Noile sancțiuni americane „idioate”, în opinia liderilor iranieni, au închis calea diplomației

0
1494
Liderul suprem iranian, Ayatollah-ul Ali Khamenei, a devenit ţinta noilor sancţiuni americane. Foto: Caren Firouz/Reuters

Iranul declară că decizia SUA de a impune sancțiuni liderului său suprem și altor oficiali de rang înalt este “idioată” și închide definitiv calea acordurilor diplomatice dintre Teheran și Washington.

Donald Trump a impus luni noi sancțiuni împotriva Ayatollah-ului Ali Khamenei, liderul suprem și a conducătorilor militari de rang înalt, într-o acţiune fără precedent menită să sporească presiunea asupra Iranului după doborârea de către Teheran a unei drone americane fără pilot. Ayatollah-ul Khamenei este cea mai înaltă autoritate iraniană, având ultimul cuvânt de spus cu privire la toate chestiunile de stat.

Washingtonul a declarat că va impune sancțiuni, în această săptămână, ministrului de externe al Iranului, Javad Zarif, cel care a negociat acordul nuclear cu SUA și alte puteri majore în anul 2015 și care a condus în tot acest timp diplomația iraniană.

Hassan Rouhani, președintele Iranului, a descris Casa Albă ca fiind “afectată de retard mental” și a declarat că sancțiunile împotriva Ayatollah-ului Khamenei sunt “scandaloase și idioate”, mai ales că liderul religios în vârstă de 80 de ani nu are active peste hotare și nu intenționează să călătorească vreodată în SUA.

Teheranul spune că SUA au solicitat, în ultimele săptămâni, o înţelegere pe cale diplomatică, fără a apela la presiuni de ordin militar, însă, acum, încearcă să îl izoleze pe şeful diplomaţiei iraniene.

“Impunerea unor sancțiuni inutile asupra liderului suprem și a şefului diplomației iraniene reprezintă o închidere permanentă a căilor diplomatice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Abbas Mousavi, într-un tweet postat marți, 25.06.2019. “Administrația disperată a lui Trump distruge toate mecanismele internaționale de menținere a păcii și securității în lume”.

Într-un discurs susţinut în Israel, consilierul pentru securitate națională al lui Trump, John Bolton, a insistat ca președintele să rămână deschis negocierilor reale și că “tot ceea ce trebuie să facă Iranul este să treacă prin ușa lăsată deschisă”.

Joi, Iranul intenționează să încalce limitele impuse pentru cantitatea de uraniu îmbogățit stabilite prin acordul nuclear semnat în 2015, ca răspuns faţă de sancțiunile SUA și faţă de eșecul Europei de a-i oferi protecție economică.

După ieşirea din Acordul Nuclear, prevăzută pentru data pe 7 iulie 2019, sunt aşteptate noi încălcări grave ale acestuia, din partea Iranului. Acest fapt va plasa Uniunea Europeană într-o uriaşă dilemă politică, deoarece Franța, Germania și Marea Britanie doresc menţinerea termenilor Acordului Nuclear, dar nu pot găsi o soluţie de stopare a escaladării crizei dintre Teheran și Washington.

Cele trei țări europene au emis luni o declarație comună pe marginea întrunirii Consiliului de Securitate al ONU, îndemnând Iranul să rămână în acord: “Este în interesul tuturor să se continue micşorarea cantităţilor de uraniu îmbogăţit și să se evite orice acțiuni care ar putea să submineze acest pilon vital al organizației noastre și al securității colective.”

De asemenea, s-a insistat pe eforturile depuse pentru îndeplinirea angajamentelor luate față de Iran, cu referire la instituirea unor mecanisme financiare pentru stimularea comerțului cu Teheranul fără a aduce în discuţie ameninţările sancţiunilor impuse de SUA. Totodată, declaraţia comună a condamnat recentele atacuri asupra petrolierelor din Golful Oman.

Trump urmează să ridice problema securității maritime în Golf, la Summitul G20, care va începe vineri, în Japonia. Preşedintele american dorește ca țările din Asia, inclusiv Coreea și Japonia, să contribuie mai mult la protejarea transportului maritim în Golf, în special în strâmtoarea Ormuz.

Analiştii susţin că impactul noilor sancţiuni ale Statelor Unite asupra unei ţări deja sancţionată va fi unul limitat. “Recentele sancțiuni anunțate împotriva Iranului sunt simbolice”, a declarat Jarrett Blanc, fost oficial al departamentului de stat al SUA, care în prezent activează în cadrul Fundației Carnegie, pentru pace internațională.

Trump a declarat că este dispus să continue dialogul cu Teheranul, fără precondiții, însă noile sancțiuni impuse au făcut ca acest lucru să fie puțin probabil.

Ambasadorul iranian la ONU, Majid Takht-Ravanchi, a declarat: “Nimeni, cu mintea limpede, nu poate avea un dialog cu cineva care îl amenință cu sancțiuni. Atâta timp cât acestea continuă nu poate exista nici un fel de dialog. “

Escaladarea tensiunilor dintre cele două țări vine în urma atacurilor efectuate asupra a două petroliere aflate în Golful Oman. În urma avariilor evidente cauzate de explozii, Administrația Trump a acuzat Iranul ca fiind responsabil pentru atacuri, însă Teheranul a negat vehement.

Săptămâna trecută, un dronă americană a fost doborâtă de Iran, sporind astfel criza existentă. Președintele american a declarat că a ordonat, ca răspuns, un atac asupra Iranului, însa a anulat ordinul optând pentru impunerea unor sancțiuni mai puternice.

Tensiunile cu Iranul au crescut, după ce, anul trecut, preşedintele Trump a retras SUA din Acordul Nuclear semnat în anul 2015 și a început să aplice presiuni constante asupra Teheranului, prin intermediul sancțiunilor economice.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here