor sume, iar statul român se va îndrepta cu acţiune în regres împotriva procurorului şef DIICOT, Georgiana Hosu, aceasta va trebui să plătească totul, din propriul buzunar.

DIICOT consideră că omul de afaceri Hassan Awdi ar fi falimentat în mod fraudulos reţeaua naţională de distribuţie a presei, Rodipet, într-un dosar pe care îl instrumentează de mai bine de 10 ani, fără ca acesta să ajungă în instanţă.

Săptămâna trecută, marţi, 21 iulie 2020, CEDO a constatat că, în acest caz, companiei Credit Europe Leasing IFN i-a fost încălcat dreptul la proprietate, din cauză că sechestrul a fost instituit pe o durată exagerată şi fără ca instituţia financiară non-bancară să aibă calitatea de parte în dosarul instrumentat de către DIICOT. De asemenea, Credit Europe Leasing nu s-a bucurat de căi eficace de a contesta măsura sechestrului, Curtea constatând că a fost încălcat Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia CEDO, care prevede următoarele:

Protecţia proprietăţii

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

Hotărârea pronunţată în dosarul nr. 38072/11 a fost luată în unanimitate de completul alcătuit din judecătorii Yonko Grozev, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Carlo Ranzoni, Georges Ravarani, Jolien Schukking şi Peter Paczolay.

În minuta şedinţei au fost reţinute următoarele aspecte:

1. Examinează pe fond obiecţiile prealabile ale Guvernului cu privire la neepuizarea căilor de atac şi la pierderea statutului de victimă şi le respinge;

  1. Declară admisibilă plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibil restul cererii;
  2. Reţine/Consideră că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
  3. Consideră că problema aplicării articolului 41 nu este gata pentru decizie;

Prin urmare,

(a) amâna în totalitate respectivă chestiune;

(b) invită Guvernul şi societatea reclamantă să notifice Curţii, în termen de şase luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, observaţii scrise cu privire la acest aspect şi, în special, cu privire la orice acord la care ar putea ajunge;

(c) amâna procedura ulterioară şi deleagă preşedintelui Camerei puterea de a o soluţiona, dacă este cazul.

Adoptată în limba engleză şi notificată în scris la 21 iulie 2020, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii”.

Discutarea cererii de daune materiale în valoare de peste 2,57 milioane de euro şi daune morale în valoare de 10.000 de euro, formulată de Credit Europe Leasing IFN, a fost amânată, întrucât compania de leasing şi-a exprimat disponibilitatea de a ajunge la un acord cu Guvernul României. Doar în situaţia în care părţile nu se vor înţelege, CEDO va pronunţă o nouă hotărâre, în urma căreia va fi stabilit cuantumul daunelor pe care statul român va trebui să le plătească.

Avocatul Alexandru Morarescu, cel care a reprezentat, la CEDO, compania de leasing, a declarat pentru publicaţia Lumea Justiţiei: „Sper din tot sufletul ca această hotărâre să responsabilizeze deciziile magistraţilor cu privire la patrimoniul părţilor, dar mai ales al celor străini de procesul penal. În speţă, am asistat neputincios, timp de 9 ani, la risipirea averii unui particular, faţă de care nu s-au formulat acuzaţii şi care a fost sacrificat pe altarul statului de drept. De aici şi îndârjirea cu care Guvernul a încercat în mod repetat inducerea în eroare a CEDO, în timpul procedurilor. Sper că invitaţia la conciliere lansată de Curte să ducă la recuperarea integrală a prejudiciului suferit de clientul nostru”.

Cum poţi ajunge victimă colaterală într-un război care nu este al tău, Credit Europe Leasing IFN căzând, la mijloc, între DIICOT şi Hassan Awdi

Dar să vedem, pe scurt, cum se prezintă situaţia în acest caz… În perioada cuprinsă între anii 2005 şi 2008, Credit Europe Leasing IFN a încheiat şase contracte de leasing financiar cu SC Supremo Corporation SRL, administrată de Hassan Awdi, pentru mai multe bunuri printre care se regăsesc 813 chioşcuri metalice, şase autoutilitare şi un camion.

În noiembrie 2009, Credit Europe Leasing IFN, a notificat compania Supremo Corporation pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, solicitând acesteia returnarea bunurilor.

Între timp, Supremo Corporation a vândut către altă firmă mai multe chioşcuri, inclusiv o parte dintre cele care făceau obiectul contractului de leasing.

În iunie 2010, procurorul de caz al DIICOT, Giorgiana Hosu a extins ancheta din dosarul Rodipet asupra lui Hasan Awdi şi a pus sechestru pe aproape 1.500 de chioşcuri aparţinând reţelei Rodipet SA, a cărei denumire fusese schimbată în Network Press Concept SA. O parte dintre aceste chioşcuri, pe care a fost instituit sechestrul, aparţineau Credit Europe Leasing IFN şi ar fi trebuit returnate.

În această situaţie, Credit Europe Leasing IFN a depus plângere la DIICOT, cerând ridicarea sechestrului de pe aceste chioşcuri, de pe cele şase autoutilitare şi de pe camion.

În perioada 2010-2016 compania de leasing a depus, în total, şase plângeri la Parchet care, fie au fost respinse, fie nu au primit răspuns şi una în instanţă.

Abia în martie 2018, DIICOT consimte să ridice sechestrul de pe un număr de 1.390 de chioşcuri.

În noiembrie 2018, Credit Europe Leasing revine cu o nouă solicitare pentru ridicarea sechestrelor care fuseseră instituite asupra a 779 de chioşcuri, şase autoutilitare şi un camion.

În martie 2019, procurorul Giorgiana Hosu este de acord să ridice sechestrele de pe o parte dintre chioşcuri şi de pe autoutilitare.

În aprilie 2019, Credit Europe Leasing contestă decizia Giorgianei Hosu la procurorul ierarhic superior, Felix Banila, care în mai 2019, respinge cererea.

Mai jos redăm un pasaj din pledoaria avocatului Alexandru Morarescu susţinută în faţa instanţei europene şi cele mai importante fragmente cuprinse în hotărârea CEDO, aşa cum au fost acestea publicate de Lumea Justiţiei.

La data de 08.09.2006 între SC FINANS INTERNAŢIONAL LEASING IFN SA (actualmente SC CREDIT EUROPE LEASING IFN SA), în calitate de Finanţator şi SC SUPREMO CORPORATION SRL (actualmente SC SUPREMO MEDIA SRL), în calitate de Utilizator, precum şi domnul HASSAN AWDI, domnul MEHDI AWDI, SC RODIPET SA (actualmente SC NETWORK PRESS CONCEPT SA), toţi aceştia din urmă în calitate de fidejusori, a fost încheiat Contractul de Leasing Financiar nr. 3360, având ca obiect finanţarea achiziţiei şi darea în leasing financiar de la Finanţator către Utilizator a bunurilor reprezentând un nr. de 213 chioşcuri metalice având o valoare de 856 250 euro fără TVA.

La data de 27.10.2006 între SC FINANS INTERNAŢIONAL LEASING IFN SA (actualmente SC CREDIT EUROPE LEASING IFN SA) în calitate de Finanţator şi SC SUPREMO CORPORATION SRL (actualmente SC SUPREMO MEDIA SRL) în calitate de Utilizator, precum şi domnul HASSAN AWDI, domnul MEHDI AWDI, SC RODIPET SA (actualmente SC NETWORK PRESS CONCEPT SA), toţi aceştia din urmă în calitate de fidejusori, a fost încheiat Contractul de Leasing Financiar nr. 4248 având ca obiect finanţarea achiziţiei şi darea în leasing financiar de la Finanţator către Utilizator a bunurilor reprezentând un nr. de 500 chioşcuri metalice având o valoare de 2 500 000 euro fără TVA.

La data de 15.02.2008, între aceleaşi părţi a fost încheiat Contractul de Leasing Financiar nr. 9172 având ca obiect 100 de chioşcuri metalice cu o valoare de 600 000 euro fără TVA. Menţionăm că denumirea Utilizatorului se schimbase înainte de semnarea acestui contract din SUPREMO CORPORATION SRL în SUPREMO MEDIA SRL, denumirea Finanţatorului schimbându-se de asemenea din FINANS INTERNAŢIONAL LEASING IFN SA în CREDIT EUROPE LEASING IFN SA.

La data de 23.04.2008, între aceleaşi părţi se încheie Contractul de Leasing Financiar nr. 9691 având ca obiect 20 de chioşcuri cu o valoare de 122 000 euro fără TVA.

Potrivit prevederilor contractuale, Reclamantul, în calitate de Finanţator, a plătit Furnizorului contravaloarea acestor chioşcuri, cedând folosinţa acestora către Utilizator pe toată perioada în care acesta îşi îndeplinea obligaţia de plată a redevenţelor, urmând ca la sfârşitul perioadei de leasing şi numai sub condiţia îndeplinirii de către Utilizator a obligaţiilor contractuale, să transmită acestuia din urmă dreptul de proprietate asupra bunurilor, cu alte cuvinte, potrivit contractelor de leasing financiar completate de dispoziţiile legale în vigoare, Finanţatorul şi-a păstrat dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.

Datorită faptului că Utilizatorul SC SUPREMO MEDIA SRL (fostă SUPREMO CORPORATION SRL) nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale derivate din Contractul de Leasing nr. 3360/08.09.2006, acesta cât şi fidejusorii au fost notificaţi în data de 09.11.2009 cu privire la încetarea Contractului de Leasing Financiar, devenind exigibilă obligaţia de predare către Finanţatorul proprietar al celor 213 chioşcuri metalice.

Datorită faptului că Utilizatorul SC SUPREMO MEDIA SRL (fostă SUPREMO CORPORATION SRL) nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale derivate din Contractul de Leasing nr. 4248/27.10.2006, acesta cât şi fidejusorii au fost notificaţi în data de 09.11.2009 cu privire la încetarea Contractului de Leasing Financiar, devenind exigibilă obligaţia de predare către Finanţatorul proprietar al celor 500 chioşcuri metalice.

Datorită faptului că Utilizatorul SC SUPREMO MEDIA SRL (fostă SUPREMO CORPORATION SRL) nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale derivate din Contractul de Leasing nr. 9172/15.02.2008, acesta cât şi fidejusorii au fost notificaţi în data de 09.11.2009 cu privire la încetarea Contractului de Leasing Financiar, devenind exigibilă obligaţia de predare către Finanţatorul proprietar al celor 100 chioşcuri metalice.

Datorită faptului că Utilizatorul SC SUPREMO MEDIA SRL (fostă SUPREMO CORPORATION SRL) nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale derivate din Contractul de Leasing nr. 9691/23.04.2008, acesta cât şi fidejusorii au fost notificaţi în data de 09.11.2009 cu privire la încetarea Contractului de Leasing Financiar, devenind exigibilă obligaţia de predare către Finanţatorul proprietar al celor 20 chioşcuri metalice.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se află în instrumentare dosarul nr. 390/D/P/2006, dosar în care la data de 24.06.2010 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de HASSAN ALI AWDI pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. La data de 22.06.2010 s-a dispus introducerea în cauză că parte responsabilă civilmente, printre altele, a SC SUPREMO MEDIA SRL (Utilizatorul din contractele de leasing încheiate cu Reclamantul) şi a SC TERASANTA SRL (Furnizorul chioşcurilor). În acelaşi dosar s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de domnul HASSAN AWDI şi domnul MEHDI AWDI (fidejusori în contractele de leasing financiar), reţinându-se faptul că prin activitatea lor infracţională au produs SC RODIPET SA (fidejusor în contractele de leasing financiar şi actualmente SC NETWORK PRESS CONCEPT SA) un prejudiciu de aproximativ 35,5 milioane euro.

De remarcat este faptul că din 2006 şi până la data formulării prezentei Plângeri, Reclamantul (SC CREDIT EUROPE LEASING IFN SA), ca entitate juridică distinctă nu a dobândit nicio calitate în procesul penal. De remarcat este de asemenea şi faptul că, din 2006 şi până în prezent nici un reprezentant al Reclamantului nu a fost invitat la Parchet pentru a da lămuriri sau explicaţii cu privire la actele încheiate de societate (nici cu privire la contractele de leasing financiar şi nici cu privire la orice alte acte). De remarcat este faptul că Reclamantului nu i s-a adus la cunoştinţă nici o învinuire şi de asemenea, nu a fost adusă la cunoştinţa vreunui reprezentant al Reclamantului vreun act de învinuire sau inculpare personală sau a societăţii.

La data de 06.08.2010, procurorul instrumentator (n.r. Giorgiana Hosu) al dosarului 390/D/P/2006 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT emite o Ordonanţă (necomunicata Reclamantului) prin care se dispune indisponibilizarea prin aplicarea unui sechestru asigurator asupra tuturor chioşcurilor metalice aflate în incinta SC TERASANTA SRL, măsură dusă la îndeplinire de către organul de poliţie în baza delegării date de către procuror, la aceeaşi dată.

Reclamanta află de existenţa acestui proces verbal de instituire a sechestrului asigurator şi implicit de Ordonanţă procurorului din 06.08.2010 şi o contestă potrivit normelor legale prin plângere adresată şefului ierarhic al acestuia.

Prin Ordonanţa din 11.10.2010, procurorul şef al DIICOT admite plângerea formulată de Reclamant şi dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra chioşcurilor Reclamantului aflate în incinta SC TERASANTA SRL.

La data de 29.10.2010, procurorul de caz emite o altă Ordonanţă prin care dispune indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru asigurator asupra tuturor chioşcurilor de distribuţie a presei existente în patrimoniul SC NETWORK PRESS CONCEPT SA (fostă SC RODIPET SA, fidejusor în contractele de leasing financiar), aşa cum sunt ele individualizate în anexă ce face parte din prezenţa Ordonanţă. Astfel, au fost puse sub sechestru un număr de 1.483 de chioşcuri din care 779 de chioşcuri sunt proprietatea Reclamantului. Menţionăm faptul că din momentul rezilierii contractelor de leasing financiar şi până la apariţia acestei Ordonanţe Reclamantul şi-a valorificat dreptul de proprietate prin vânzare cu privire la 48 de chioşcuri.

În baza Ordonanţei din 29.10.2010, organul de poliţie a aplicat sechestru asigurator în data de 01.11.2010 asupra tuturor chioşcurilor Reclamantului, chioşcuri aflate în proprietatea acestuia şi răspândite în tot cuprinsul ţării.

Împotriva Ordonanţei din 29.10.2010 dispuse în dosarul penal 390/D/P/2006, Reclamantul a formulat plângere la Procurorul Ierarhic Superior, plângere respinsă ca neîntemeiată prin Ordonanţa din 14.12.2010, comunicată Reclamantului la 03.01.2011.

Având în vedere că până la acel moment cauza privind legalitatea şi temeinicia instituirii sechestrului asigurator nu fusese cenzurată de către o instanţă de judecată, Reclamantul se adresează Secţiei Penale a Tribunalului Bucureşti cu plângere privind măsurile asigurătorii dispuse în dosarul penal cu privire la bunurile proprietatea sa.

Prin Sentinţa Penală nr. 143/F pronunţată de Secţia a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. 2725/3/2011 în Şedinţa Publică din 17.02.2011, se respinge cu caracter definitiv plângerea formulată de Reclamant ca inadmisibilă.

În paralel, Reclamantul adresează şi un memoriu Procurorului General al României, susţinând nelegalitatea şi netemeinicia instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor sale, solicitând de asemenea infirmarea acestor măsuri, petiţie la care până în prezent nu a primit nici un răspuns.

Prin procesul verbal de instituire a sechestrului asigurator asupra chioşcurilor proprietatea Reclamantului a fost numit un custode în persoana Administratorului special al SC NETWORK PRESS CONCEPT SA (fostă SC RODIPET SA, fidejusor în contractele de leasing financiar), numitul UIFALEAN VASILE. Acesta, în calitate de reprezentant al Administratorului judiciar al SC NETWORK PRESS CONCEPT SA a încheiat şi continuă să încheie contracte de asociere în participațiune cu terţi privind închirierea chioşcurilor proprietatea Reclamantului, sumele de bani obţinute în acest mod intrând în contul SC NETWORK PRESS CONCEPT SA (fostă SC RODIPET SA, fidejusor în contractele de leasing financiar)”.

Cele mai importante fragmente cuprinse în hotărârea CEDO:

(iii) Proporţionalitatea interferenţei

  1. Se pune întrebarea dacă, în circumstanţele cauzei, măsură a fost proporţională cu obiectivul urmărit; cu alte cuvinte, dacă s-a ajuns la un echilibru echitabil între cerinţele interesului general şi protecţia dreptului societăţii reclamante la exercitarea paşnică a dreptului la proprietate, în special prin furnizarea de proceduri care să ofere societăţii reclamante o oportunitate rezonabilă de îşi prezenta cauza autorităţilor responsabile (…).
  2. În ceea ce priveşte echilibrul necesar care trebuie stabilit între mijloacele folosite pentru sechestrul asupra activelor societăţii reclamante şi obiectivul legitim menţionat mai sus, Curtea constată că durata depunerii de către societatea reclamantă în acest sens a pus în discuţie durată măsurii şi absenţa controlului judiciar (…).
  3. Curtea a remarcat, în multe rânduri, că, deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu conţine cerinţe procedurale explicite, procedurile judiciare referitoare la exercitarea paşnică a dreptului la proprietate trebuie să permită persoanei posibilitatea rezonabilă de a îşi prezenta cazul în faţa autorităţilor competente în scopul contestării efective a măsurilor care interferează cu drepturile garantate de această dispoziţie. Prin urmare, interferenţă cu drepturile prevăzute de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu poate avea nicio legitimitate în absenţa unei proceduri contradictorii care să respecte principiul egalităţii armelor, permiţând dezbaterea aspectelor importante pentru rezultatul cauzei. Pentru asigurarea respectării acestei condiţii, procedurile aplicabile ar trebui luate în considerare dintr-un punct de vedere general (…).
  4. În speţă, Guvernul a susţinut că sechestrul a fost însoţit de garanţii procedurale, întrucât societatea reclamantă a avut diverse oportunităţi de a îşi trimite cauza în faţa unui organism independent, dar nu le-a utilizat (…).
  5. În primul rând, Curtea observă în ceea ce priveşte procedura prevăzută de articolul 504 din vechiul CPP (articolele 538 şi 539 din noul CPP) că din redactarea (…) şi interpretarea acestuia de către instanţele naţionale, după cum se arată în exemplul prezentat de Guvern (…), aceasta era o cale deschisă special pentru persoanele care au fost condamnate în mod greşit sau reţinute în mod ilegal. În mod clar, nu era cazul societăţii reclamante.
  6. În al doilea rând, Guvernul a susţinut că societatea reclamantă a avut şi posibilitatea de a solicita ridicarea sechestrului în temeiul articolului 957 § 1 din Codul de procedură civilă. Curtea constată, împreună cu societatea reclamantă, că Curtea Constituţională a explicat în decizia înaintată de Guvern (…) că această posibilitate era deschisă unui suspect sau inculpat ale cărui bunuri au fost sechestrate şi numai după ce a oferit o garanţie suficientă, prin efectuarea unui depozit care să acopere întreaga valoare a datoriei, sau a plătit întreaga datorie. Totuşi, societatea reclamantă nu era nici suspect, nici inculpat în procesul penal. Chiar presupunând că dispoziţiile menţionate anterior erau aplicabile societăţii reclamante, care nu era parte la procesul penal, Curtea observă că, pentru a putea solicita ridicarea sechestrului, ar fi trebuit să acopere datoria cauzată de infracţiunile cercetate. În aceste condiţii, este îndoielnică posibilitatea considerării dispoziţiilor de mai sus drept o oportunitate rezonabilă pentru societatea reclamantă de a contesta măsură confiscării.
  7. De asemenea, Guvernul a susţinut că societatea reclamantă ar fi putut solicita despăgubiri de la societatea N. (n.r. Network Press Concept, fostă Rodipet) sau de la cei acuzaţi în procesul penal. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că toate exemplele prezentate de guvern în sprijinul acestui argument (…) privesc cazuri care s-au aflat în faza de judecată, spre deosebire de cazul de faţă, în care niciun suspect nu a fost încă adus în faţa instanţelor.
  8. În cazul de faţă, sechestrul a fost dispus de procuror în cadrul procesului penal împotriva terţilor. Societatea reclamantă nu a fost parte la acea procedură şi, în temeiul cadrului legal în vigoare la momentul adoptării sechestrului, nu putea contesta măsură în cauză în faţa instanţelor (…). Este adevărat că în anul 2014 au intrat în vigoare noi dispoziţii de drept penal care prevedeau posibilitatea de a contesta în instanţă măsuri precum cea din speţă (…). Totuşi, noile dispoziţii au introdus şi un termen pentru depunerea acestor plângeri (la trei zile de la adoptarea măsurii), iar Guvernul nu a prezentat niciun exemplu de jurisprudenţă în care instanţele interne au examinat, după 2014, plângeri împotriva măsurilor dispuse de procurori, în temeiul vechiului CPP, depuse de terţi în cursul urmăririi penale. Hotărârea din 21 septembrie 2016 înaintată de Guvern priveşte un caz în care ancheta se încheiase şi, prin urmare, nu este similar cu cazul de faţă (…).
  9. În sfârşit, Curtea reaminteşte că, în situaţiile privind confiscarea, a reţinut că o cerere de despăgubire împotriva făptuitorului presupunea o incertitudine suplimentară pentru un proprietar de bună credinţă, deoarece se putea constata că infractorul este insolvabil. Nu s-a reţinut că cererea de despăgubire oferă proprietarilor de bună credinţă o ocazie suficientă de a îşi prezenta cazurile în faţa autorităţilor naţionale competente (…). Caracterul general al argumentului prezentat de Guvern în cazul de faţă nu oferă o bază suficientă pentru Curte ca să se îndepărteze de constatările menţionate anterior.
  10. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că Guvernul nu a dovedit modul în care căile menţionate mai sus ar fi putut oferi mecanisme reparatorii adecvate pentru reclamaţiile societăţii reclamante. Rezultă că obiecţia Guvernului cu privire la lipsa epuizării căilor de atac interne (…) va fi respinsă.
  11. De asemenea, Guvernul a susţinut că, de vreme ce sechestrul a fost ridicat şi nicio cerere de compensare nu a fost solicitată autorităţilor naţionale, societatea reclamantă şi-a pierdut statutul de victimă (…). În acest sens, Curtea observă că sechestrul a fost dispus pentru prima dată în data de 22 iunie 2010 (…) şi a fost ridicat oficial pentru toate chioşcurile la 6 martie 2019 (…). Aşadar, a durat mai mult de opt ani şi opt luni. Mai mult, potrivit societăţii reclamante (…), chiar şi după ridicarea măsurii, autorităţile nu au identificat bunurile în cauză şi nu le-au returnat proprietarului de drept. De asemenea, nu a fost adoptată nicio decizie cu privire la camion, care, nici acesta, nu a fost returnat societăţii reclamante. Pe parcursul întregii perioade, societatea reclamantă a fost lipsită de posibilitatea de a îşi folosi bunurile şi/sau de a contesta sechestrul acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti şi nicio dispoziţie legală sau un exemplu de jurisprudenţă nu permite concluzia că ar fi putut să obţină despăgubiri pentru interferenţă cu dreptul său de proprietate (…). Prin urmare, Curtea nu poate ajunge la concluzia că societatea reclamantă şi-a pierdut statutul de victimă; de asemenea, rezultă că va fi respinsă obiecţia Guvernului în această privinţă (…).
  12. Curtea recunoaşte importanţa efectuării de cercetări cu privire la suspiciunile de infracţiuni economice grave, ca în cazul de faţă, cu diligenţa corespunzătoare, pentru a se asigura că respectivele infracţiuni sunt evaluate corespunzător, iar procedurile încheiate optim. Cu toate acestea, pe baza consideraţiilor menţionate mai sus şi ţinând seamă, în special, de durata sechestrării bunurilor aparţinând societăţii reclamante şi a valorii considerabile a acestor bunuri, precum şi de lipsa posibilităţii de a contesta, în mod efectiv, măsura impusă în procedurile penale în care nu a fost parte, Curtea constată că nu a fost găsit un echilibru echitabil în cazul de faţa între interesul general al societăţii şi interesele firmei reclamante, întrucât aceasta a fost obligată să suporte o povară excesivă (…).
  13. În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.(…)

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

  1. Articolul 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

  1. Societatea reclamantă a solicitat următoarele sume ca daune materiale:

– 2.337.000 EUR reprezentând valoarea celor 779 de chioşcuri, astfel cum rezultă dintr-un raport de evaluare contabil;

– 199.920 EUR, reprezentând valoarea celor şase autoutilitare, rezultată din facturile de achiziţie;

– 38.000 EUR reprezentând valoarea camionului, astfel cum rezultă din factura de achiziţie.

  1. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 10.000 EUR ca daune morale. În plus, a solicitat 7.500 EUR costuri şi cheltuieli efectuate în cadrul procedurii în faţa Curţii şi a prezentat facturi în sprijinul acestei cereri.
  2. Societatea reclamantă şi-a exprimat în sfârşit disponibilitatea de a ajunge la un acord cu Guvernul pârât.
  3. Guvernul a considerat că cererea societăţii reclamante este excesivă, nejustificată şi a transmis că simplă constatare a unei încălcări ar constitui despăgubire suficientă pentru orice prejudiciu suferit. În plus, au solicitat Curţii să ramburseze doar costurile şi cheltuielile care au fost efectiv şi neapărat suportate şi sunt rezonabile cu privire la cuantum.
  4. Având în vedere circumstanţele cazului, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 din Convenţie nu este gata pentru decizie. În consecinţă, va amâna chestiunea în totalitate şi va soluţiona procedura ulterioară, ţinând cont de posibilitatea încheierii unui acord între statul pârât şi societatea reclamantă (…). Curtea invită Guvernul şi societatea reclamantă să o notifice, în termen de şase luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie, cu privire la orice acord pe care îl pot încheia”.
Citeste si  Piața de construcții din românia va depăși pragul de 90 de miliarde de lei în 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here