MAREA INDUSTRIE INVIZIBILĂ-ANAF știa în 2023 de 5.000 de firme și 400.000 de oameni. În 2026 spune că nu știe câți sunt. Cine a pierdut urma banilor din videochat?

România găzduiește de ani de zile una dintre cele mai vizibile industrii digitale pentru adulți din Europa. Reclamele sunt la vedere. Studiourile sunt la vedere. Recrutările sunt la vedere. Platformele sunt cunoscute. Banii circulă prin bănci și procesatori internaționali. ANAF a făcut controale și a descoperit venituri nedeclarate de milioane de lei. Și totuși, în 2026, statul român spune oficial că nu poate spune câți oameni lucrează în această industrie.

Nu este o glumă.

Este răspunsul administrației fiscale a unui stat membru al Uniunii Europene. Și este cu atât mai greu de explicat cu cât, în urmă cu doar trei ani, chiar conducerea ANAF părea să cunoască fenomenul în detaliu. În 2023 se vorbea despre peste 5.000 de firme și chiar despre peste 400.000 de persoane implicate în industria videochatului. În 2025, Antifrauda verifica sute de persoane și identifica venituri nedeclarate de milioane de lei.

În 2026, ANAF spune:

Nu putem identifica numărul. Ce s-a întâmplat între timp? A dispărut industria? Au dispărut firmele? Au dispărut oamenii?

Sau statul român nu a știut niciodată, de fapt, ce controlează?

Aceasta este adevărata anchetă.

2023: „ȘTIM CINE SUNT ȘI URMĂRIM BANII”

În mai 2023, Lucian Heiuș, la acel moment președintele ANAF, vorbea public despre amploarea industriei. Declarația sa era spectaculoasă. În România ar exista peste 5.000 de societăți în domeniu. Mai mult, se vorbea despre un număr care părea neverosimil chiar și atunci: peste 400.000 de persoane.

Șeful ANAF transmitea însă un mesaj și mai important: fluxurile de bani pot fi urmărite.

Existau platforme internaționale cunoscute, plățile intrau în România, iar autoritățile fiscale puteau verifica traseul financiar.

Mesajul era liniștitor. Statul știa. Statul vedea. Statul controla.

Doar că trei ani mai târziu aflăm că statul nu poate spune nici măcar câți contribuabili există în domeniu. Aici începe ruptura logică. Dacă în 2023 ANAF vorbea despre 5.000 de companii, pe ce bază fusese obținută cifra? Dacă știa că există sute de mii de persoane, unde se aflau aceste date? Dacă plățile puteau fi urmărite, ce s-a făcut concret cu informațiile?

Și mai ales: unde sunt rezultatele fiscale?

CIFRA DE 400.000: STATISTICĂ SAU FOLCLOR INSTITUȚIONAL?

Trebuie spus foarte clar. Cifra de 400.000 de persoane nu poate fi tratată ca statistică oficială certă. Chiar informațiile apărute ulterior arată că estimarea fusese alimentată inclusiv de date și articole din presă.

Asta schimbă complet problema. Pentru că dacă șeful ANAF a folosit public o asemenea cifră fără o evidență fiscală solidă în spate, vorbim despre o problemă de credibilitate instituțională.

Dacă însă cifra era bazată pe informații reale, atunci întrebarea este și mai gravă: de ce nu mai poate ANAF să spună astăzi câți sunt?

Oricare dintre cele două variante este proastă. Fie România a avut un șef al Fiscului care a vehiculat estimări neverificate despre sute de mii de oameni. Fie ANAF dispunea de informații pe care astăzi declară că nu le poate identifica într-o manieră administrativă.

2025: BRUSC, INDUSTRIA REAPARE PE RADAR

În 2025, Antifrauda începe să găsească exact ceea ce ANAF susținea că știe încă din 2023. Sute de persoane sunt verificate. Cel puțin 500 sunt identificate cu venituri nedeclarate. Valoarea totală se ridică la milioane de lei.

Dintr-o dată, contribuabilii care în statisticile oficiale păreau aproape imposibil de identificat devin perfect identificabili atunci când există bani de recuperat.

Această situație merită o întrebare simplă: Cum poate ANAF să identifice individual sute de persoane pentru control, dar să nu poată identifica statistic sectorul din care provin?

Este o diferență tehnică, ar putea spune instituția. Dar pentru contribuabil diferența nu este deloc tehnică. Când trebuie să-i numere, statul nu poate. Când trebuie să-i controleze, statul îi găsește.

URMĂREȘTE BANII

În orice investigație financiară serioasă există o regulă: Follow the money.

Industria videochatului este ideală pentru această metodă. Banii nu apar din aer. Există o platformă. Există un client. Există un procesator de plată. Există un beneficiar. Există un cont bancar, un wallet sau o companie. Există un transfer. Există venit.

Și, teoretic, există o obligație fiscală. În acest lanț, ANAF nu trebuie să „vadă” activitatea dintr-un studio. Trebuie să vadă banii. Dar exact aici încep dificultățile. În 2023, mesajul era că banii pot fi urmăriți.

În 2025, inspectorii Antifraudă recunoșteau că o parte dintre plăți trec prin procesatori internaționali și structuri aflate în jurisdicții din afara României, ceea ce complică accesul la informație. Așadar, tabloul real este mai complicat. O persoană poate lucra într-un apartament din București. Clientul poate fi în Statele Unite. Platforma poate avea sediul într-o altă jurisdicție. Procesatorul de plată într-o alta. Contul în care ajung banii poate fi deschis în alt stat. Venitul însă aparține unui rezident fiscal român.

Acesta este punctul în care administrația fiscală modernă ar trebui să fie mai inteligentă decât industria pe care o controlează. Întrebarea este dacă este.

INDUSTRIE FĂRĂ NUME

Motivul oficial invocat de ANAF pentru imposibilitatea de a furniza o cifră exactă este aproape kafkian. „Videochatul” nu este identificat distinct în nomenclatoarele administrative. Nu există un cod CAEN care să spună simplu: VIDEOCHAT.

Nu există o ocupație distinctă care să permită statului să apese un buton și să afle câți oameni lucrează în domeniu. Declarația Unică nu conține o categorie separată. Așadar, statistic, oamenii dispar. Nu economic. Nu fiscal. Doar administrativ.