Marele paradox al recrutarii

Recrutorii și angajatorii sunt foarte diferiți, desigur. Ca formație, experiențe, cultură, inteligență, influențe, personalitate etc. Iar peste toate acestea se suprapune și naturala subiectivitate umană, așa că nu miră pe nimeni că îl văd, îl evaluează și îl etichetează pe același candidat atât de diferit unul față de celălalt. Ce e de bine pentru un angajator e de rău pentru altul, ce te avantajează în fața unuia e un defect pentru celălalt, și tot așa.

Totuși, sunt câteva lucruri care produc exact aceleași efecte asupra tuturor interlocutorilor, indiferent cine sunt acești recrutori sau angajatori, din ce țară, ce fac și în ce împrejurare. Cele care fac întotdeauna și oricui o impresie proastă sunt multe și sunt cunoscute cam de toată lumea. Dar cele care fac invariabil o impresie bună recrutorului și angajatorului, indiferent cine ar fi acesta și pentru ce recrutare/ poziție vorbește cu candidatul, sunt incomparabil mai puține, le poți enumera și detalia din câteva răsuflări. Iar dintre acestea, așa puține câte sunt, doar pe câteva le poți pregăti bine dinainte pentru interviu, tu candidat. Cu celelalte nu prea ai ce face, dacă nu ai avut norocul să le primești la naștere sau să le fi făcut la timpul lor, nu le mai poți schimba în câteva săptămâni, luni sau ani, iar cel mai adesea niciodată. Așa că trebuie să trăiești cu ele așa cum sunt, toată viața.

Paradoxal, lucrul care face cea mai puternică impresie bună asupra oricărui recrutor sau angajator la un interviu de recrutare, indiferent cine ar fi și indiferent pentru ce post are loc întâlnirea, este și lucrul cel mai ușor și cel mai simplu de pregătit de către candidat. Mai mult – și foarte important – această pregătire nu depinde de interlocutor, de compania angajatoare sau de job. O dată construit acest discurs, e identic în toate situațiile, nu ai nimic de schimbat de la un interviu la altul. Iar efectul e garantat. Am asistat la un număr interminabil de interviuri între angajatori și candidați în cei peste 30 de ani de când fac recrutare. Toți candidații care s-au prezentat astfel au ieșit mult în evidență, fără excepție, au sărit dintr-odată câteva locuri în față în listă, iar uneori acest avans a fost decisiv.

Ei bine – și aici e marele paradox! – abia dacă un candidat dintr-o sută face asta la interviu, își pregătește prezentarea și discursul în acest fel care are un impact pozitiv garantat, adesea foarte puternic, indiferent cu cine stă de vorbă. De ce credeți că se întâmplă astfel?

PS: îi rog pe cei care știu bine despre ce am vorbit să le explice și celorlalți, care încă studiază această materie a interviului de angajare…