Mihai Daraban, CCIR: „Portul este ca administratorul de scară de bloc, căruia nu-i merge liftul, are geamurile sparte pe casa scării, dar el face profit”

0
3725

Cea mai profitabilă companie din județul Constanța este Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, care, așa cum îi spune numele, administrează porturile. În 2020, APMC a obținut un profit brut din exploatare de 145.896.620 lei, adică de 4.098.203 lei pe zi. Ca să aveți un ordin de mărime, pe locul al treilea este E-Distribuție Dobrogea SA, cu un profit de 63.847.547 lei (detalii AICI).

Constanța 100% l-a întrebat pe președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, care a participat la o conferință de presă în Constanța, vineri, cum comentează faptul că cea mai profitabilă companie din județ este APMC.

„Este simplu. Dacă doar rupi facturi! Rupi facturi și în schimb ce faci? Uitați-vă cum arată drumurile în port… Nu ieși de pe o parte pe alta cu roți.
Știți bine că sunt unul dintre cei care m-am opus întotdeauna ca portul să dea dividende. Am explicat pe înțelesul unor premieri că portul este ca administratorul de scară de bloc, căruia nu-i merge liftul, are geamurile sparte pe casa scării, dar el face profit.
Portul Constanța ar trebui, efectiv, să aibă un euro profit, să-și plătească salariații, să nu ceară de la minister, și toți banii să-i întoarcă în infrastructura care să deservească portul, că de aia este administrație: administrează cheurile, administrează adâncimile.
Întrebați-i pe cei de la Autoritatea Navală Română câte nave se pun pe uscat acolo unde se știe că este adâncimea din hartă. Vă pun eu, sunt multe, dar se merge blat. Nu se spune. Se pun nave pe uscat în portul Constanța la dane unde comandatul vine cu asieta făcută, cu pescajul făcut de acostare, el știe că acolo sunt 8 metri, dar de fapt se duce cu 7,50.
Portul Constanța trebuie să întoarcă bani, în străzile din Portul Constanța, care sunt la pământ. Să creezi flux pentru TIR-urile acestea de cereale, să le ascunzi, să le scoți din drumurile principale din port, că nu mai trec nici pompieri, nu mai trece nimeni de TIR-urile de cereale. Ai atâtea enclave de teren al nimănui, care poți să-l oferi într-o concesiune, să intre într-un flux cât de cât dirijat, dar dacă se dau dividende“, a declarat Mihai Daraban.

Acționar majoritar al APMC este statul român, prin Ministerul Transporturilor, cu 80% din acțiuni. Restul de 20% sunt ale Fondului Proprietatea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here