Ministrul Transporturilor a explicat că “pentru a se astupa doar gropile din România pe drumurile naţionale trebuie 4 miliarde de euro”

0
1183
autostradă

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a abordat o parte dintre problemele de infrastructură cu care se confruntă România, precizând şi care sunt fondurile de care ar fi nevoie.

Potrivit acestuia, în 5 ani, bugetul CNADNR-CNAIR a depăşit 8 miliarde de euro, cu zero tronsoane de autostradă date în folosinţă. În cinci ani au murit peste 10.000 de oameni în accidente rutiere.

„Am două comentarii de făcut. Alocarea bugetară ţine cont de ceea ce previzionează compania ca şi cofinanţare pentru lucrările făcute pe fonduri europene şi chiar decontarea acestor lucrări şi urmând mai apoi să facă cereri de rambursare. Sigur că nu şi-au îndeplinit obiectivele niciodată în aceşti ani. Compania de drumuri ştie ce se întâmplă astăzi.

  • Pentru întreţinere şi reparaţii au aproape 800 de milioane de lei.
  • Pentru modernizare, infrastructură, drumuri naţionale au puţin peste 500 de milioane de lei.

Pe de o parte, există această cifră mare care e pusă în buget pentru cazul ideal în care toate proiectele ar merge cu viteza corespunzătoare anului bugetar, pe de altă parte, sumele destinate măcar acoperirii gropilor care produc şi ele accidente… aceste sume sunt foarte mici.

Pentru a se astupa doar gropile din România pe drumurile naţionale trebuie 4 miliarde de euro”, a explicat ministrul Transporturilor. „Îmi propun ca pentru bugetul anului viitor să susţin ideea de a se aloca mai mult pentru reparaţie şi întreţinere. Măcar să aducem cât de cât în stare de normalitate infrastructura rutieră pe care o avem. Se petrec accidente pe drumuri, sunt gropi multe, sunt poduri care sunt la limita de funcţionare”, a adăugat acesta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here