- Implementarea unui program de transformare digitală este o prioritate de top pentru bănci în anul 2018
- Două treimi dintre bănci estimează că vor atinge maturizarea digitală sau că vor deveni lideri digitali până în 2020
85% dintre bănci spun că implementarea unui program de transformare digitală este o prioritate de afaceri pentru 2018, conform raportului EY Global Banking Outlook 2018. Decizia băncilor de a investi în tehnologie în următorii trei ani este în principal motivată de obiectivul acestora de a-și întări poziția competitivă și cota de piață, de a-și crește capacitatea de a atrage și reține clienți și de a obține reduceri de costuri și o creștere a eficienței operaționale.
Incluzând 221 de instituții din Europa, America de Nord, piețele emergente și Asia-Pacific, studiul arată că băncile fac eforturi pentru maturizarea digitală, definitivând tranziția de la o transformare determinată de reglementări, la schimbarea bazată pe inovație. Răspunsurile participanților la studiu arată că doar câteva bănci (19%) se consideră în acest moment în curs de maturizare digitală sau lideri digitali, însă peste jumătate dintre ele (62%) aspiră să dețină una dintre cele două poziții până în anul 2020.
Aurelia Costache, EY România Financial Services Advisory Leader, spune: “Pentru a putea răspunde provocărilor ce le amenință performanța, băncile au început să se pregătească pentru un viitor determinat de inovație și tehnologie. Ritmul inovării continuă să se intensifice și, pentru a beneficia de progresul tehnologiei, colaborarea cu partenerii din eco-sistemul bancar a devenit critică, în timp ce investițiile în tehnologie se mută de la o abordare tactică la una strategică.”
Printre alte rezultate evidențiate în cadrul studiului se numără:
- 59% dintre băncile intervievate anticipează că bugetele lor de investiții în tehnologie vor crește cu peste 10% în 2018.
- Dintre băncile care încep să investească sau care își măresc investițiile în tehnologii noi, 44% intenționează să achiziționeze tehnologii de la terțe părți, în vreme ce doar 17% intenționează să achiziționeze o entitate producătoare de tehnologie pe care s-o încorporeze în cadrul organizației pentru a produce tehnologiile necesare.
- 70% dintre bănci afirmă că întărirea poziționării lor în raport cu competiția reprezintă principalul motiv pentru investiții în tehnologie până în 2020.
Gelu Gherghescu, EY România Financial Services Leader, spune: “Adresarea problemelor de securitate cibernetică este prioritatea de top pentru bănci la nivel global în 2018 (89%), înlocuind prioritatea numărul unu de anul trecut – gestionarea riscurilor reputaţionale şi a celor legate de conduită și cultură organizațională, care se situează pe locul șase anul acesta. Recrutarea, dezvoltarea și reținerea de talente ocupă, de asemenea, o poziție semnificativă în topul priorităților băncilor, 83% dintre acestea depunând eforturi tot mai mari să integreze experți în zona digitală şi cyber.”
Raportul complet este disponibil spre descărcare aici.