”Industria financiară offshore” a găsit nenumărate căi de a ”proteja” averile bogaților.
La ora actuală nu există un consens privind definiția unui paradis fiscal, numărul acestor jurisdicții sau valoarea banilor depozitați în offshore-uri, un nume impropriu având în vedere că nu toate paradisurile fiscale sunt state insulare. Așa se face că o autoritate fiscală poate numi o anumită jurisdicție ”paradis fiscal”, în vreme ce alții o pot percepe drept ”un centru financiar offshore”, de unde să își poată admininstra averea ”discret”.
Economistul Gabriel Zucman, coautor al unui studiu realizat recent pe această temă, estimează că 10% din PIB-ul global, respectiv 7.800 de miliarde de dolari, este ascuns în paradisuri fiscale. Boston Consulting Group susținea anul trecut că valoarea deținerilor din aceste jurisdicții se ridică la 10.000 de miliarde de dolari. James Henry, autor al cărții Book Bankers, susține că ar fi vorba despre 36.000 de miliarde de dolari, sumă de două ori mai mare decât economia SUA, cea mai mare din lume.
Din raportul lui Zucman mai reiese că 80% din lichiditățile depozitate în paradisuri fiscale aparțin unui procent de 0,1% dintre cele mai bogate familii din lume.
Principalul motiv pentru transferarea acestor sume îl reprezintă regimul de taxare. Spre exemplu, dacă vrei să ascunzi o proprietate din portofoliu, o poți muta într-un trust offshore. Astfel de transferuri nu sunt ilegale, dacă întrunesc o serie de condiții.
Mai exact, este legal să deschizi un cont offshore atât timp cât îl declari. De asemenea, poți să îți administrezi averea acolo, să eviți fluctuațiile cursului valutar, să te protejezi de politicile unor guverne instabile și să practici prețuri de transfer. Ilegale sunt evitarea taxelor, ascunderea activelor de creditori, spălarea banilor, manipularea rezultatelor financiare sau constituirea unor fonduri pentru activități ilegale (dare de mită, spre exemplu).
Scandalurile Panama Papers și Paradise Papers arată tocmai modul în care anumite personalități influente s-au folosit de aceste jurisdicții. Cele mai recente dezvăluiri au expus modul în care peste 120 de politicieni din 47 de state, precum și alte figuri publice s-au folosit de aceste jurisdicții fiscale pentru a evita plata taxelor. Pe lista abonaților la paradisurile fiscale se regăsesc și multe companii mari, cum ar fi Apple, Nike, Facebook, Uber, Twitter, Whirlpool, Allianz, Deutsche Bank, Deutsche Post, Bayer și Siemesn.
Multe dintre aceste paradisuri fiscale susțin că tot ce oferă este discreție. Gerard Ryle, de la Consorțiul Internațional de Jurnalism de Investigație, unul dintre cei care au avut acces la recenta scurgere de informații, cunoscută drept Paradise Papers, nu este de acord. ”Singurul produs pe care îl vând paradisurile fiscale este secretomania, iar când aceasta dispare nu mai au nimic de oferit”, spune el, adăugând că atunci când poți face tranzacții departe de ochii lume există un risc ridicat de infracțiune.
Așadar, paradisurile fiscale și vehiculele specifice lor nu sunt ilegale, însă obscuritatea de care se bucură tranzacțiile din aceste entități le-au transformat într-o destinație tot mai aleasă de traficanții de droguri, de susținătorii terorismului și ai altor activități ilicite.
OECD, dar și UE lucrează la o serie de inițiative legislative care ar urma să transparentizeze activitatea din offshore-uri.
Toate detaliile pe:
https://www.newmoney.ro/cati-bani-ascund-cei-mai-bogati-oameni-din-lume-paradisurile-fiscale/
