MIRCEA COȘEA: SUNTEM ÎNTR-O SITUAȚIE APROAPE DE FALIMENT, DAR MAI GRAV ESTE CĂ GUVERNANȚII ASCUND ACEST ADEVĂR INCONTESTABIL

0
231

CHINA A CUCERIT ITALIA DPDV COMERCIAL, IAR ITALIENII INVESTESC MASIV ÎN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ.

ROMÂNIA ARE O ECONOMIE SUBDEZVOLTATĂ IAR NOI TRĂIM AZI ÎNTR-O ȚARĂ CE NU ARE VIITOR CONSOLIDAT.

PNRR-ul NE VA ARUNCA LA PERIFERIA EUROPEI IAR CAPITALUL MAGHIAR VA FI PRIMUL CE VA PROFITA DE SLĂBICIUNEA NOASTRĂ.

FACTORUL EXTERN TE SUBJUGĂ PRIN MULTINAȚIONALE IAR CONDUCĂTORII SLABI ACCEPTĂ ASTA PENTRU PROTECȚIA PERSONALĂ.

SITUAȚIA E ATÂT DE COMPLICATĂ ÎNCÂT POT ZICE CĂ NE PAȘTE FALIMENTUL ÎN SCURT TIMP.

Cozmin Gușă: Cum este economia României care ne îngrijorează atât de mult pe toți cei care ne-am făcut planuri de viitor apropo de a trăi, a munci, a fi retribuiți, a fi pensionați și a avea dreptul la decență, indiferent de vârsta pe care o avem, într-o țară unde astăzi avem impresia că nu prea mai are grijă nimeni de nimic? Și am bucuria să-l am ca partener de dialog astăzi pe un om pe care-l cunosc de foarte mult timp, îl prețuiesc și sunt de acord cu mare parte din ideile sale. E vorba despre domnul Mircea Coșea pe care-l salut cu plăcere, proaspăt întors dintr-o călătorie în Italia, unde a avut bucuria să i se publice un volum, o traducere pentru italieni.

Domnule profesor, bun venit la Gold FM!

Mircea Coșea: Bună ziua, mulțumesc pentru invitație! Mă bucur foarte mult că putem să dialogăm pentru că sunteți un om cu care dialoghez, fără să vă văd, de câte ori vă ascult. Avem niște idei care coincid câteodată și mai ales coincide îngrijorarea pe care o avem față de viitorul acestei țări. Cred că e un lucru care ne unește și care probabil că îi unește pe foarte mulți dintre ascultătorii dumneavoastră pentru că ceea ce se întâmplă astăzi în România este o situație provocată, dar ceea ce ne așteaptă mi se pare și mai grav și mai periculos.

Cozmin Gușă: Aș vrea să facem această radiografie pe câteva calupuri pe care le-am pregătit mental desigur cu orice intervenție în plus a dumneavoastră. Dar pentru că v-am prins în Italia în acest weekend când v-am sunat, și m-am bucurat să vă prind în Italia pentru că orice călătorie în Italia este o plăcere sau e oricum ceva deosebit în actualul context din ce în ce mai acultural, v-am descoperit ca fiind în Italia și cu o misiune culturală, ați participat la lansarea unei traduceri a unei cărți a dvs. în limba italiană. Spuneți-ne ce vor citi italienii din tezele și teoriile dumneavoastră, și cum s-a petrecut această apariție editorială acolo.

CHINA A CUCERIT ITALIA DPDV COMERCIAL, IAR ITALIENII INVESTESC MASIV ÎN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ.

Mircea Coșea: Volumul a apărut în România în 2018 și a avut un titlu care a șocat și anume volumul se numea România în epoca cocoșului de foc. Făceam aluzie la astrologie. De ce? Pentru că vedeți, astrologia a început să devină foarte interesantă în România, avem foarte mulți astrologi, foarte mulți oameni care citesc în stele și la acea dată am ajuns la concluzia – pe care n-am pierdut-o nici astăzi – că de fapt sunt singuri care se gândesc la strategia de viitor a României pentru că altcineva nu face nimic în România în legătură cu ce se va întâmpla. Ei citesc în stele ce se va întâmpla cu România și coroborează niște idei care ne pot duce spre o concluzie. Bună sau rea activitatea, domniile lor se ocupă cu așa ceva. În România nimeni nu se ocupă. Nu avem noi strategie, n-avem nici o gândire despre viitor. Volumul este o sinteză a unui jurnal pe care îl țin aproape zilnic în legătură cu evenimentele politice din România. El a fost publicat în România la Editura România de mâine. Această editură a fost, de altfel, și cea care m-a sprijinit în traducerea în limba italiană. Trebuia să aibă loc lansarea în urmă cu un an în urmă dar Covid ne-a oprit, a avut loc o lansare acum vreo câteva luni prin skype, iar acum am avut anumite contacte cu cei care mi-au tradus, cei care au făcut recenzii, cei care au fost, aș spune eu, plăcut surprinși, i-a interesat ce se întâmplă în România și i-a interesat ca fiind o experiență pe care ar trebui să o trăiască toți. Și anume o tranziție care trebuia să ne ducă la fel ca pe Cristofor Columb în Indiile de Vest dar iată că l-a dus în America, tot la fel și noi am crezut că va fi o tranziție spre altceva dar am ajuns în altă parte. Deci ăsta a fost evenimentul. Evenimentul care pentru mine a reprezentat un lucru important, eu am avut posibilitatea ca în secolul trecut, când eram foarte tânăr să fac un masterat în Italia la un institut american de dezvoltare macroeconomică pentru țările din Estul Europei, am fost propus atunci de către rectorul ASE-ului și am o legătură cu Italia pe care o susțin mereu pentru că ce faci în tinerețe rămâne până la urmă ca un reper de repetare pe parcursul întregii vieți.

Acuma sigur că Italia trece și ea prin Covid, trece într-o formă să zicem destul de atent manageriată dar această psihoză a Covidului nu apare în mass-media italiană și nu apare nici pe stradă și nici în discuțiile cu oamenii importanți pe care poți să-i întâlnești. S-au obișnuit cu el, lucrează cu el, au șansa această țară ca să aibă un prim-ministru unul dintre cei mai importanți economiști ai lumii în ziua de astăzi, Mario Draghi, un economist care a reușit să aducă în Italia cea mai mare sumă de la Uniunea Europeană, un om extrem de inteligent și întorcându-mă în țară am intrat în ceea ce înseamnă realitatea românească.

Cozmin Gușă: Mai am două întrebări legate de Italia, domnul profesor. Ele sunt punctuale dar au relevanță, una pentru Italia și jocul politic al Chinei în Europa, a doua pentru perspectiva italiană asupra României. Din sintezele pe care le puteți rememora ale discuțiilor pe care le-ați avut, prima întrebare este dacă se simte ofensiva chinezească în Italia, apropo de investițiile în porturile italiene din timpul pandemiei pe care China le-a făcut acolo, care au relevanță geopolitică, geoeconomică. Și doi, cam care ar fi așa o privire de ansamblu a italienilor asupra României.

Mircea Coșea: Ofensiva Chinei în Italia este enormă și este inteligentă. Este o investiție care s-a petrecut de sus în jos și de jos în sus. Ei n-au avut cum am avut noi niște, să spunem, niște obligații pe Memorandum ca să ne exprimăm refuzul de a participa la investiția chineză, au înțeles că banii până la urmă n-au culoare și că pot fi performanți, chiar dacă vin dintr-o țară pe care n-o accepți din punctul de vedere politic. Investițiile în industria italiană sunt foarte mari, sunt foarte mari mai ales în industria auto, auto-electrică, în porturi, cum foarte bine ați spus, în mijloacele de transport feroviar, unde există o triplă participare japoneză, chineză, italiană. Dar este și o investiție de jos în sus. Mergând în Italia, în orașe cum este Florența sau Veneția vezi nu foarte clar – și vă spun sincer eu mă duc în fiecare an, Covid m-am oprit să mă duc dar oricum am imaginea aproape permanentă a ceea ce se întâmplă acolo – că nu mai există un negozio, nu mai există un magazin mic de pantofi, de obiecte de ceramică, de orice, care să nu fie chinezesc.

Cozmin Gușă: Extraordinar.

Mircea Coșea: Cafenele și restaurantele italiene sunt chineze, italiene numai cele de foarte mare faimă. Înainte mai erau și oamenii de culoare care veneau în Italia mai ales din fostele colonii. Nu mai sunt acum. Mai sunt câțiva români pe ici, pe colo, pe care-i cunoșteam de câțiva ani, la cafenele celebre din Florența, dar restul sunt chinezi. Băieți foarte tineri, care știu sau nu știu italiană, dar sunt foarte tineri, acum sunt veniți cu barca. Mai sunt și chinezi de acolo de baștină care sunt acolo de generații, dar ei sunt puțini.

În discuțiile pe care le-am avut cu oameni care activează în domeniul ăsta mi-au spus foarte clar: „pandemia la noi a însemnat foarte mult, mulți am intrat în faliment pentru că nu am putut să reînnoim stocurile, n-am avut turiști, n-am avut consum. Băncile ne-au ajutat, dar acum plătim foarte greu ceea ce am luat atunci. Dacă mai vine un val vom da faliment sigur” și în aceste condiții se întâmplă un lucru care nu este de așteptat, dar se întâmplă, adică apare mereu un investitor chinez și spune „Vreau să cumpăr magazinul ăsta”. Italianul spune: „Nu pot pentru că e de la bunicul. Bunicul a început să vândă pantofi aici, după aia eu, după aia fiul meu”. „Bine, zice”, chinezul. Vine a doua zi, zice „Te-ai hotărât?” „Nu”. În a treia zi zice: „Ai fost la bancă?” „Da”. „Ți-a dat un credit?” „Da”. „Cu ce dobândă?” „Cu 10%”. „Uite îți dau de 10 ori mai mult dacă-mi dai magazinul”. Și italianul i-l dă pentru că nu mai are ce face, nu mai poate să se lupte nici cu băncile, nici cu tradiția, cu nimic. Deci ceea ce au început rușii în Italia și pe Coasta de Azur cu așa-numiții oligarhi, adică niște ofițeri de rang înalt care au fost îmbogățiți peste noapte ca să facă afaceri în numele propriu și nu al statului rus, ca să nu zic sovietic, fac chinezii un lucru mult mai inteligent, pentru că fac ca furnica. Știți de la Confucius „Nici un pas nu e mai mare decât pasul furnicii pentru că furnica nu dă înapoi”. Deci ei sunt foarte activi în Italia.

Poziția Italiei față de România este o poziție curioasă, aș spune, sunt foarte mulți români care s-au aclimatizat cumva și sunt prețuiți pentru că muncesc. Însă au o poziție foarte curioasă față de doamnele acelea ale minorității rrome care umblă cu fuste, cu telefoane mobile și agresează oamenii prin magazine și prin cafenele, asta e altceva. Dar marile investiții pe care românii le-ar face în Italia nu apar în discuții. Nu apar pentru că există o teamă, o teamă de incapacitatea statului român de a ne apăra drepturile de investitori. În schimb, este o mare atenție și o mare afinitate pentru pământul României. Vor să cumpere pământ pentru că, în primul rând vor beneficia de noua politică agrară, pe moment, pe o anumită subvenție. În al doilea rând, ei știu pentru că e țara care are o gândire pe care o au latinii, e o gândire foarte pragmatică, ei știu că va veni o criză alimentară care poate să înceapă prin secetă, dar poate să înceapă și printr-un virus din ăsta care va ataca frunzele, va ataca cine știe ce, nu se știe, dar oricum va fi o criză alimentară. Criza asta alimentară nu va fi prin penurie de alimente și prin creșterea prețurilor. Ori atunci dacă cultivi în România sigur că nu pleci cu pământ, cum zic niște ageamii de pe la noi, „Nu, domneʼ lasă că nu se întâmplă nimic că nu pleacă cu pământul”. Nu, vor pune prețuri la recolta pe care o au, iar noi vom cumpăra pe pământul nostru la prețurile pieței mondiale. Deci asta îi interesează foarte mult, îi interesează viticultura în România, îi interesează creșterea vacilor pentru carne, deci există un interes. În general, sigur există interesul micilor investitori. Pe marii investitori nu i-am întâlnit, ca să fiu sincer, dar nici n-am citit pe undeva că i-ar interesa să facă cine știe ce investiții masive în România într-o industrie de viitor.

Cozmin Gușă: Vă mulțumesc, este foarte relevantă această discuție despre Italia în context european, pe filieră chineză, foarte mare influență informală, nu neapărat la masa principală din cadrul deciziilor UE, dar putem să previzionăm altceva acolo, apropo de influența italiană. Și legat de relația cu România, pentru că totuși minoritatea română de acolo este una care contează astăzi în Italia și mutatis mutandis bineînțeles că și italienii pe acest sistem biunivoc încearcă să fie activi în România. Vă mulțumesc.

ROMÂNIA ARE O ECONOMIE SUBDEZVOLTATĂ IAR NOI TRĂIM AZI ÎNTR-O ȚARĂ CE NU ARE VIITOR CONSOLIDAT.

Revenind la România, pe care ați studiat-o cu lupa în evoluțiile macroeconomice de după 1990, dacă ați compara perioadele care s-au scurs după 1990 cu ceea ce ni se întâmplă acum, apropo de starea reală a economiei, cuplată cu calitatea sau noncalitatea guvernării, într-un clasament al dumneavoastră, pe unde ne-am afla cu actuala guvernare?

Mircea Coșea: După ʼ90 noi am fost conduși de niște idei pe care le credeam atunci că ar fi viabile, așa într-o discuție mai generală am putea spune că ideile lui Jeffrey Sachs. Jeffrey Sachs era un economist american care nu avea nici o experiență în legătură cu tradiția economiilor din Est, lucrase prin America de Sud, dar el avea niște puncte: trebuie să treceți la privatizare, la liberalizarea monedei, la fel de fel de lucruri din astea care însemnau o trecere rapidă la economia de piață. Pe care treburi, în prima etapă ne-am chinuit să le facem. Iar asta, până în momentul în care a intervenit un element foarte important și anume s-a creat o situație foarte clară, aceea a negării unor importante elemente ale economiei de piață. Și anume s-a negat piața de capital. Eu am fost implicat împreună cu guvernul Văcăroiu, și întotdeauna am să laud profesionalismul și echilibrul domnului Văcăroiu în crearea pieței de capital, adică acționariatul. Noi n-am avut așa ceva. Am avut o consultanță importantă din Vest, și americană, și japoneză, și franceză. Dar cea mai importantă a fost cea poloneză. Polonezii au fost cei care ne-au învățat cel mai mult și-am creat piața de capital. Piața de capital în momentul în care a fost creată a fost negată. Privatizarea care s-a făcut odată cu venirea guvernării Ciorbea a negat total piața de capital. Ea s-a făcut prin vânzare la raft cum se spune, și poate nici asta n-ar fi fost rău dacă nu exista o situație care nu a putut să o pună la punct nici până în ziua de azi și anume reconfigurarea structurii economiei românești. Domnule Gușă, e clar azi că în termeni europeni economia românească este o economie subdezvoltată. Noi sigur că avem impresia că trăim cum trăiesc și afară, supermarketuri, mașinile strălucesc, mâncăm ciocolată elvețiană dar suntem subdezvoltați pentru că avem câteva elemente care ne dau de gol. În primul rând, noi suntem pe stadiul manufacturier al revoluției industriale. Noi ce creăm în România, de fapt manufacturăm. Nu avem cercetare și nici dezvoltare. În al doilea rând, materiile prime românești nu sunt prelucrate în țară. Noi le exportăm ca materii prime și importăm la diferite grade de prelucrare, ceea ce înseamnă o pierdere mare de valoare adăugată. În al treilea rând, avem relațiile externe concentrate pe două, trei sau maximum patru țări din Europa de Vest, asta înseamnă în termenii Enciclopediei engleze, dacă mai adăugăm și lipsa de capital național, asta înseamnă că suntem o țară colonială. Nu folosesc acest termen des că nu-mi place, dar suntem într-un stadiu în care economia românească nu performează, orice-am face. Ori noi ce facem în schimb? Noi vrem să cârpim această stare. Uitați-vă la toate declarațiile care sunt acum și chiar după criza din 2008. „Trebuie să revenim la momentul dinaintea crizei”, zice domnul Cîțu. „Avem cea mai mare viteză de recuperare ca să ajungem la momentul dinaintea crizei”. Păi ăla era un moment bun? Trebuie să revenim acolo? La deficite în lanț? Deficitul comercial, deficitul contului curent, deficitul bugetar, deficitul fondului de pensii. Toate astea arată o țară care de-abia răsuflă și care trăiește prin împrumut. Noi suntem o țară care am început să legiferăm și să scoatem la lumină faptul că noi trăim din împrumuturi, a devenit oficial, asta e, ne împrumutăm de pe o zi, pe o zi. Toate lucrurile astea arată ce? Că România e o țară care produce valoarea adăugată sub media europeană, cum suntem în partea de jos a Europei, iar lucru cel mai important este că cea mai mare parte a acestei valori adăugate nu o capitalizăm în țară, ci o capitalizează alții în străinătate. Nu pentru că ne fură, nu pentru că duc profitul multinaționalelor de aici în insulele Cayman, nu, ci pentru că importăm tot ceea ce consumăm. Deci creșterea noastră economică de fapt este un beneficiu pentru cei care ne trimit nouă mărfuri în România, și nu neapărat rachete F-16, ci ne trimit mălai, ne trimit iaurt, ne trimit făină ș.a.m.d. Lucruri pe care noi nu mai putem să le facem. Și nu putem să le facem pentru că nu am înțeles un lucru, că ar trebui să începem de jos. Nu neapărat să facem autostrăzi care sunt elementele secolului trecut. Acum 110 s-a construit prima autostradă din America, iar noi acum ne străduim să facem niște kilometri în plus. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le facem ca să recuperăm înapoierea, dar noi trebuie să sărim peste asta acum către o nouă structură. Care e această nouă structură? Înseamnă nu neapărat să începem să fim digitalizați până la produsul pâinii și al tunsului în frizerii. Înseamnă să ne prelucrăm în țară materia primă. În momentele în care astăzi România aruncă pe câmp sute de tone de legume, castraveți și ardei, înseamnă că n-avem nici un drept să ne numim țară europeană. N-avem nici un drept să credem că suntem într-o țară în care avem viitor. Aruncarea resurselor, incapacitatea prelucrării lor doar de dragul compensării prin coeficienți a nu știu ce drac din import sunt niște lucruri care sunt criminale pentru viitorul țării. Vreți să vă mai spun un lucru care înseamnă aruncare resurselor la coș? Înseamnă cum au fost primiți în țară și cum au fost valorificați tinerii care au primit medalia de aur de robotică în Statele Unite. Știți cum îi cheamă? Ați aflat de ei? Știți ceva despre ei? Știți cine a dat banii? Ei s-au finanțat. Le-a creat, ca-n Finlanda statul o asociație finanțată și plătită pentru a-i întreține în țară? I-am văzut noi la televizor cum arată aceste genii? Nu. Ne-am aruncat și resursa asta la gunoi. Și atunci ce viitor să mai avem?

PNRR-ul NE VA ARUNCA LA PERIFERIA EUROPEI IAR CAPITALUL MAGHIAR VA FI PRIMUL CE VA PROFITA DE SLĂBICIUNEA NOASTRĂ.

Hai să ne referim puțin la PNRR-ul ăsta. PNRR-ul în România este înțeles ca ”hai să luăm bani ca să facem ceva cu ei”. Unul are nevoie de niște podețe, altul de niște fântâni, altul de autostradă, altul niște spitale. Dacă citim cu atenție ce se vorbește la Uniunea Europeană vedem că mecanismul european de redresare și reziliență, din care apar PNRR-urile naționale nu are ca principal scop revenirea la momentul dinaintea crizei. Ăsta e spus printre altele. Scopul este depășirea stadiului de dezvoltare al Uniunii Europene. Trecerea la cele două axe principale: digitalizarea – adică faza a patra a revoluției industriale – și revoluția verde. Asta înseamnă că Uniunea Europeană a înțeles că ea nu va mai putea să facă față în condițiile actualei competiții internaționale și a războiului comercial, decât dacă depășește stadiul în care se află. Acest stadiu înseamnă până la urmă transformarea Uniunii Europene într-un monolit economic. Adică într-o unitate foarte puternică. Această unitate foarte puternică care poate să fie competitivă trebuie să elimine marile diferențe dintre state. Pentru că Uniunea Europeană nu mai acceptă ca cel care plătește impozite în Germania să dea banii pentru cel care nu muncește în România. Știți foarte bine episodul cu cele patru state care s-au opus Programului de reziliență tocmai pentru că nu vor să dea banii. Asta ce înseamnă? Că acest program are o capcană. Dacă nu reușești în termenul stabilit să ajungi la parametrii pe care Uniunea Europeană i-a pus pentru a deveni într-un fel nu neapărat apropiat, dar oricum în clubul celor dezvoltați, te cam autoelimini din Uniunea Europeană. Nu că te dă afară. Rămâi la margine, relația se transformă dintr-o relație comercială într-o relație de subordonare, începi să ai niște relații de participare la marile lanțuri valorice din ce în ce mai puțin importante, încep să devii un furnizor de materie primă și de forță de muncă și rămâi acolo unde ești, la marginea Europei. În condițiile astea, în care Europa nu-ți mai dă puterea pe care o are printr-un grup foarte bine concentrat apare situația de care vorbeați mai înainte cu domnul Sorin Roșca Stănescu. Și anume situația în care România nu se poate pronunța. Pentru că în situația asta apare un proces pe care noi l-am numit de foarte mult timp un proces de centrifugare pe pământ. Și anume, capitalul caută locuri unde se poate valorifica mai bine și atunci din România el pleacă, se centrifughează spre elementele mai favorabile. Aici avem un element mult mai favorabil valorificării capitalului decât oferă România. Acest element este Ungaria. Capitalul românesc pe care vrei să-l crezi patriot, dar nu poate să fie patriot când el caută profit, nu poți să ceri profitului și patriotism, ca atunci faci comunism, asta înseamnă să vezi cum românii vor investi, cei care au bani, iar societățile românești și investițiile străine vor merge, și deja au început să meargă mai mult în vestul țării și de acolo vor merge în partea cealaltă, iar de acolo vor veni niște inputuri pe care noi astăzi le tratăm cu cea mai mare neseriozitate și anume, cumpărarea resurselor românești. Pentru că noi, față de toate celelalte țări din Europa, suntem foarte permisivi în vânzarea pământului. Noua finanță ungară, care este sprijinită de statul maghiar (nu este ca-n România, capitalul românesc nu este sprijinit de stat, al Ungariei este sprijinit de stat), vine în România și cumpără. Începând de la case până la pământ. Ce n-a mai cumpărat? A început să cumpere și echipe de fotbal. Va cumpăra încă ceva, va cumpăra universități, deja e în planul lor. Vor mai cumpăra încă ceva, vor cumpăra mijloacele de creare a energiei și anume termocentrale și hidrocentrale de cogenerare pentru că vor spune este în avantajul populației locale, ce e rău în asta? Și atunci o să vezi cum guvernul României care se crede călăreț pe un cal mare va rămâne fără cal.

Cozmin Gușă: Eu cred că nu se crede și de aia puneam în discuție, domnule profesor, acea premeditare prin oferirea portofoliului Ministerului Dezvoltării UDMR-ului, fără ca ei să se aștepte la așa ceva, tocmai pentru ca să pregătească aceste proiecte pe care le sugerați. Vreau însă, fiind în totalitate de acord și vă mulțumesc pentru această poză sumbră dar corectă a ceea ce am ajuns să fim, și a ceea ce ne poate aștepta pentru că ați sugerat foarte clar, să vorbim despre mecanisme. Aveți o experiență vastă, ați cunoscut demnitari, funcționari români, înalți funcționari străini ș.a.m.d. care, până la un moment dat, își dobândeau poziția printr-o bună pregătire profesională, printr-o viclenie politică de tip superior, printr-o bună susținere, dar care se baza totuși pe ceva. În programul pe care l-ați sugerat mai devreme, și ca să vin din nou cu pomenirea la emisiunea cu Sorin Roșca Stănescu, se pare că e mai multă nevoie de cozi de topor decât de oameni pregătiți, care fiind pregătiți ar putea să discute anumite lucruri dacă sunt sau nu sunt avantajante pentru entitatea respectivă, pentru regiunea respectivă, statul respectiv, populația respectivă. Care sunt mecanismele prin care se pot impune aceste strategii de compatibilizare pe de-o parte dar de rapt, pe românește spus, pe de altă parte, pentru că suntem în plină luptă politică, nu vedem prea mulți oameni cu România pe tricou, cum îmi place mie să spun, și atunci toți cei care ne ascultă știu că noi putem da sfaturi din când în când, dar nu putem să luăm măsuri, dar pe de altă parte ar fi interesați care sunt mecanismele prin care o națiune poate să fie subjugată, integrată, nu conform unor deziderate naționale, ci conform un interese externe. Factorul intern versus factorul extern. Cum câștigă factorul extern în fața factorului intern.

FACTORUL EXTERN TE SUBJUGĂ PRIN MULTINAȚIONALE IAR CONDUCĂTORII SLABI ACCEPTĂ ASTA PENTRU PROTECȚIA PERSONALĂ.

Mircea Coșea: Factorul extern a fost întotdeauna important în România dacă luăm chiar în istoria acestor ultimi 200 sau 300 de ani. Așa că după mine este o înclinație confirmată de a vedea exteriorul mai bun decât interiorul întotdeauna. O marfă de import e mai bună decât o marfă națională. Asta vedem în teorie, deși nu e adevărat întotdeauna. Deci exteriorul va avea întotdeauna un lucru important de spus în România, iar faptul că noi am avut asemenea lipsă de inteligență, până la urmă de credință, de a da țara pe mâna unor conducători care nu sunt etnici români, arată că de fapt am avut degeaba încredere în ei, pe principiul fals că, nu vreau să deranjez pe nimeni, întotdeauna un neamț e mai bun decât un român.

Cozmin Gușă: Așa și s-a întâmplat, ați spus un adevăr, exact ăsta a fost motto-ul principal pentru care Klaus Iohannis a fost votat, faptul că este neamț, când a fost votat la Sibiu, faptul că s-a considerat c-a făcut treabă la Sibiu, deși după părerea mea nu este foarte bine administrat Sibiul, dar acesta a fost argumentul principal pentru care a fost votat la prezidențiale. Faptul că este etnic german și sigur precizia germană, corectitudinea germană într-o țară sufocată de corupție, părea să precumpănească. Ăsta este argumentul, deci nu…

Mircea Coșea: Domnule Gușă corupția este un fenomen permanent în omenire și fost distribuit proporțional în lume, deci noi, poate suntem mai, cum să spun eu, mai găinari decât alții, adică noi suntem corupți la nivelul polițistului după stradă. Corupția există peste tot. Deci faptul că românii sunt corupți față de alții e o chestiune care ne-a fost impusă, iar noi am acceptat-o, chiar ne-am bucurat că putem să ne manifestăm ca luptători anticorupție, care de fapt e așa cum este. În România corupția are și un sens cât se poate de sentimental, nu te duci la doctor fără nimic acolo. Asta înseamnă corupție în alte țări, la noi înseamnă atenția către respectivul om. Mai există și proverbe Dacă nu plătești doctorul nu te face bine! Vedeți cum evoluează cultura și tradiția unei țări. Dar nu asta e problema. Noi suntem în cea mai mare parte impresionați de ceea ce se întâmplă în exterior, vedem lucrurile într-o manieră hiperbolizată câteodată, iar ceea ce face Uniunea Europeană pentru noi, sau ceea ce credem că face este prezentat ca fiind un lucru mirific aproape. De aici apare și posibilitatea răului pe care unii o spun direct, noi ne ferim să-i aprobăm. Programele europene mari în care sunt incluse și țări ca România nu sunt întotdeauna favorabile României. Pentru că aceste programe pleacă de la resursele unei țări pe care trebuie să le ia sau să le folosească altă țară. În grupa asta în care suntem noi, în Europa Centrală și de Est, singura țară care deține proporții importante de resurse este România, plasată pe locul 2, după Franța, în Europa, ca fiind în medie bogată în resurse, începând de la pământuri rare până la pământuri arabile, mergând până la apă, de care nu discutăm întotdeauna, energie, și altele, și altele. Deci un program care include România în așa ceva trebuie să ne pună întotdeauna în gardă, trebuie să fim foarte atenți dacă nu cumva nouă nu ni se cere decât resursa și cât valorificăm din resursa asta. Asta nu înseamnă să negi specificul epocii pe care o trăim. Epoca pe care o trăim este epoca multinaționalelor. Multinaționalele conduc lumea și creează modelul de dezvoltare global al omenirii. Deci nu putem să trecem peste ele, nu putem să ne luptăm cu ele, ei cu tunul noi cu briceagul, nu se poate așa ceva. Însăși faptul că s-a trecut acum la impozitarea cu 15% a profitului în plan local al multinaționalelor arată că multinaționalele au fost de acord cu așa ceva. Să nu credeți cumva că a venit impunerea și au zis și multinaționalele că sunt de acord. Nu. Pentru că este un act politic de cea mai mare importanță, multinaționalele apar ca fiind într-un proces de democratizare, înțelegere și de pactizare cu marile necazuri pe care oamenii le petrec în timpul unei pandemii. În realitate, nu se întâmplă mare lucru. Deci noi trebuie să plecăm de la ideea că nu putem să eliminăm ceea ce nu ne place, dar putem să negociem, putem să discutăm.

SITUAȚIA E ATÂT DE COMPLICATĂ ÎNCÂT POT ZICE CĂ NE PAȘTE FALIMENTUL ÎN SCURT TIMP.

Cozmin Gușă: Tocmai asta vreau să vă spun: Ungaria negociază, Polonia negociază, țările cu identitate națională puternică și care au lideri care funcționează în baza acestei concepții identitară reușesc. Cum în România și care este mecanismul prin care  ajung la conducere – că vorbeam despre Klaus Iohannis mai devreme, vorbeam și despre Cîțu mai devreme, putem să mergem și mai în spate – ajung la conducere oameni care nu negociază interesul național, ci negociază interesul lor particular. Adică o problemă pe care o au o negociază punând țara pe tarabă sau anumite active din țară pe tarabă pentru ca să-și continue parcursul politic. Eu l-am numit, acum nu vreau să-i deranjez prea tare că știu că au necazuri, eu am numit modelul Hrebenciuc-Băsescu, pentru că amândoi au funcționat cam la fel. Când au negociat extern și aveau niște probleme personale, negociau cu activele țării și s-a mers așa mai departe. Cum se impun aceste mecanisme? Asta voiam să vă întreb dacă ați ajuns până la urmă la o concluzie studiind felul în care se pot impune aceste mecanisme de oameni lejeri în fruntea unor state care urmează a fi subjugate și condamnate la subdezvoltarea economică pe care ați creionat-o foarte bine la începutul discuției noastre?

Mircea Coșea: Vedeți eu sunt economist și am avut marea șansă a vieții să fac meseria care mi-a plăcut. Dar economia pe care eu o practic se bazează foarte mult pe alte lucruri decât cele care țin de cifre. Și anume eu am lucrat și cu elementele care sunt în jurul omului, care sunt temperamentul, cultura, religia, de modul cum se manifestă cetățenii.

În România există o manifestare extraordinar de interesantă a omului, a actorului economic. Actorul economic român nu recunoaște autoritatea statului. Dacă este prins, dacă este forțat, o recunoaște că așa trebuie în momentul ăla, dar altfel caută toate instrumentele posibile pentru a evita, pentru a încerca să-și găsească o cale proprie. Este ca atunci când plouă. Ploaia nu poți s-o oprești dar poți să iei umbrela, tu trebuie să găsești o scăpare cumva. Această scăpare vine din acea veche și foarte importantă deprindere românească, ”descurcăreala”. Această descurcăreală pe care noi o avem ca tradiție și care ne-a ținut ca neam și care ne va ține și în viitor. Căci asta e speranța mea.

Cozmin Gușă: În mare măsură este speranța tuturor care încă mai speră.

Mircea Coșea: Știți când s-a zis atunci în 1918 că România este țara faptului împlinit, după ce se întâmplă venim noi și spunem stai să vezi că așa a fost, deci vom rezista pentru că ăsta e un lucru care ne salvează. Dar asta duce la altceva. Duce la neîncredere în autoritatea statului, neîncredere în autorități. Românii față de nemți, față de alții, n-au încredere în stat. N-au încredere, ei plătesc impozit ca să nu fie penalizați, dar n-au încredere că banii pe care ei îi dau vor veni în avantajul lor, ci că îi va fura cineva până la urmă. Așa cum se întâmplă și în alte țări, hai să zicem de cultură latină, deși nu e foarte corect termenul. Deci neîncrederea în instituțiile statului în România e din ce în ce mai puternică și face ca liderii noștri să n-aibă nici ei încredere în populație, ci să vadă alegerile ca fiind o chestiune tehnică de câștigare a voturilor, nu de câștigare a încrederii populației. Și atunci caută sprijinul altundeva. Sprijinul ăsta ce înseamnă? Înseamnă sprijinul material, plătesc campanii sau chiar sprijinul, să zicem, instituțional, sau chiar să zicem direct prin cărarea unor saci cu voturi. Cine poate asigura astăzi așa ceva? Pot asigura cei care au mijloacele necesare. Aceste mijloace necesare le au mari companii sau mari investitori. Azi au apărut în lume, ceea ce nu era până acum, niște oameni care pot să concureze cu veniturile lor veniturile unor state întregi. Soros și alții, Bezos-Amazon și alțiă, asta pot să facă. Unora le mai vine câteodată ideea să intre și în politică și să facă niște investiții în oamenii. Dacă cineva citește ceea ce se publică în Franța astăzi, o să vedeți că domnul președinte Macron este astăzi categorisit ca fiind o creație a marilor companii bancare.

Cozmin Gușă: Rothschild.

Mircea Coșea: Luat de mic și crescut și făcut, și atunci sigur că cei care devin lideri în felul ăsta nu sunt legați de cei pe care îi conduc pentru că n-au mare importanță pentru ei. Sunt legați de cei care îi sprijină și care le asigură un viitor. Iar pentru cei care sunt jos, pentru oameni e foarte simplist, ei vor să consume, așa că acum se va da și credit și vă garantez că în România se va trăi mai bine, pentru că și românii vor putea să cumpere mai mult. Și vor cumpăra în loc de un pachet cu ciocolată elvețiană făcut la Buftea, două pachete, vor cumpăra două borcănașe cu iaurt din Franța, în loc de unul, vor cumpăra o mașină mai albastră decât alta. Și lumea va fi mulțumită pentru că în România starea materială e mai importantă din cauza umilinței, decât starea morală și starea politică. Și atunci dacă omul este mulțumit și mănâncă mai mult, poate să i se dea și mai multă putere de a alege locul de muncă și să plătească ratele, și atunci lumea va fi liniștită, dar va rămâne un lucru esențial pentru țară: România nu va putea să reducă decalajul uriaș cu celelalte țări.

Cozmin Gușă: Asta voiam să vă întreb pe final.

Mircea Coșea: Va fi tot timpul la margine. Vom fi întotdeauna ai altora.

Cozmin Gușă: Ieri am făcut o explicație, un testimonial, în care arătam că această cheie a împrumuturilor nesăbuite se poate citi în profitul multinaționalelor de unde românii cumpără, împrumuturile sunt folosite pentru plata salariilor și pensiilor la modul simplist spus, tocmai pentru ca românii să poată să cumpere în continuare acele două borcănașe de iaurt și acele două ciocolate la care făceați dumneavoastră referire. Dar acum, întrebare pe final, această supraîndatorare, care nu se regăsește în investiții ci se regăsește în acest consum care susține corporațiile, care pentru asta au venit în România, cum și cât de repede ar putea genera o criză economică în România, fie ca rezultat a unei crize economice mondiale care se tot vestește, și să vedem dacă va veni? Și care vor fi mecanismele prin care ne vom apăra în condițiile acestei îndatorări, a acestui deficit luând ca și model Ucraina, dacă vreți, a cărei datorie suverană a fost cumpărată de către familia Rothschild în 2017, și care practic nu mai are autonomie, datoria fiindu-i cumpărată pentru că nu mai putea s-o rostogolească sau i s-au creat condițiile să n-o mai rostogolească plătind ratele la credit, nici dobânda nu mai putea s-o plătească. Ne paște și cât de repede, și cum vom vedea o asemenea criză din pricina acestei supraîndatorări a unor oameni datori sistemului extern precum Cîțu sau Isar?

Mircea Coșea: Dacă nu va avea loc în România într-o perioadă foarte apropiată o puternică reformă de restructurare a economiei în sensul creșterii gradului ei de valorificare a resurselor și a creșterii gradului de producție, singura sursă finanțare a României va rămâne împrumutul. Asta e clar. Împrumuturile vor crește în România, nu ne vom opri aici la peste 50%, vor crește masiv. Sigur că există teoria lasă domnule că alții au 100%. Vreau să o spun încă o dată că nu ne putem compara cu alții, dintr-un motiv foarte clar, că noi nu suntem în zona euro. Nefiind în zona euro nu suntem o verigă a acestui lanț de susținere. Deci în momentul în care vom ajunge în incapacitate de plată pentru că vom plăti prea mult pentru credite, iar industria locală și producția locală nu va alimenta bugetul, atunci nimeni nu ne va veni în ajutor cum a venit Banca Europeană în ajutorul Greciei pentru că n-au de ce să ne ajute pe noi. Și atunci ajung la ceea ce spuneam mai departe, dacă legal nu vom fi scoși din Uniunea Europeană ne vom autodespărți de Uniunea Europeană fiind prea îndatorați, fiind prea incapabili de a mai face față condițiile de competitivitate și de complementaritate pe care le are Uniunea Europeană. În momentul acela vom deveni o țară neimportantă pentru absolut toată lumea, în afară de anumite resurse pe care le avem și pe care le vom folosi ca să mai plătim din datorie. Asta ce înseamnă? Înseamnă că de fapt suntem o țară în faliment. Deci ceea ce aștept, este ca să văd un program de reformare a economiei românești. România educată o fi ea bună pe undeva, dar reformarea economică trebuie făcută urgent, nu mai putem să mai avem deficitele astea enorme pe care le avem și care sunt de râsul lumii.

Cozmin Gușă: Dar urgent, eu cred că prin urgent dumneavoastră înțelegeți în câteva luni să luăm această decizie. Perspectiva politică în România nu ne oferă aceste premise optimiste că în câteva luni de zile ne-am apuca să facem ceva. Deci e clar că vom merge pe un tobogan.

Mircea Coșea: Mergem pe un tobogan. Din punctul meu de vedere singura speranță, dar e foarte slabă, e aceea că spre sfârșitul acestui an Uniunea Europeană va interveni cu ocazia aprobării PNRR-ului, când vor vedea că PNRR-ul ăsta de fapt este o creație neomarxistă de finanțare a unor structuri din alte țări prin așa numite contracte de consultanță și de training. Deci atunci poate că vor interveni, nu pentru că ne iubesc pe noi prea mult, ci pentru că le stricăm lor piața prin aceste incapacități de cuplare cu ceea ce ei fac. Pentru că, domnule Gușă, piața mondială acum se dezvoltă într-o altă direcție. Marea finanță internațională a ajuns la concluzia că petrolul oricum nu mai este de viitor, armamentul nu mai este nici el de viitor. Apare altă piață. Piața medicamentelor. E o piață mondială cu resurse extraordinare în care se investește mult și se câștigă foarte mult.Deci și boala asta, după vaccin înseamnă până la urmă tot un joc financiar. Deci dacă noi nu vom fi capabili să intrăm în piețele astea cumva, nu neapărat făcând vaccin anticovid, ci dacă nu vom putea, de exemplu ca să mărim gradul de vaccinare care e o cerință acuma, pentru că trebuie „să îndeplinim planul de cumpărare a vaccinului”, atunci vom rămâne pe undeva dar nimeni nu se va mai ocupa de noi. Decât cine? Cine are interesul să profite de necazul nostru. Ori aici avem două mari puteri care ne pândesc de după colț. Una e Rusia, alta este China. Ce se va întâmpla nu știu. Oricum nu în viitori 2-3 ani, dar cei care astăzi au puterea în România și au și cap ca să gândească puțin și la țara asta, trebuie să vorbească că prezentul este așa cum e, vai de capul lui, dar viitorul poate să fie îngrozitor pentru România dacă nu se iau măsuri acum.

Cozmin Gușă: Domnule profesor, cu această concluzie sumbră dar corectă încheiem emisiunea, nu fac un secret că mi-a făcut mare plăcere discuția cu dumneavoastră și o să vreau să vă mai provoc și la discuții viitoare!

Mircea Coșea: Domnule Gușă vă mulțumesc mult pentru aprecieri, revin cu plăcere și interes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here