Noi obligații pentru dezvoltatori: Construcțiile vor putea fi recepționate și date în folosință, doar după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice

0
492

Construcțiile vor putea fi recepționate și date în folosință, începând cu acest an, doar după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice. Noile obligații pentru dezvoltatorii imobiliari apar odată cu publicarea în Monitorul Oficial, săptămâna trecută, a Legii 7/2020 ce modifică Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, dar și Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Modificările nu sunt singurele care vizează domeniul construcțiilor, ci fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a legislației prin simplificarea formalităților de autorizare și încurajarea măsurilor de protecție a mediului.

Unul dintre elementele de noutate aduse de textul legislativ vizează în mod direct piața clădirilor rezidențiale. Astfel, recepția la terminarea lucrărilor de construire pentru activitățile autorizate aferente ansamblurilor de locuințe individuale și colective, dar și construcțiilor de utilitate publică nu va mai putea fi efectuată în lipsa finalizării branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară. Mai mult, se interzice darea în folosinţă a construcţiei până la admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a branşamentelor autorizate şi definitive la reţelele de utilităţi publice ale infrastructurii edilitare.

Inițiatorii motivează demersul de reglementare prin faptul că imobilele construite necorespunzător au pus în pericol viaţa oamenilor. Au fost nenumărate cazuri în care locuințele din blocurile noi construite au fost vândute către populație, fără ca acestea să fie racordate în mod legal la utilități, în special la energia electrică. Această practică a avut un impact nu numai la nivel formal (împiedicarea sau amânarea încheierii de către locatar a contractelor de utilități), dar a pus chiar în pericol siguranța şi viaţa locatarilor prin utilizarea de racorduri necorespunzătoare.

Noile prevederi continuă procesul de simplificare

Citeste si  Dezvoltatorii vor livra în următoarele 16 luni aproape 500.000 mp de birouri moderne în București și orașele regionale

De asemenea, noile prevederi continuă procesul de simplificare a procedurii de autorizare a executării de lucrări de branșamente.

Cu doar două luni în urmă, procedura de avizare a lucrărilor de racordare și branșament la rețelele publice de utilități a fost simplificată prin Legea 193/2019 prin care s-a dispus ca, pentru autorizarea lucrărilor de racordare și branșament la rețelele publice de utilități, să poată fi utilizate avizele și acordurile emise în cadrul procesului de autorizare a lucrărilor pentru clădire. De asemenea, acolo unde nu se modifică structura de rezistenţă sau aspectul arhitectural al construcţiilor, a fost reglementată posibilitatea de a executa lucrări de branşamente şi racorduri pe domeniul public și de branşamente aeriene fără autorizație de construire.

Noile modificări elimină condiționările din legislația anterioară, permițând executarea fără autorizație de construire a tuturor lucrărilor de branşamente şi racorduri pe domeniul public, precum și a lucrărilor de branşamente aeriene, indifirent dacă modifică sau nu structura de rezistență sau aspectul arhitectural. Singurele condiționări sunt ca aceste lucrări să fie permise de regulamentele locale de urbanism și să se obțină acordul/autorizația administratorului drumului acolo unde este cazul.  Facem precizarea că aceste prevederi sunt aplicabile tuturor imobilelor, nu numai celor rezidențiale.

O altă modificare de maxim interes este reglementarea posibilității de a monta sisteme fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde pentru consumul casnic, fără autorizație de construire. Acestea vor putea fi montate pe clădiri, anexe gospodăreşti şi pe sol doar cu înştiinţarea prealabilă a autorităților, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de autorizare în construcții.

Modificarea vine în contextul unei politici legislative de încurajare a utilizării energiei din surse regenerabile în domeniul construcțiilor și de tranziția către o piață a clădirilor verzi. Astfel, finalul anului 2020 va aduce noi obligații ”verzi” pe piața imobiliară. Potrivit Legii 372/2005, 31 decembrie 2020 va fi data de la care nu vor mai fi emise autorizații de construire pentru clădiri private noi decât dacă consumul lor de energie va fi aproape egal cu zero. Mai precis, noile clădiri va trebui să aibă un consumul de energie foarte scăzut care să fie minimum 10% acoperit cu energie din surse regenerabile, inclusiv de tipul  sistemelor fotovoltaice și panourilor solare  instalate pe clădiri sau în apropierea acestora. Legea menționează, însă nu foarte clar, că prevederile se vor aplica în măsura în care investițiile se justifică din punct de vedere tehnico-economic, în baza analizei de rentabilitate pe durata de funcționare a clădirii.

Citeste si  Dezvoltatorii vor livra în următoarele 16 luni aproape 500.000 mp de birouri moderne în București și orașele regionale

Despre D&B David şi Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 7 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Mai multe informații pe www.david-baias.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here