Nicușor Dan e cel mai slab politician din lume

1
743

Nicușor Dan e cel mai bun, mai onest și mai muncitor primar din câți a avut orașul acesta blestemat după revoluție – și repet asta întruna – dar e absolut infantil politic. Și nu e doar cel mai slab politician din lume, ci unul sinucigaș de-a binelea. Asta nu ar fi mare lucru, în fond, nu e nici primul și nu va fi nici ultimul, dar va sinucide și Bucureștiul cu totul după următoarele alegeri, când se va trece în extrema cealaltă și toți hoții (enorm de mulți) care pierd acum bani vor trebui să recupereze.

Măsurile cu taxarea oricărui loc de parcare din oraș, cu ridicarea mașinilor și amenzi cât să nu mai încalce neam de neamul șoferului bucureștean legea, și încă patru generații după ele, să-i tremure mâna pe portofel numai cât i-ar putea trece prin minte așa ceva, sunt exact ce trebuie. Nu e nici măcar ceva nou, la fel e în toate țările civilizate. De ce nu le-a introdus el din prima zi de mandat nu știu, însă acela o fi alt subiect. Dar introdu-le nene gradual, cu cap, în așa fel încât să vadă și să simtă tot bucureșteanul prost beneficiile înainte de jalea cu costurile. Că altfel se alege praful și pulberea de ele și iese instantaneu PSD-ismul din bucureștean la suprafață. Și știm ce urmează.

Până să ajungi să-i iei bucureșteanului banul cu forța, făcându-ți-l instantaneu dujman, indiferent de context, fă-l mai întâi să contribuie cu ceva nefinanciar (efort fizic) ca să evite o pierdere financiară consistentă (amendă usturătoare). O va face imediat, și chiar cu inima mulțumită, dacă vede că și toți ceilalți din jurul lui o fac. Greu de imaginat, știu, însă studiile arată foarte clar că așa se întâmplă lucrurile. Iar când va vedea beneficiile – foarte mari și foarte rapide – nu va mai comenta prea mult când întinzi apoi mâna direct la portofelul lui.

Fundamentalul principiu cu bățul și cu morcovul funcționează întotdeauna, fără greș, perfect previzibil. Așa s-au construit civilizația și prosperitatea pe care le vedem astăzi, și la care jinduim de când ne știm. Da nu-i da Nicușoare omului dintr-odată, după doi ani, cu bâta în moalele capului de-l lași lat, ca apoi să-i arăți tu morcovul. Că în amețeala aia nici nu mai vede că e morcov, crede că e tot o bâtă, doar că e vopsită în portocaliu. Trebuia să-i fi dat de o sută de ori până acum cu bățul, nu cu ghioaga, și tot de atâtea ori să-i fi dat cu morcovul pe la nas. Blegule!

Așa a făcut Nicușor și cu gigacaloria, și cu multe, multe altele. Poți să iei tu toate deciziile bune din lume, dar dacă nu le împachetezi cum trebuie ca să le vinzi consumatorului și nu-l atragi de partea ta, s-a terminat. Și e păcat, fiindcă e atât de ușor să-l atragi pe omul prost de partea ta, ca să te susțină mai departe… Și să te susțină și ceilalți politicieni, desigur, chiar dacă te urăsc în inima lor. Dar vor contribui și ei, strângând din dinți și înjurându-te în gând. Doamne, ce blestem ai dat pe bucureștenii ăștia…

Mayerial preluat din LinkedIn

1 COMMENT

  1. Dl Butunoiu este suparat de modalitate, nu-l intereseaza costurile. Daca tarifele ar fi fost decente nu ar fi obiectat nimeni. Apropo, amicii lui ideologici de la Brasov cand au vrut sa rezilieze contractul cu firma care administreaza parcarile au invocat tarifele foarte mari pentru brasoveni. La Bucuresti, aceiasi baieti, nu mai gandesc asa, dimpotriva. Poate ca prietenii lui politici ii vor face rost de un abonament anual in zona zero…

Leave a Reply to Iulian Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here