Mario Draghi, Preşedintele Băncii Centrale Europene, nu poate opri trendul crescător al obligațiunilor din Europa de Est

0
1803

Piaţa obligațiunilor se confruntă cu noi turbulențe.

Nici Mario Draghi, Preşedintele Băncii Centrale Europene, nu poate opri revenirea înregistrată în acest an pe pieţele de obligaţiuni din Europa de Est.

Obligațiunile în zloti  (moneda poloneză) din Ungaria, au avansat în această lună, în contextul preocupărilor din ce în ce mai mari pe care Banca Centrală Europeană le are, de reducere a stimulului fără precedent, oferit. Rentabilitatea datoriei regiunii, în al doilea trimestru al anului 2017, a fost de 6,7 la sută, cel mai bun nivel înregistrat pe piețele emergente.

Îmbunătățirea datelor economice și a randamentelor, care au fost, în medie, de patru ori mai mari decât cele oferite în Germania, a determinat întoarcerea investitorilor în regiune, la numai un an de când, unii dintre cei mai mari investitori de obligațiuni din lume şi-au vândut participațiile pentru a căuta profituri mai mari în altă parte. Investitorii de la BlackRock Inc. Și Allianz Global Investors GmBH au declarat că văd deja valoarea obligațiunilor iar, săptămâna trecută, analiștii de la Morgan Stanley și Credit Agricole SA, au nominalizat monedele din Europa de Est ca fiind primele lor opțiuni.

“Europa de Est este un loc care ne place pentru că principiile fundamentale ale pieței se îmbunătăţesc”, a declarat pentru Bloomberg, săptămâna aceasta, Sergio Trigo Paz, şeful de debit al pieţei emergente de la BlackRock. “În același timp, cursul de schimb oferă un randament bun iar Europa începe să se normalizeze”.

Randamentele obligațiunilor germane cu o maturitate de până la 18 luni au crescut cu 0,6%, începând cu 28 iunie, când Draghi a declarat că acest fapt creează spațiu pentru retragerea achizițiilor lunare ale Băncii Centrale, care se ridică la valoarea de 68,5 de miliarde de euro, pe lună. Tumultul pieţei a redus rata spread-ului obligaţiunilor pe 10 ani, dintre Germania și Ungaria, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani și a redus cererea investitorilor premium de a menține datoria dobânzilor poloneze la un prag de 11 luni.

“Deși economiile europene emergente sunt cele mai mari beneficiare ale stimulului Băncii Centrale, scăderea nivelului datoriei și îmbunătățirea condițiilor de comerț vor contribui la atenuarea oricărui impact negativ al condițiilor monetare mai stricte”, potrivit lui Daniel Bebesy, manager de fond care supraveghează active in valoare de 2 miliarde de dolari la Budapesta Alapkezelo.

“Cu toate acestea, este mult prea devreme pentru a evalua impactul scăderii lichidității pentru regiune”, a spus Bebesy. Banca Central Europeană, probabil că nu va face niciun efort pentru a dezamorsa stimulul în cadrul întâlnirii de săptămâna aceasta, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg, dar opiniile sunt împărțite, funcționarii putând să dea tonul, prin renunțarea la un angajament pentru a stimula relaxarea cantitativă, dacă aceasta va fi este necesară.

Economiile din Europa de Est au crescut cu 2,85% în primul trimestru, cel mai rapid ritm în ultimii trei ani, în timp ce rata şomajului a scăzut anul trecut la cel mai scăzut nivel din anul 1999, potrivit datelor realizate de Bloomberg. În pofida creșterii salariilor, inflația este stabilită să rămână sub țintele băncii centrale, oferind factorilor de decizie politică mai mult timp pentru a menține ratele la cele mai scăzute niveluri.

“Consolidarea monedei euro este, de asemenea, o veste bună pentru monedele din regiune, care probabil vor continua să se întărească față de dolarul american”, potrivit lui Naveen Kunam, manager senior portofoliu la Allianz Global Investors din Londra. Zoltul polonez, coroana cehă și forintul maghiar au crescut cu mai mult de 10% față de dolar în acest an, rămânând în urmă pe pieţele emergente, numai faţă de peso-ul mexican.

“Pe măsură ce randamentele dedezvoltate de piață vor fi repetate, datoria Europei Centrale și de Est va rămâne rezistentă din cauza factorilor macroeconomici puternici”, a spus Neeven Kunam. “Mă aștept să văd că performanța va continua.”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here