Nicio noutate, creştem: CFA România estimează că în următoarele 12 luni ROBOR la trei luni va ajunge la 3,13%

0
1277
Grafic financiar

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România. Aceasta anticipează, pentru următoarele 12 luni, o rată medie a ROBOR, cu scadenţa la trei luni, de 3,13%, un curs de schimb de 4,7651 lei pentru un euro şi o rată a inflaţiei în creştere, reiese din Indicatorul de Încredere Macroeconomică pentru februarie 2018.

Astfel, peste 81% dintre analiştii CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, potrivit Agerpres. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,7021 lei pentru un euro.

Peste 84% dintre participanţii la cercetarea CFA România sunt de părere că rata inflaţiei se va majora în următoarele 12 luni. La momentul realizării sondajului, rata inflaţiei avea o valoare de 4,32%. În acelaşi timp, 96% dintre analişti consideră că ratele de dobândă la leu pentru scadenţa la trei luni se vor majora.

Rata medie a ROBOR cu scadenţa la trei luni anticipată peste 12 luni este de 3,13%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţă la 5 ani este de 4,60%. În acest context, pentru scadenţele pe termen scurt, CFA România anticipează dobânzi negative.

Potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, ROBOR la 3 luni era la 2,03%.
CFA România menţionează că, începând cu luna februarie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate două noi întrebări, referitoare la cum este considerat preţul acţiunilor listate pe Bursa de Valori Bucureşti, respectiv cum este considerat preţul activelor imobiliare din oraşele din România.

În ceea ce priveşte prima întrebare, conform răspunsurilor, nu există o opinie clară, în timp ce la a doua întrebare aproximativ 55% dintre participanţi sunt de părere că ac­tivele imobiliare sunt supraevaluate.

Potrivit documentului, la nivelul lunii februarie, Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică s-a majorat cu 0,7 puncte, până la valoarea de 46,7 puncte, în timp ce indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 9,9 puncte, până la 67,1 puncte. De asemenea, indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,8 puncte, la 36,6 puncte.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here