Mohammad Murad: Nu este normal ca bugetul pentru promovarea turistică a României să fie cât promovarea unui … salam!

0
1472
Mohammad Murad

Turismul românesc are nevoie de o viziune coerentă pe termen lung și un buget de promovare care să permită jucătorilor din piață să fie competitivi, a afirmat, joi, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, la deschiderea ediției de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR).

“Importanța a ceea ce se cheamă produs turistic începe să dispară și este păcat. Mă refer la oameni. Nu mai găsim angajați, pentru că nu le dăm confortul de care au nevoie. Turismul nu se face de azi pe mâine. Avem nevoie de un program, de o viziune, avem nevoie să fim conectați cu țările care ne concurează. Este nevoie de o adevărată strategie de promovare, pentru că avem un mare potențial turistic. Nu este normal ca bugetul de promovare să fie de două milioane euro, cât ar fi un buget pentru promovarea unui salam. Este trist!”, a spus Murad.

Peste 160.000 de angajați

Acesta a precizat că în turismul românesc sunt peste 160.000 de angajați, iar acest domeniu este cartea de vizită a României. “Înainte de a fi un om de afaceri în industrie, în construcții, comerț, orice persoană este consumatoare de produse turistice. Pentru a avea o carte de vizită bună, trebuie să schimbăm modul de gândire, astfel încât Ministerul Turismului, care nu există astăzi, Autoritatea Națională pentru Turism, care astăzi există — și cu care avem o bună colaborare — să nu mai fie o școală de vedete care vor să facă doar imagine. Este nevoie de oameni pragmatici, de oameni care știu foarte bine de ce altora le merge bine și nouă nu”, a explicat Murad.

Gradul mediu de ocupare este de 27-30%

El a atras atenția că, în prezent, gradul mediu de ocupare a hotelurilor din România, de 27-30%, este foarte mic, iar creșterea turismului în 2016 este sub potențialul țării.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here