MFP a aprobat acorduri de finanţare pentru 28 de proiecte de investiţii, în baza schemei de ajutor de stat 807/2014

0
956
Ministerul Finanțelor

În perioada septembrie 2018 – aprilie 2019, Ministerul Finanţelor Publice a aprobat acorduri de finanţare pentru 28 de proiecte de investiţii în baza schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă şi o contribuţie la dezvoltarea regională în valoare totală de 1,21 miliarde de lei.

Din total, 12 proiecte de investiţii sunt implementate de societăţi cu capital românesc.

Într-un comunicat remis Agerpres, MFP încurajează investitorii care fac investiţii de minimum un milion de euro să depună cereri pentru finanţare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor fi analizate în sesiune continuă, iar, în situaţia în care bugetul alocat se epuizează, la rectificarea bugetară vor fi asigurate sumele necesare, astfel încât toate proiectele eligibile să primească finanţare pentru implementare.

În Legea bugetului de stat nr. 50/2019, pentru anul 2019, sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, ceea ce presupune finanţarea unor proiecte de investiţii de cel puţin patru miliarde de lei. Este cel mai mare buget anual alocat de la începutul schemei până în prezent.

Pentru a facilita accesul la finanţare pentru cât mai multe proiecte de investiţii cu impact major în economie, MFP menţionează că a adoptat o serie de modificări de flexibilizare şi simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiţii pentru a fi eligibile la un milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiţii de la data depunerii cererii de acord pentru finanţare, simplificarea planului de investiţii au facilitat accesul la finanţare a unui număr mai mare de societăţi, precum şi al firmelor cu capital românesc.

MFP a aprobat, în perioada septembrie 2018 – aprilie 2019, acorduri de finanţare pentru 28 proiecte de investiţii, dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de către societăţi cu capital românesc. Aceste proiecte de investiţii vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă şi o contribuţie la dezvoltarea regională, în valoare totală de 1,21 miliarde lei.

Obiectivul schemei de ajutor de stat presupune acordarea de ajutoare de stat pentru dezvoltarea regională, prin susţinerea de investiţii în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare. Durata schemei este 2014 – 2020 pentru emiterea de acorduri pentru finanţare şi 2015 – 2023 pentru plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise.

Valoarea minimă a investiţiei este 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a circa 1.000.000 euro valoare totală, fără TVA.

Costuri eligibile fac referire la: realizarea de construcţii noi, închirierea de construcţii existente, achiziţionarea de active corporale (instalaţii tehnice, maşini şi echipamente noi), achiziţionarea de active necorporale (brevete, licenţe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală).

Nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiţii este de 37,5 milioane de euro pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia; 26,5 milioane de euro pentru Regiunea Vest şi Regiunea Ilfov şi 7,5 milioane de euro pentru Regiunea Bucureşti.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here